Recuperare

Am vreo 10 articole în lucru, dar astă seară nu mă simt în stare să continui nici unul din ele. Mai mult știu că dacă le citesc am să am impresia, poate justificată, că sunt scrise prost.

Cu toții cred că am pierdut pe cineva, fie că e vorba de un iubit(ă), un părinte, un bunic(ă), un prieten(ă), o rudă, ca abia ulterior să constatăm importanța acelei persoane în viața noastră. În urmă cu câteva zile am fost tentant să scriu un articol despre ce înseamnă să pierzi (oarecum nemeritat) pe cineva drag. Cât de frustrant poate fi și cât de mult suferi atunci când începi să conștientizezi că importanța pe care i-o atribuiai era în realitate și mai mare, dar nu ai realizat asta decât după ce ai pierdut. Nu am vrut să scriu un articol cu un puternic iz patetic, așa că am renunțat.

(Fotografie realizată de Aripi de Plumb)

Unii dintre noi avem noroc și reușim să recuperăm pierderea. Uneori acest lucru nu este fizic posibil și vei rămâne tot timpul cu durerea și regretele. Vei fi dominat de gândul că ai fi putut face mai mult, că ai fi putut face mai bine, că ai fi trebuit să prețuiești mai mult, că mai aveai multe lucruri pe care ți-ai fi dorit să la fi spus. În cazul meu recuperarea a fost posibilă.  Mai mult se pare că nu pierdusem nimic. Totul era la locul lui. Asta mă face să mă simt prost că în supărarea mea am început să pun lucrurile sub semnul îndoielii. Am început să am dubii. Dar, până la urmă am sperat că voi reuși, și în cele din urmă lucrul ăsta s-a întâmplat.

Am rămas cu mici sechele. Îmi doresc atât de mult ca situația să nu se mai întâmple incat acum merg pe vârfuri, deși nu ar trebui. Sunt încă cumprins de o bucurie efervescentă. E ca atunci când ți se face o glumă foarte proastă și după scurta perioadă în care credeai că viața ta e compromisă iremediabil afli că în realitate a fost o farsă. Reacția firească ar fi să îi strângi de gât pe farsori, dar pentru că ești cuprins de bucuria faptului că scena nu este reală ajungi să te amuzi și să savurezi momentul alături de ei. Uiți, în grabă, tot ce te supăra cu câteva minute înainte și te bucuri că ai scăpat, fie și dintr-o situație ipotetică. Cam așa s-a întâmplat și în cazul meu (mai puțin faza cu farsa, pentru că a fost cât se poate de real). Bucuria și emoția recuperării a întrecut înzecit tot ce trăisem anterior.

Oricum, asta vroiam să scriu: că uneori în viața mai ai șansa de a recupera din persoanele pierdute. Cu toate momentele mele de slăbiciune în care demonii încercau să îmi saboteze trăirile și simțirile, nu am renunțat niciodată să sper, să lupt și să am o mână întinsă pentru a fi prinsă. Într-un final s-a întâmplat. Știu că nu a fost doar meritul meu. Eu am luptat doar pe bucățica ce îmi revenea. Eu doar am întins o mână, iar la capătul celalalt cineva a strâns-o, într-o zi cu soare, mai pe la prânz.

Dacă ești într-o situație asemănătoare sau poate chiar mai dificilă, în care ți-ai pierdut de tot speranța, păstrează măcar o mână întinsă. Într-o zi vei simți o furnicătură care cel mai probabil va fi urmată de o strângere de mână. Nu știu să îți spun când se va întâmpla asta, dar pot sa îți garantez că bucuria și satisfacția ce urmează fac orice efort meritat.