Teatru Palatul Copiilor: Podu

Dupa cum spusesem deja am mai avut bilete la inca o piesa la Palatul Copiilor. De data asta Podu, cu Horatiu Malaele, George Ivascu si Meda Victor (in ordinea de pe afis), in regia lui Horatiu Malaele.

In primul rand era sa intarziem la piesa. Din cauza frigului mi-am propus sa optimizam timpul de deplasare. Am stabilit o ora la care sa o iau pe DT, am ajuns cu cinci minute inainte, am sunat-o, mi-a spus ca va cobori in 2 minute si a venit dupa 15-20 min. 🙂 Frumusica precum o floare s-a uitat la mine si mi-a spus: „Sunt femeie, la draq! Ce te asteptai de la mine?”. A inceput sa rada puternic si a continuat: „Daca pierdem piesa tu esti vinovat!”. Noroc ca pentru mine galbenul la semafor este un fel de verde mai decolorat. Am ajuns in timp util. Am mers cu inima stransa intrucat in experienta precedenta locatia ne-a lasat un gust amar. Am sperat ca de data asta va fi altfel. Am sperat degeaba.

Piesa s-a jucat intr-o Duminica si coroborat cu numele lui Horatiu Malaele publicul a fost diferit de cel de data trecuta. Am vazut oameni imbracati elegant, femei care, desi afara era o gheata lucie, au facut efortul de a veni in pantofi. Ce folos insa daca la intrarea in cladire te intampinau vanzatorii din talcioc cu tot felul de chilipiruri. Ajuns in foaier m-am oprit si chiar vorbeam cu DT sa facem o pauza si sa vedem ce se vinde. A cuprins-o un fior si mi-a cerut sa mergem. Era la fel de dezgustata ca si mine de chestia asta.

Poate am vazut deja destule piese de teatru si e greu sa vii peste tot ce am vazut. Nu am fost impresionat de piesa. Ma asteptam la mai mult. In primul rand mi-a parut scurta. Imi este dor de o piesa in acte cu pauza la mijloc si un nou decor dupa. In al doilea rand textul este destul de simplu si se bazeaza doar pe umorul replicilor personajelor si pe interpretare. Nu ma intelegeti gresit. Actorii sunt f. buni. Doar ca vroiam sa il vad pe Malaiele in alt tip de rol decat cel care l-a consacrat. Personajul din Podu zici ca este creat pentru acel Malaiele pe care il stim noi. Vroiam sa il vad altfel. Ideea piesei este interesanta: trei oameni – un metrolog, un om de cultura si o artista – se intalnesc intamplator pe un pod si au in comun un singur lucru: vor sa se sinucida sarind in fata trenului. Nu scriu finalul ca poate cineva vrea sa vada piesa.

La final lucrurile au fost si mai neplacute. Intrucat piesa se terminase si era inca devreme s-au pus oamenii pe probat curele, pantofi, haine de zici ca erau la mall. Am ramas surprinsi si am hotarat sa nu mai mergem la teatru la Palatul Copiilor, decat daca va fi vreo piesa pe care sa ne dorim f.f.f.f. mult sa o vedem si care nu se mai joaca in alta parte.

Per total am ras mult mai mult de acasa pana la teatru, decat in timpul piesei. Asta si pt ca DT a comis-o, in stilul ei. Din pacate nu am permisiunea ei sa scriu despre ce s-a intamplat, dar imi amintesc ca inaintam cu greu, desi eram in intarziere, din cauza rasetelor.