|  Viață   |  O idee de business gratis: www.IauDePomana.ro

O idee de business gratis: www.IauDePomana.ro

In urma cu ceva timp am avut o revelatie. Mi-am dat seama ca divinitatea (sau Barbosul, cum ii spun unii) m-a trimis pe pamant cu o misiune. Din pacate nu am reusit sa identific scopul misiuni. Am reusit insa sa constientizez care nu este misiunea mea: sa fac bani. 🙂 Muncesc de multi ani sa imi indeplinesc visurile si inca sunt departe. Deci e clar: nu e misiunea mea pe Terra sa fac bani. In consecinta m-am gandit sa fac publica o idee, poate o pune cineva in practica. Mie mi se pare atat de buna inca imi e frica sa o aplic pt. ca poate ma imbogatesc si imi ratez misiunea.

www.IauDePomana.ro, portal si magazin online. Suna ciudat? Probabil.

Cum mi-a venit ideea?
Intr-o zi am primit ceva de pomana de la o femeie. Mi-a spus Marius te rog sa primesti plasuta asta in care ai cate ceva de mancare (cozonac, zahar, ulei, o bauturica, o salatica, 1-2 Eugenii, etc.). De ce eu? Ca imi e tot timpul foame si ca desi sunt slab mananc mult? Ca aveam frigiderul cam gol? Nu cred. Raspunsul este: pt ca lumea prefera sa dea de pomana unor oameni care chiar apreciaza ca au primit ceva. Cersetorii si saracii ajung sa faca o selectie sumara si arunca restul, periclitand astfel setea si foamea sufletului pt care s-a dat pomana.

Asa ca m-am gandit sa trec la profesionisti. Lansez serviciul acesta online. www.IauDePomana.ro. Iti faci cont, inclusiv card si platesti online 10 RON ca sa iti acceptam pachetul. Asta daca vii tu sa il predai la centru de pomana. Daca vrei sa venim noi sa il ridicam, la pranz cand ne e foame, te mai costa trasportul inca 25 RON. Daca esti din provincie trebuie sa citesti regulamentul si sa intelegi ca nu trebuie sa dai de pomana produse perisabile. Primim zacusca, compot, produse in vid, etc. Te prinzi tu. 🙂 Prima parte a planului de business este rezolvata. Ai dat de pomana unor profesionisti!

Ce mai urmeaza? Pai sa te asiguri ca pomana este valorificata complet. Pentru asta la plasarea comenzii de pomana ai diverse optiuni:

  • Vreau sa primesc fotografii pe mail: 5 ron
  • Vreau sa primesc fotografii printate: 15 ron + transport
  • Vreau sa primesc film: 20 ron
  • Vreau sa vad broadcast live pe internet cum este savurata pomana: 50 ron.

Am uitat sa precizez ca in cont poti contura profilul persoanei pt care dai de pomana. Ceva simplu: hobby-uri, obiceiuri, metehne, etc. Cam pe principiul de la Sapanta (cimitirul). Pt inceput, ca sa ne incadram in studiul de fezabilitate, echipa de profesionisti va fi formata din prietenii mei, flamanzi la pranz. In functie de rezultate vom angaja macatori profesionisti buni cunoscatori ale gastronomiei.

Deci, desfacem pachetul, pornim camera, dam drumul la film si ne punem pe mancare. Ia un pic de salatica, ia cu painica, da o dusca. Profesionisti fiind, normal ca am aruncat o privire pe profil si vom arunca in aer cate un: „Sa traiesti, nea Ilie!”, „Sa fie primit, Ioane!”, „Tanti Safta, buna salata a facut nepoata matale, bre! Sa fie primit!”. Totul este sa mananci cu pofta si sa iti placa ce mananci. La final strangem tot, spunem „Multumim, ca ati apelat la serviciile noastre! Mai mergea putina sare in fripturica si un pic de rosmarin, dar una peste alta a fost o super pomana!”

Eu asa imi inchipui o pomana. Toata lumea trebuie sa fie multumita. Sufletul iti ia ratia de alimente, noi luam un pranz gratis, clientul e multumit de cum gateste si ca produsele sunt apreciate si au ajuns la destinatar. 🙂

Va pot spune ca am si un serviciu VIP sau Highclass. Daca nu ai timp sa faci o pomana (adik sa gatesti) poti contra taxei de 10 ron sa de dai bani. De la 100 ron in sus. Cat te lasa inima. Tocmai asta face acest serviciu VIP: platesti ca sa poti sa platesti! Luam camera cu noi si ne scoatem prietenii la mall sau la restaurant. In functie de cum ne sugereaza VIP-ul sa cheltuim banii. Ma vad la D&G la mall proband o bluza cu paiete sub sloganul: „Sa fie primit, Mercedesa, ca tare tanara te-ai dus! Fata buna ai fost!”.

Eu zic ca ne va iesi business planul. La cate sarbatori sunt in calendar, cred ca ne putem deschide si o firma de „Google catering”, mai exact: comanzi si primesti mancare gratis. Ce sa mai iei oferta de pe FunDeal.ro. Dai la noi un telefon si iti dam de mancare gratis. Doar sa ne trimiti pozele cu modul in care ai savurat-o. Tocmai mi-a venit inca o idee in completare: bagam newsletter si te poti inscrie pe produse. Mai exact: „Vreau si eu pomana, dar, doar atunci cand primiti sunca de praga, branza frantuzeasca, vin rosu”. Exact asta e. Suntem un fel de FedEx sau DHL al pomenilor. La noi nu spui tu destinatarul ca doar de aia platesti. Iti gasim cel mai potrivit destinatar. Blonde, brune sau brunete vor savura pomana ta la maxim!

La momentul redactarii domeniul www.IauDePomana.ro este liber! Nu ezitati! 😉 E fezabila ideea. Mai am una, dar aia e globala. E periculoasa pt ca o putem depasi FaceBook sau Google la incasari. O dau si pe aia gratis intr-un post viitor.

Comentarii:

  • 26 noiembrie 2010
    Anonim

    Foarte inspirata idee. Ma pot baga si eu in echipa de degustatori. Mai am si alte idei de ce se poate da de pomana. :)) V

    Răspunde

Adaugă un Comentariu: