Eu scriu poezie

Despre mine se poate spune orice, dar nu că mă pricep la poezie. Dacă atunci când am un topic de redactat îmi ies cuvintele ușor și propozițiile curg una după alta, în funcție de cât mă pasionează subiectul, la poezie sunt total diferit. Îmi place poezia. Asta poate datorită faptului că doamna Stănescu ne obliga să învățăm versuri în liceu. Când am dat BAC-ul știam cam 200-250 de strofe din diverși autori, cuprinși în programă firește. (Spre deosebire de Saruman care a luat bacul cu șpagă. Și btw, nimeni nu a observat și nu comentat pe tema asta. Chiar și el a tăcut chitic, probabil rușinat.)

În sinea mea sunt inginer. Nu mi-am luat încă diploma de la facultate (deși au trecut vreo 8 ani de când am terminat), dar teoretic sunt inginer, deși îmi place să mă prezint ca programator. La faza asta Saruman si Sauron vor avea multe de comentat. Să nu îi luați în seamă. Sunt prietenii mei și își permit să fie răi.

Revin. Programator sau nu, tot timpul am fost slab la un anumit gen de probleme de matematică. Cred că niciodată nu am știut să rezolv genul ăsta de probleme: Dacă mama i-ar putea da fiului sau 5 ani, vârsta fiului ar reprezenta jumătate din vârsta mamei. Câți ani va avea fiecare peste 3 ani dacă acum au împreună 42 de ani și mama își iubește foarte mult fiul. Băi nene, făceam segmente pe hârtie, puneam în ecuație, la dracu nu îmi ieșea niciodată verificarea. După un timp am renunțat și am început să le fac băbește. Luam o vârstă aleatorie pentru mamă. Cam la cât să aibă și ea un copil? Zic: 25. Aplicam cererile din ipoteză și verificam rezultatul. Nu merge. E cam tânără. Încerc cu 35. Pe urmă cu 30, 28, etc. până când nimeream rezultatul.

Începusem să vorbesc despre poezie și am dat-o în matematică. Îmbin acum ideile. Poezia e pentru mine fix ca acest tip de problemă de matematică. Știu ce vreau să spun, știu ce vreau să obțin, dar nu știu cum să fac. În nici un caz nu îmi vin versuri, cursiv în minte. Pur și simplu generez expresii și idei. Pe urmă încep să le permut și să le structurez conform a ceea ce vreau să exprim. Inevitabil, trec printr-un moment în care mi se pare că totul este foarte slab, că îmi e rușine de mine și de cât pot fi de lame. Iau o pauza de câteva zile, dar nu renunț niciodată. Cred că asta s-a cam înțeles din ce scriu eu pe blog: Nu renunț. Sunt al dracu de perseverent. Ai să mă întrebi atunci de ce scriu poezie? Îți voi spune că sunt ca o gospodină care nu știe să gătească, dar care își iubește soțul. Chiar dacă știe că poate eșua, încearcă totuși să îi pregătească ceva. Poate pe viitor voi mai posta unele din încercările mele. Doar că odată terminate, le dăruiesc. Din acel moment nu îmi mai aparțin, deci nu pot sa le mai decid soarta.

(Fotografie realizată de Aripi de Plumb)

Mai nou trec printr-o etapă în care visez (la propriu). Tot ce scriu are ca lait motiv visul, pentru că asta simt și asta mă obsedează. Încerc să mă opresc, dar nu prea îmi iese. Dacă seara înainte de culcare beau un pahar de vin, visez. Am încercat cu două pahare de vin. Visez. Am încercat cu trei pahare de vin. Visez. Am încercat cu apa. Visez. Am încercat să mă culc flămând sau însetat. Visez. Partea bună e că sunt vise frumoase. Îmi plac. Visele mele au o constantă. Încerc totuși să nu mă las cucerit de ea. Sunt un tip realist. Uneori, din cauză ca sunt incredibil de frumoase mă trezesc din somn. Cumva mă prind și mă trezesc cu gândul: „Băi nene, las-o-n fasole că e prea de tot!„.

Concluzia zilei este că nu sunt demagog. Sunt năpădit de vis și de speranță. Probabil că la un moment dat îmi vor trece. Unii nu mi-au dat mai mult de 2-3 luni până când îmi vor trece complet. Eu nu sunt asa încrezător. Până atunci visez.