În prima zi aveam programată doar o mică întrevedere cu clientul. Am ajuns la hotel am făcut un dus rapid și am sunat să vină să ne ia. Ajungem noi la sediu și ne pregăteam să intrăm în sala de ședințe ce avea intrare direct din hala în care se aflau materialele. Pe când mă aflăm în fața ușii nu pot să nu constat o grămadă pe papuci. Îmi amintesc repede de bunica ce nu mă lăsa să întru încălțat în casă și îmi amintesc de papucii mei din copilărie mereu murdari de glod (noroi în moldovenește). Îi zic lui Vlad:

 – Trebuie să ne lăsăm papucii!

 – Aici? – îmi zice surprins.

 – Păi nu vezi toți papucii ăștia la ușă. E clar că trebuie să respectăm tradiția și să procedăm la fel.

Și uite așa am ajuns eu la prima ședința în șosetele albe, scurte, pășind ca o zână pe un covor cu peri scurți dar destul de moale. Întâlnirea a bătut faza cu papucii. La masă erau 2 români (eu și Vlad), 2 australieni, 1 thailandez, 1 belgian și 1 neozeilandez. Nu ne-au trebuit mai mult de cinci minute să constatăm că toți îi urâm pe francezi. Neozeelandezul conducea în topul urii adresate fracezilor din cauza testelor cu bomba nucleară pe care aceștia le desfășoară în Pacific, la o aruncătură de băț de Noua Zeelandă. Având deja un punct în comun, lucrurile au mers strună. :))

Următoarele 7 zile mi-au explicat frumusețea acestui obicei. Să stai tu cuminte la birou și să îți treacă prin față fetele zglobii de la marketing în rochițele infime și cu piciorușele goale în drum spre imprimanta cea rea care niciodată nu tipărește ce trebuie și le obligă la drumuri nesfârșite, justifică orice sacrificiu. Chiar și acela de a-ți îngheța picioarele de la aerul condiționat.

După întâlnire decidem să mergem în oraș. Am ales o zonă cu mall-uri și am plecat către Sky Train (tren suspendat). Mergeam eu așa aruncându-mi privirea de pe stânga pe dreaptă când vad că o tipă îmi zâmbește. Zâmbesc și eu, că doar m-a făcut mamă băiat vesel și îi spun lui Vlad:

 – Ai văzut? Tipa aia mi-a zâmbit! Foarte tare!

 – Măi Mihalca, ție ți se pare că îți zâmbesc și vagoanele de metrou. – îmi zice Vlad ironic. Cine dracu să îți zâmbească?

 – Pe bune că așa a fost. Pfff!! Ce rău îmi pare că nu ți-am arătat din timp.

Continui eu călătoria, mai fac 3-4 metri și din față vine o altă tipă și mai drăguță. Surpriză: zâmbet. Zâmbet larg. Îi dau una la ficat lui Furnică și îi zic:

  – O vezi? Fii antenă! – era o chestiune de orgoliu. Trebuia să am un martor și Vlad era singurul care îmi vorbea limba.

  – Cred că ascultă ceva în căști și din cauza asta râde! Altfel nu văd nici un motiv. Nu te uiți la tine? Era clar că Vlad nu avea de gând să mă lase să mă bucur de micile mele succese.

Povestea asta s-a repetat constat și sigur pe tot parcursul șederii în BKK. Sentimentul de tip Mastercard este sublim. Pentru o seară am fost rege. A doua zi, la birou aveam să aflu că nu eu, ca persoană, eram motivul, ci faptul că aparțineam rasei europene. Din motive obiective thailandezele îi iubesc pe europeni. Koen, ghidul nostru belgian de care vom mai vorbi a sintetizat foarte bine:

  – In Belgium my popularity was very low. Here I am like Michael Jackson!

Pentru un bărbat cu față europeană (caucaziană) fiecare cuvânt din propoziția de mai sus este adevărat 100%. Asta avea să fie și prima mea constatare în BKK. Chiar și așa nu m-a deranjat. Am exploatat-o la maxim și m-am bucurat de fiecare zâmbet de care am avut parte. Deși am pornit cu gândul că thailandezele nu sunt genul meu de femeie am sfârșit prin a fi fascinat de multe dintre ele. Nu vreau să fiu înțeles greșit. Femeile noastre sunt foarte frumoase și sunt mândru de ele. În medie româncele sunt mai frumoase ca thailandezele. Nu pot însă să nu constat că la 10.000 km distanță există un alt tip de femeie. O femeie încărcată de sfială și emoție, o femeie care te privește blajin, o femeie în care bunul simț și politețea sălășluiesc confortabil, o femeie care în mod inevitabil mi-a adus-o în minte pe DT. Acum nu știu dacă mi-au plăcut thailandezele pentru că mi-au amintit de DT sau îmi place de DT pentru că deține aceste calități, specifice asiaticelor. Hai că am luat-o pe arătură și iar mă ceartă prietenii că DT apare în fiecare topic. :p Vom mai vorbi pe tema asta.