Am întâlnit Zâna

Într-o zi de sâmbătă, tocmai când mă întorceam de pe o parte pe alta gândindu-mă în ce vise să mă arunc, aud telefonul. Mă gândesc că o fi vreo tipă înnebunită care nu mai poate trăi fără mine și vrea să mă ia de dimineață în primire. Zic: Pff, de două ori, bag mână pe sub pat și caut telefonul. Când mă uit pe ecran, surpriză: The Supreme Being aka mama:

 – Ce faci fiule? Te-ai trezit? Sau arzi gazul degeaba când soarele e sus pe cer?
 – Da, mamă. Sunt treaz de mult. Fac curățenie! – mă scot eu bucuros că 3G-ul încă nu a năpădit Moldova.
 – Eu îți citeam blogul și m-a năpădit o întrebare: Ai dat de Zână?

Cum ți-o dă mama la temelie de dimineață nu reușește nimeni. Ar fi totuși o persoană, dar nu o mai menționez pentru că iar va enervați. Plec capul, îmi accept umilința, dar înfrunt adevărul:
 – Nu, mamă. N-am dat. Am încercat, dar nu am reușit. Nu cred că o voi vedea vreodata!
 – Marius, eu te știam băiat isteț! Nu pot să cred că nu ai reușit. Ție nimic nu îți este imposibil. O fi ea Zâna, dar nu se poate să nu reușești. Eu te-am crescut băiat descurcăreț. Cât despre, de ce e ea Zână pe blogul tău discutăm când vii acasă!

Fotografie găsită pe  http://weheartit.com

Două – trei săptămâni mai târziu aveam să o întâlnesc pe Zână. Deși eram într-o situație oarecum neplăcută m-a întâmpinat cu un zâmbet cald. Într-adevăr Zâna e izvor de senin. Seninul din DT e zglobiu. Seninul Zânei este calm și cald. M-a privit și mi-a zâmbit. Am privit-o și i-am zâmbit. Am fost reținut pe cât posibil. Mi-era teamă că dacă îmi dau drumul la limbă și îi spun de când o caut, cât mi-am dorit să o cunosc și câte aș mai avea să îi povestesc am să o sperii. Am păstrat toate acestea pentru o următoare întâlnire. Am schimbat câteva vorbe apoi am plecat fiecare în treaba lui.

Nu știu dacă nu cumva a aranjat mama cu moldovenii, a fost o pură coincidență sau m-am mobilizat eu, dar va pot spune că Zâna există!