Vara îmi stă mai bine cu rolele în picioare sau cu berea în mână, decât cu degetele pe tastatură. Cum a dat căldura, cum s-au rărit postările. E posibil ca razele cu ultraviolete să îmi dilate axonii, transformându-i în niște spaghetti overcooked, pe care nici un sos cu mirodenii nu le mai pot revitaliza. Dar dacă tot am vorbit de însurătoare zic să mai rămân în subiect cu încă un articol.

Trebuie să fie deja vreo 4 ani de când sunt pe piață, din care 2 la modul activ. Adică sunt un fel de ridiche spălată, ștearsă, cu frunzele curățate, astfel încât să priceapă lumea că e proaspătă. Ce să faci dacă sezonul ăsta nu se caută ridichile? Am să încerc altă legumă sezonul viitor, poate, poate se leagă ceva. Hai să ne oprim din analogia cu legume că și mie, ca și ție, îmi trec aceleași prostii prin minte. Să ne fie rușine la amândoi!

Nu am cunoscut eu prea multe doamne și domnișoare, dar suficiente cât să pot trage în mod public unele concluzii. Am rămas surprins cât de multă lume se căsătorește din cu totul alte motive decât cele care, cred eu că, ar trebui să stea la baza acestui pas. De parcă a te căsători ar fi echivalent cu o ieșire în mall și nu prea contează dacă te duci în Cotroceni sau în Plaza, că tot aceeași marfă și aceleași magazine găsești. Poate! Dar vânzătorul e altul.

Încerc și eu să mă dau glossy și să vin cu un top 3 sau 5 sau 10, dar mintea mea vlăguită de soarele ce a început să ardă nu a găsit decât 4 motive.

Primul, și cel mai grav motiv pentru care o femeie se căsătorește este dorința de a scăpa de acasă. Se întâmplă să aibă o situație familială dificilă (ex: un tată violent sau alcoolic, părinți care nu se înțeleg, dar care nici nu se despart, cel mai probail din cauza situației materiale care nu le permite acest lux, un regim de viață foarte strict cu părinți extrem de severi). La un momen dat, apare un domn care în mod surprinzător este drăguț și binevoitor. El aduce o imagine complet diferită de cea a tatălui, aduce o protecție de care tânăra domnișoară are atâta nevoie. Ea acceptă propunerea respectabilului domn și se căsătorește, fără însă a-l iubi și a-l considera omul care i se potrivește cel mai bine. De multe ori, domnișoara nici nu are experiență, pentru că a acceptat prima cerere pe care a primit-o. Se amăgește cu gândul, poate inspirat de vreo femeie mai trecută prin viață, că îl va iubi cu timpul și totul va fi așa cum își dorește.

Nu trec câțiva ani și, surpriză, ce să vezi? Nimic nu e așa cum și-ar fi dorit. Protecția a dispărut. La fel și politețea. Iubire nu a existat, și nici nu a apărut pe parcurs. În schimb ea are acum unul sau doi copii, pe care îi îngrijește, aprope, singură. Tot singură își duce și restul vieții, căci deși este căsătorita, nu prea se simte acest lucru. S-a mai maturizat și acum e femeie, în ochii tuturor celor din jur, mai puțin în ochii celui care contează. Ultima data a fost iubită acum câteva luni, dar și atunci a durat puțin. Ar vrea să fie iubită, dorită, apreciată, dar în acasă… e secetă. Iar pentru că lucrurile pot fi întotdeauna și mai rele decât sunt, soțul devine pe zi ce trece tatăl de care a fugit. Și iată cum a ajuns să se identifice cu suferința propria-i mame într-un scenariu de care a fugit mereu.

Pe locul doi în topul greșelilor se află o conjunctură mai puțin dramatică: panica de 27 de ani. Nu știu exact de ce, dar de îndată ce împlinesc 27 de ani se constată o exacerbare a dorinței de căsătorie în rândul tinerelor domnișoare. S-a măritat vecina (care pe deasupra mai era și foarte grasă), s-au măritat toate verișoarele, mai puțin una care oricum știm că e sălbatică și nu se va mărita vreodată, iar la fiecare întrunire de familie sunt abordate de mătuși cu întrebări de genul: Dar tu de ce nu te măriți? Când ai de gând să te măriți? Dar ăla de data trecută ce avea că părea băiat bun? Nimeni nu își pune problema compatibilități, a motivației, cât despre iubire, la dracu, oricum trece în 3 ani! (Hai că am citit cartea asta, dar am fost prea leneș să scriu și despre ea). Și astfel domnișoara, împinsă de la spate de către rudele ei, ce stau grupate ca o turmă de antilope gnu pregătite să traverseze râul, se căsătorește, doar că de data asta doar ea va pica pradă crocodililor.

