Am cam rămas în urmă cu recenziile lecturilor, iar dacă citesc eu mai repede decât scriu e clar că în 2012 vine sfârșitul lumii. Tocmai din acest motiv mă grăbesc să spun câteva cuvinte despre 11 minute de Paulo Coelho.

Când am scris despre Veronika se hotărăște să moară am primit recomandări în legătură cu 11 minute că fiind mai făină. În același timp citisem pe blogul lui Marius Ghenea că este preferata lui de la Coelho. Cum îl admir pe acest om îmi era suficient ca să o citesc. Btw, acum îl citesc şi pe fratele lui Ghenea, Dan Ghenea care e psihiatru şi este foarte tare. Până să revin la carte va spun că Dan Ghenea a discutat până acum cu aproximativ 20.000 de persoane şi eu am trăit aproximativ 11.680 de zile. Ciudat, nu?

Când DT a auzit că citesc o nouă carte semnată Paulo Coelho a ridicat sprânceana, şi-a luat aer în piept (iar în pieptul ei intră mult aer; mă va omorâ pentru remarcă asta) şi mi-a spus: „Cred că ai putea trece la autori mai profunzi. Coelho e cam prea simplu pentru tine.” I-am spus ei ceea ce îţi voi spune şi ţie: îmi place Coelho pentru că scrie într-un mod în care poate fi citit de toată lumea. Ascunde idei în text în aşa fel încât fiecare poate înţelege în limita capacităţilor pe care le are. Din punctul meu de vedere este foarte greu să scrii în aşa fel în cât lumea să te citească şi să te poată urmări cu uşurinţă. Asta e o mare calitate pe care Coehlo o are. Mi-ar place să o am şi eu într-o bună zi.

Știam că în 11 minute se prezina povestea unei fete plecate din Brazilia şi care ajunge să se prostitueze în Elveţia. Nu am avut răbdare să citesc şi mi-am imaginat eu. Clar, pleacă pe post de dansatoare sau top model, o prind racheții albanezi sau sârbi, o bat bine cât să o frăgezească şi o pun la muncă împotrivă dorinţei ei. Începusem bine. Maria pleacă din Brazilia având un job de dansatoare cu potenţial de a deveni şi cântăreaţă. Mai departe însă m-am înşelat total şi asta mi-a plăcut şi mai mult. Maria nu ajunge prostituată pentru că nu are de ales şi este pusă în faţa unei situaţii cu o unică ieşire. În momentul în care un arab ce o invitase la cină îi propune 1.000 de franci să îl însoţească la hotel (în contextul în care ca dansatoare câştiga în jur de 300 franci) ea are în buzunar banii necesari pentru achiziţionarea biletului de Brazilia. Are posibilitatea de a alege cum doreşte să continue: să se întoarcă acasă oarecum înfrântă sau să accepte invitaţia şi să câştige o sumă care îi pare fabuloasă.

Pe fondul unor drame amoase trăite în adolescenţă Maria acceptă, pe fundamente perfect raţionale, să devină prostituată cu normă întreagă. Fata asta este un amalgam foarte interesant. Începe să aprofundeze sexul, pe principul dacă tot o facem, măcar să o facem profesionist. Începe să înveţe limba franceză, începe să citească şi ajunge chiar să studieze dezvoltarea fermelor de vite. Din alt punct de vedere nu poate iubi şi nu poate avea orgasm. Orgasmul îl recuperează destul de târziu, odată cu prima experienţă sado-maso, ca imediat după să se şi îndrăgostească de un pictor. E un pic pe clişeu, dar merge. De cine să se îndrăgostească o femeie dacă nu de un pictor, frumuşel, cu bani şi puţin dus cu pluta? Am trecut repede peste asta, să nu intru în depresie, şi mi-am pus problema dacă aş putea iubi o prostituată? Dacă pictorul reuşeşte, aş reuși şi eu, în lumea reală? Poţi să iubeşti o femeie atât de mult încât faptul ca e prostituată să se transforme într-un detaliu pe care să îl poţi accepta? Eu pot. Ştiu şi sigur că pot. Mai mult cred că oricine poate într-un anumit context.

Maria mi-a plăcut. A avut un plan şi s-a ţinut de el: „Dacă aş mai rămâne o zi, aș mai rămâne un an, iar dacă aş mai rămâne un an, n-aş mai plecă niciodată„. Modul ei de a iubi este foarte diferit. „În dragoste nimeni nu poate leza pe nimeni, fiecare este răspunzător pentru ceea ce simte și nu putem da vina pe altul pentru asta. Nimeni nu pierde pe nimeni pentru că nimeni nu posedă pe nimeni.” O carte în care se vorbește despre sex şi despre iubire. Pornesc pe direcţii diferite, dar ajung să se întâlnească. Câţi dintre noi avem norocul asta? La prima vedere, toți. Eu însă cred că foate puţini.

Restul te las să-l descoperi singur. Poate te vei întreba de ce se cheamă 11 minute? Răspunsul este explicit şi se află în carte.

Această carte poate fi cumpărată de aici.