Imi dau seama ca nu poti sa ai un blog fara sa vorbesti despre cei din jurul tau. Sau cel putin eu nu sunt atat de destept incat sa pot scrie eseuri bune (nu ca as fi scris vreo unul pana acum) pe banda rulanta. Nu va speriati nu este vorba de DT. De data asta este vorba de un barbat.

Intr-o zi, vine Saruman la mine la birou (aka Ion. Nu o sa mai fac precizarea ulterior pt ca de acum incolo el va purta numele Saruman pe acest blog) si imi zice: „Bai Mihalca, stii ce ar trebui sa citesti tu? Strainul, de Camus”. Inevitabil imi vine in minte spranceana lui DT. Ma fortez sa o ridic pe a mea intr-un mod in care sa fie mandra de mine, dar esuez lamentabil.

Cat Saruman imi face o mica prezentare a cartii, cum ca e foarte scurta si ca o pot insera printre alte lecturi, cum ca pentru el este cea  mai tare carte ever. Saruman, asta, este cel mai destept om pe care il stiu. Destept in sensul ca il duce mintea, destept in sensul de IQ. Mai stiu un tip care e posibil sa il bata la IQ dar locuieste in SUA, deci nu se pune, pentru ca a trecut de partea apasilor. Barbosu’ cand s-a prins ca i-a tremurat mana si l-a facut prea destept a incercat sa o dreaga. Pentru ca nu a vrut sa se murdareasca pe maini si sa ii mai ia astfel desteptaciune, Barbosu’ l-a facut stresant si enervant. 🙂 Nimeni nu intelege asta mai bine decat alt coleg de-al nostru: Sauron, dar despre el in alt post.

Cum spuneam, daca Saruman a zis ca in top 5 pentru el, deja eram interesat. Asa am imceput sa caut pe Google detalii despre carte. Am dat peste un articol de pe Wikipedia care la sfarsit avea un link: Cele mai bune 100 de carti are secolului dupa Le Monde. Surpriza totala! Strainul e pe locul intai. Zic, in minte: „Mai sa fie, Strainul e pe locul intai, eu nu am citit-o si a citit cartea asta paraglagina de Saruman? Unde mai pui ca luat si BAC-ul cu spaga.”. Atunci am inteles ca trebuie sa citesc Strainul de Albert Camus. (btw: paraglagina pare a fi sinonim cu rapandula; cum nu am gasit definita pentru paraglagina, o furnizez pe cea pentru rapandula).

Stainul este in fapt, Meursault un funtionar, un tip oarecare, plictisit si indiferant. In limbajul curent ar fi vorba de un tip pe care il doare la basca. O parte din personaj imi place, cu celelalte nu ma identific. La un momentat este intrebat de catre femeia din viata lui (ca sa folosesc o expresie a unei cititoare), Maria daca vrea sa se insoare cu ea. Meursault este incredibil de indiferent. Ii spune ca nu o iubeste, dar daca ea isi doreste se pot casatori oricand. Asta da mi-se-rupism, daca ma intrebi pe mine. Hazardul, intamplarea, ghinionul, prostia si caldura fac ca Mersault sa omoare un arab. Orbit de soarele reflectat de lama unui cutit, desi nu era intr-un pericol real, Marsault il impusca odata pe arab si dupa o scruta pauza de inca patru ori. Daca iti inchipui ca asta l-a facut sa reactioneze te inseli teribil. In fata procurorului si mai tarziu a judecatorului si a juriului singura lui explicatie este ca afara era f. cald si ca toata aceasta situatie il plictiseste teribil. Personajul este condamnat la moarte, dar nu mai continui aici cu detalii din dorinta de a lasa lucruri de descoperit pentru cei interesati sa citeasca aceast roman.

Intreaga carte este scrisa la persoana intai. Inclusiv dialogurile sunt povestite din perspectiva autorului. Asta face, ciudata, dar oarecum interesanta lectura. Cartea are o anumita logica a naratiunii, dar si o logica a gandirii rationale exprimata prin vorbele lui Mersault. Ateu fiind, preotul venit sa il spovedeasca se vede in fata unui zid de netrecut. Preotul incerca sa ii treazeasca macar un dubiu in privinta existentei divinitatii, iar Mersault raspunde: „I-am spus ca e posibil. In orice caz, eu poate nu eram sigur de ceea ce ma intereseaza cu adevarat, dar stiam precis ceea ce nu ma intereseaza. Si tocmai lucrul de care imi vorbea el nu ma interesa„. Inteleg acum de ce i-a placut atat de mult cartea lui Saruman.

Habar nu aveam ce urma sa citesc, dar la sfarsit am constat ca de ceva timp personajele cartilor lecturate au o soarta trista. Fie au o boala incurabila, fie vor sa se sinucida, fie sunt condamnati la moarte. Daca mai pun la socoteala ca Raluca mi-a recomadat Turnul Sinucigasilor, lucrurile sunt clare. Desi e o pura coincidenta, nu as putea invinovati pe cineva care crede ca le aleg in mod special astfel de lecturi. Tocmai de asta urmatoarea cartea, pe care deja o citesc, sper sa fie mai vesela.

Această carte poate fi cumpărată de aici.