Zâna există!
Încă mai există zâne. Zâna de care vorbesc eu locuiește în Berceni. Deși nu ne-am văzut vreodată Zâna știe de mine, iar eu știu de ea. Uneori am în grijă unul din lucrurile cele mai de preț ale Zânei. Eu îmi doresc să o cunosc pe Zâna și sunt convins că și Zâna vrea să
Bibliophile mi-a dat premiu
Ca un tip cu studii de informatică știu că teoria numerelor aleatorare e destul de complicată. Pe înțelesul celor fără cunostiinte avansate de IT este dificil să faci o mașină (aka PC) și să scrii un agloritm care să îți genereze numere aleatoare. Nu știu dacă mă fac înțeles, dar atâta timp cât există un
Carte: Antreprenoriat – Marius Ghenea
Am ajuns să am ocazia să scriu, pentru prima oară, despre un autor pe care îl cunosc și cu care am avut ocazia să dau mână. Despre Marius Ghenea am mai scris în cadrul articolelor despre School for Startups, încât cred că îi fur chiar o parte din vizitatori (blogul meu fiind indexat după numele
Pe cărări de munte în Piatra Craiului
Am primit în urmă cu ceva timp o propunere irezistibilă. 3 zile în Piatra Craiului alături de prieteni vechi şi dragi. Îmi place marea, îmi plac călătoriile, dar iubesc muntele. Poate originile mele de Piatra-Neamţ, localitate aflată între 3 munţi (doar ca denumire, nu şi ca înălțime) strigă lăuntric sau poate chiar îmi place. Cam
School for Startups 2012
Au început înscrierile pentru School for Startups 2012. Pe parcursul acestui an mulţi prieteni mi-au văzut activitatea pe Facebook legată de School for Startups şi m-au întrebat ce anume fac şi cum e. Dacă tot e lumea interesată, profit de ocazie ca să scriu un articol pe tema asta.Eram curios să văd care sunt condițiile şi programa
BAC-ul în alte vremuri
În ultima vreme nu prea mă mai uit la televizor. Chiar şi aşa nu mi-au putut scăpa breaking news-urile de genul: "La liceul X din localitatea Y nici un elev nu a luat BAC-ul". Mă uit, mai recitesc, mai beau un pahar cu apă, breaking news-ul e la fel. Îmi zic: "Băi să mor eu
Carte: 11 minute – Paulo Coelho
Am cam rămas în urmă cu recenziile lecturilor, iar dacă citesc eu mai repede decât scriu e clar că în 2012 vine sfârșitul lumii. Tocmai din acest motiv mă grăbesc să spun câteva cuvinte despre 11 minute de Paulo Coelho.Când am scris despre Veronika se hotărăște să moară am primit recomandări în legătură cu 11 minute că