|  Viață   |  Festivalul „Parcul Artelor – Cinematografia” – Editia I

Festivalul „Parcul Artelor – Cinematografia” – Editia I

In perioada 4-8 Iunie 2008 are loc prima editie a festivalului „Parcul Artelor – Cinematografia„. Tocmai m-am intors de la vizionarea avanpremierei Departe de America in regia lui Marius Th. Barna.

Astea fiind spuse sa trecem la cronica evenimentului.

Scenariu contine o poveste de dragoste dintre o scriitoare persecutata politic si un zidar. Pe fundalul acestei povesti sunt relevate faptele nemernice facute de securisti in incercarea (zadarnica) de a proteja sistemul. Prezentarea atmosferei acelor timpuri si a modului de lucru al securistilor este credibil si corect realizata. Pe parcursul vizionarii mi-am amintit de mai multe filme romanesti care impreuna cu Departe de America creeaza un pachet necesar, care trebuie completat si cu alte pelicule, pachet ce releva ultimii ani ai comunismului din Romania. Replica: „Mutule, tu-ti morti’ mati!!” presimt ca va face cariera la fel ca si bancul cu iepurasul de angola din Asfalt tango (reg. Nae Caramfil) – nu sunt sigur dar e posibil ca ambele replici sa fie rostite de acelasi actor.

Desi intrarea este libera amfiteatrul din parcul Lia Manoliu a fost ocupat in proportie de 10% (app. 100 de spectatori – probabil o buna parte din ei fiind artisti prieteni cu cei care au realizat festivalul si pelicula prezentata). Desi au fost putini spectatori atmosfera este diferita intrucat se intampla mai rar (cel putin pentru mine) sa vezi un film tolanit pe o banca (cu fundul si picioarele inghetate – daca ai probleme cu circulatia), cu o bere sau un pahar de vin in mana, savurand o tigara (pt cei care au acest viciu). Toate aceste mici avantaje iti aduc (in calitate de spectator) un grad de relaxare mai mare si iti permit sa intri in atmosfera filmului mai usor.

Remarc insa, putin socat, ca o parte din spectatori (in exclusivitate tineri adolescenti) nu fac fata efortului de a percepe mejasul regizorului si savureaza doar parte simpla, desueta a filmului. Astfel secvente de dragoste (sex) precum cea in care eroina filmului (interpretata de Daniela Nane) cedeaza pentru a reusi sa faca fata sistemului comunisto-securist, sau cea in care un alt personaj feminin se ofera unui securist in schimbul unor favoruri sunt tratate simplist cu comentarii ieftine, care pe langa faptul ca ii deranjeaza pe ceilalti spectatori, arata si o forta slaba de percutare (nu am introdus comentarii mai dure intrucat tinereatea poate fi o explicatie).

Per total recomand tuturor sa veniti in urmatoarele zile. Fac eu cinste!!! (e gratis). Pentru cei care sunt interesat trec mai jos filmele care sunt proiectate de la ora 21 (in realitate proiectia incepe pe la 21:30):

  • Joi 5 Iunie – Cocosul decapitat – regia Radu Gabrea
  • Vineri 6 Iunie – Restul e tacere – regia Nae Caramfil
  • Simbata 7 Iunie – Craii de curte veche – regia Mircea Veroiu
  • Duminica 8 Iunie – Schimb valutar – regia Nicolae Margineanu

Adaugă un Comentariu: