Ce se întâmplă în Istanbul?
Vi-l aduceți aminte pe Constantin care protesta la Universitate? (articolul poate fi lecturat aici). Firește că nu putem avea încredere în media, întrucât acestea sunt create fix pentru a manipula, dacă nu tot timpul, măcar atunci când e cazul. Cum nici (micile) proteste de la Universitate nu au fost relatate nepărtinitor, așa nici cele din
Fac
Două săptămâni în Kuwait mi-au prăjit pielea, dar nu și mintea, întrucât m-am întors cu o experiență (de business) pe care nu aș fi reușit să o acumulez în alt mod. Am îmbinat munca și curiozitatea, iar acum sunt doctor în civilizație și reguli de conduită valabile în Kuwait și Arabia Saudită.Încă din prima zi,
Out: Kuwait
Pentru ca sunt singurul nemulțumit de creșterea PIB pe T1 (fata de T1 2012), care a fost de 2,1% comparativ cu 1% cât estimau analiștii m-am hotărât să fac ceva și să aduc mai mulți euro în țară. Poate așa vom avea și noi o țară ca afară.Maine plec in Kuwait. Am 4 zile sa pun pe picioare o fabrica de ferestre și uși, adică să fac
Teatrul Act – Absolut! după Ivan Turbincă de Ion Creangă
Îmi doream de mult timp să merg la Teatrul Act, dar până acum câteva săptămâni nici nu știam unde se găsește. De fapt, trecusem pe Calea Victoriei, pe lângă el de mai multe ori, dar de tot atât de multe ori am și uitat, iar când îmi puneam problema de a merge nu știam de
Cum să vindem software
Zilele astea are loc campionatul mondial de snooker. Ronnie O'Sullivan (aka The Rocket), primul în rândul favoriților mei s-a calificat în semi-finale. Îmi place pentru că este ambidextru - iar la un bărbat asta e o calitate aparte - și pentru că are un temperament super dificil. Cred că mi-ar fi plăcut să fiu ca el
Videochat-ul e prostituție?
De dragul acestui articol vom presupune că în ultima perioadă mă preocupă chestiunile legate de moralitate, viață, moarte și tot felul de astfel de chestiuni care se dezvoltă mult mai bine lângă o carafă de bere, de preferință nefiltrată. Și cum mă oglindeam eu în halbă și așteptam spuma să se mai domolească oleacă, iaca
Teatrul Național București – Vizita bătrânei doamne
Mai întâi a fost Titanic. Îmi amintesc că bugetul alocat acestui film mi s-a părut, la vremea respectivă, a fi fantastic. Aproape imposibil pentru a fi cheltuit pe un singur film. Așa am ajuns să cunosc eu termenul de "blockbuster". Wiki spune că blockbuster, în cinematografie, înseamnă o producție cu o dimensiune impresionantă atât în
Poveste
de George BacoviaÎți aduci aminte ziua când ți-am spus că ești frumoasă,Când cu buzele de sânge și cu ochii sclipitori Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă, Lăsând gândul spre amorul înțeles de-atâtea ori
Vița de Vie – Acustic
Nu sunt fan Vița de Vie. Și asta nu pentru că nu ar merita ei acest lucru, ci pentru că eu nu prea mă încadrez în tipologia fanilor. Nu cumpăr albume, nu alerg după autografe, nu mă isterizez dacă dau de vreun artist prin supermarket și nu mă pun pe plâns dacă îl bate nevasta
Teatru prin Teatral.ro
De ceva timp a apărut un nou proiect online pentru iubitorii de teatru: Teatral.ro. Găsești aici o listă cu (aproape) tot ce se joacă. Acum câteva zile a fost lansată și facilitatea de a cumpăra bilete online. E drept că nu e valabilă pentru toate piesele, dar presupun că este doar o chestiune de timp.www.teatral.roPe Teatral.ro poți să filtrezi piesele după perioadă, gen: săptămâna viitoare,
Rea de plată
de George CoșbucEa vine de la moară;Și jos în ulicioarăPunându-și sacul, iacăNu-l poate ridica.- "Ți-l duc eu!" - "Cum?" - "Pe plată!"Iar ea, cuminte fată, Se și-nvoiește-ndată.De ce-ar și zice ba?Eu plec cu sacu-n spate.La calea jumătateCer plata, trei săruturi.Dar uite, felul ei:Stă-n
Teatru (la cinema): Boeing Boeing
Boeing Boeing: o piesă cu trei stewardese! Când ai una acasă, îți mai trebuie altele? Da! Firește că da! Și uite-așa m-am gândit eu să fac o confruntare, pe nepregătite. I-am spus mândrei cu o săptămână înainte că în ziua Z, la ora T, va trebui să dea liber admiratorilor, căci are treabă cu mine.