Nu ştiu cum se nimereşte, dar filmele de la Animest îmi intersectează viaţa într-un mod ciudat. Persepolis este despre Iran, cu a cărui cultură şi mentalitate mă intersectasem deja. Iluzionistul este despre un bărbat şi o femeie, ce văd lucruri diferite. Ea vede în el un tată. El…. nu ştim ce vede. Cred că pentru o secundă a îndrăznit să vadă o femeie. Felul în care avea grijă de ea, eforturile pe care le făcea pentru a îi face viaţa mai bună şi de a îi îndeplini dorinţe nerostite, mie îmi spun altceva. L-am admirat pentru ce a încercat şi îl admir pentru ce a reuşit. Ulterior, iluzionistul a înţeles că priveşte prea sus. Nu sunt de acord cu sinopsis-ul, în care se încearcă a se spune că o priveşte ca pe o fică. Astăzi am văzut finalul din nou, tocmai pentru a fi sigur de ce spun. Îmi menţin părerea.

Vreau să mai ajung la Animest. Îmi propun să ajung Vineri 13 Octombrie 2011 în intervalul 23:00 – 03:00 la Creepy Night. Mi-au plăcut şi oamenii. Foarte tineri. Genul ăla de tineri care vin, îşi aruncă bicicleta pe jos, îşi bagă şireturile în bascheţi, fără să le lege, îşi dau fularul pe o parte, sting rapid ţigara şi merg să vadă un film. Au farmec. Pentru cei care vor să meargă intrarea e 10 ron. 

Hai că am plecat la duș. Dacă DT nu s-a măritat astăzi şi nu o ţine bărbat-su acasă, mergem la concert la Morcheeba. Nu îi cunosc, nu i-am ascultat, dar sunt gata să îi experimentez.

 Seară făină. Mihalca over.