Mai creștem puțin media de vârstă și ajungem la domnișoarele de peste 30 de ani, unde discutăm despre ceasul biologic. Au citit ele în revistele cu copertă roz și cu un sample de șampon atașat, că au un ceas pe care nici Bruce Willis nu reușește să îl dezamorseze. Și că odată trecute de 30 și un pic de ani s-a dus șansa lor de a avea copii. E drept că celula reproductivă feminină este celula cea mai în vârstă din corpul ei (are cu 9 luni mai mult decât vârsta ei fizică), dar nici chiar această condiție nu justifică o alegere pripită, care să aibă la bază alte considerente decât cele morale/normale. Nu că aș fi eu în măsură să spun care sunt cele normale, dar cu siguranță le pot identifica pe cele anormale.

Pe locul patru în topul motivelor greșite pentru care se mărită femeile găsim domnișoare de toate tipurile și vârstele care sunt de 3, 4, 7, uneori chiar și 9 ani împreună, într-o relație alături de cineva. Totul a început sub cele mai bune auspicii: întâlniri, flori, plimbări, ieșiri, propoziții începute de unul și continuate de celălalt, etc. Timpul însă a trecut, iar acum lucrurile nu mai sunt nici pe de parte la fel. De fapt ele s-au degradat continuu, iar la eforturile unuia dintre ei, celălalt nu a știut/vrut să răspundă pe măsură. Cu siguranță s-au iubit, dar treziți din somn în miez de noapte, nu ar ști să spună dacă încă se mai iubesc. Trăiesc o singurătate în doi. Și încă nu sunt căsătoriți. Dar o vor face! Pentru că toată lumea îi apreciază, aud de pretutindeni cât sunt de potriviți unul pentru celălalt, cât sunt de frumoși împreună, etc. Turma de antilope se strânge iar zid în jurul lor și inevitabil îi împinge spre râu (a ce citi rău). Așadar, pasul firesc pare să fie trecerea la nivelul următor, respectiv căsătoria. La ce bun să îți pui probleme de cum trăiești? ce simți? unde vrei să ajungi? ce ai? cum evoluezi? Și în niciun caz nu dai cu piciorul la ce ai construit în cei 3, 4 sau 7 ani. Totul se va rezolvă pe parcurs! Sigur!

Teama de singurătate, după o relație atât de lungă, o apasă cumplit. E de înțeles. E nașpa să te uiți singur la un film vineri seara și să n-ai de cine să îți lipești tălpile într-o noapte racoroasă. Dar, zic eu, și mai nașpa e singurătatea în doi.  În unele momente simte că ar vrea să riște. Curajul însă nu o ține prea mult. Durează cam cât conversația cu un tânăr june, ce îi spune că e frumoasă, că are o sensibilitate aparte ce o face unică și ar vrea să afle mai multe despre ea. Și ea ar vrea, dar se gândește la celălalt el și la faptul că ar suferi cumplit, pentru că celălalt el o iubește, doar că nu știe să o arate. Și atunci, decizia ei (ne)naturală este să se sacrifice, în mod (in)conștient și … să se căsătorească – mai devreme sau mai târziu.

Aș și putut avea un top cu un număr prim de motive, dar, după o adâncă chibzuită am eliminat femeile materialiste. Fiind un tip sărac nu prea m-am întâlnit cu ele, dar îmi imaginez că atât timp cât motivația îți stă în situația materială și în gradul de prosperitate atunci nu ai nemulțumiri. E clar că accepți toate celalalte dezavantaje, contra celui care îți aduce banii mult visați. Există un singur pericol: domnul să rămână fără avere! Dar cum o criză majoră apare în economia mondială odată la 20 de ani și cum criza actuală este pe sfârșite (să sperăm!) domnișoarele materialiste au un viitor luminos.

Hai că mă opresc aici. Ar fi fain să scriu și despre bărbați, dar am mari lacune în a evalua această specie. În plus, dacă le-aș întreba pe doamne, ar spune că sunt foarte, foarte puțini bărbați adevărați pe planetă. De aici și o bază de studiu foarte mică.