Drumul spre succes
după o piesă de Grasu XXL "Orice om dacă-i cinstit, recunoaște că speră să aibă succes. E o ipocrizie să spui domnule, nu mă interesează…eu îmi văd de treaba mea. Nu,
Pentru că sex și pentru că minciună. (drept la replică 2)
Pentru că "peștele" nu se "sperie" atât de ușor și pentru că eu cred mult în libertatea de exprimare, astăzi public un drept la replică venit din partea prietenilor mei,
I just want to be inspired. (drept la replică)
Mereu am jucat după reguli, indiferent de tipul competiției. Îmi place să cred că atunci când greșesc, îmi recunosc vina. Iar când primesc o cerere pentru un drept la replică,
Stop joc!
Două luni. Două luni trec al dracu' de repede când afară este cald și soarele luminează până noaptea târziu, când se ciocnește luna de el. Și trec și mai repede
Testament
Nu sunt bolnav, nu sufăr din dragoste, nu intenționez să sar în gol de la etajul superior al vreo unei clădiri de birouri. Ba chiar mă simt mai cu viață
Carte: Arta de a iubi – Erich Fromm
Nu poți să faci dezvoltare personală fără să treci prin iubire. Dacă ai noroc, te pune viața în conjuncturi atât de interesante încât atunci când reușești să ieși, arăți că
Mi-e frică!
Am să încerc să fiu cât se poate de direct. Fă-ți un favor și închide pagina din browser și mergi mai departe cu activitatea ta zilnică. Nimic din articolul acesta
Înfruntarea titanilor (II)
- Ești pe orbită? Ai ieșit în spațiu? Mie îmi arată că ești la 10.864 km distanță.Tocmai pășisem în hotel, când mi-a fost livrat mesajul de mai sus. Popularitatea mea
Călătorului îi șade bine cu drumul
Musashi este personajul meu favorit. Ar fi putut fi Leonardo Da Vinci, dar uite că mie îmi place Musashi. Asemeni lui Leonardo Da Vinci sau lui Isaac Newton, Miyamoto Musashi
Teatrul Odeon – Eu. O casă de păpuși
Scriu despre teatru pentru că îmi place. Îmi place și să scriu, dar îmi place teatrul mai mult. Faptul că totul se întâmplă sub ochii tăi, că orice moment este
Colecționez suflete, nu fotografii
Turcia, Germania, Australia, Qatar, Japonia, Brazilia sunt doar o parte din țările în care am călătorit anul acesta. Nu mi-am mai actualizat de ceva timp statistica, dar aș spune că