Carte: Iarna vrajbei noastre – John Steinbeck
Când iau în mână o carte și văd că autorul este laureat al premiului Nobel pentru literatură îmi cresc așteptările instant. Al doilea gând e unul interogativ: În ce pădure am trăit, de habar nu aveam că X – autorul în cauză – a luat premiul Nobel pentru literatură? Așa s-a întâmplat și în cazul lui John Steinbeck. În cazul lui Mario Vargas Llosa așteptările mi-au fost răsplătite. Steinbeck aștepta la rand.
Unul din lucrurile care m-a surprins la această carte a fost intriga minusculă spre inexistentă. Am citit și am tot citit în căutarea intrigii. Poate nu am citit eu atent, dar ajunsesm la jumătatea cărții când m-am gândit că e prea târziu și sunt prea departe ca să nu fi trecut de ea. Am început să reflectez și am depistat-o (sper) într-o discuție de dintre Ethan Allen Hawley – personajul principal al acestui roman și Joey Murphy – casier al unicei bănci din oraș. Conform lui Joey rețeta unui jaf bancar este foarte simplă: nu trebuie să ai cazier, nu îți iei complici, nu împărtășești nimănui planul, uită de femei, nu cheltui banii. Îi scoți când apare un prilej de câștig (ex: moare o mătușă), dar și atunci puțin câte puțin. Aparent Ethan este canditatul ideal pentru a pune în aplicare acestă strategie. Are însă câteva defecte, ce îi pot compromite iremediabil planul: e cinstit, are morală, e bun, e milostiv, cu alte cuvinte are toate caracteristicile necesare pentru a fi un atipic social.
Povestea prezintă frământările unui om corect într-o societate care aplică toate metodele posibile, mai puțin cele etice. Urmaș al unei familii cu tradiție, și dintre cele mai renumite – cea a vânătorilor de balene – Ethan Hawley este acum vânzător într-o băcănie. Cu averea pierdută de către tatăl sau în timpul crizei, personajul este un fel de intelectual trimis la ocnă. Nu că nu ar face treabă bună. Firește că face. Marullo, patronul băcăniei – un mafiot italian emigrat ilegal în SUA – este foarte mulțumit și totodată surprins că Ethan nu încearcă să-l fure la mica ciupeală. Atunci când ai ajuns la o anumită dezvoltare personală și intelectuală, iar viață te aruncă în direcția opusă celei pe care ți-ai fi dorit-o, nu ai cum să nu ai frustrări, supărări, insomnii și chiar gânduri ciudate cum ar fi acela de a sparge o bancă.
Mi-au plăcut descrierile stărilor trăite de personaj. Mi-a plăcut modul în care Ethan își iubește și respectă soția. Mi-a plăcut detalierea avansată a planului de jefuire a băncii. Aici cred că excelează Steinbeck, în descrierea stărilor interioare trăite de caracterele sale. Personajul Ethan Allen Hawley mi-a trezit asemănarea cu Victor Petrini din Cel mai iubit dintre pământeni (recomand secvența din link) de Marin Preda. Petrini este un profesor de filosofie care devine un inadaptat social într-o sociatate comunistă – dacă îți amintești singurul job care i se găsește, conform studiilor, este la deratizare, iar Ethan este un om de viță nobilă care face notă discordantă într-o societate americană bazată pe înșelăciune, țeapă, furt și delapidare. La dracu, o societate din anii ’30, care se aseamănă prea mult cu România de azi.
Ceva din stilul lui Steinback nu e pe gustul meu. Mai am o carte programată vara asta pentru lectură și atunci mă voi convinge cu adevărat. Dar în Iarna vrajbei noastre stilul îmi este greu de lecturat. Propozițiile sunt lungi, întortochiate și îmi îngreunează urmărirea. Ce m-a deranjat cu adevărat sunt dialogurile care se succed fără ca autorul să mai introducă, din când în când, precizarea personajului care le rostește. Un amator ca mine, care încă citește pe litere, s-a găsit în situația de a împerechea dialogurile pentru a afla cine rostește o anumită replică.
O altfel de opinie despre Iarna vrajbei noastre găsiți pe blogul lui Bibliophile. Consider că Nobelul luat de Steinbeck este o recomandare suficientă pentru a lectura această carte. Chiar dacă nu m-a impresionat, mă bucur că am avut ocazia să citesc Iarna vrajbei noastre.
Această carte poate fi cumpărată de aici.
Life is air...
eu am citit cartea in engleza, "The winter of our discontent", si, sincer, nu am gasit-o dificil de urmarit. Este destul de probabil ca traducerea sa reduca din efectul scriiturii, insa pe mine stilul lui Steinbeck m-a naucit. Cartea este superba, insa doar cand e citita in limba materna. Crede-ma, am facut o incercare cu "East of Eden" si am observat cum magia dialogului si a descrierilor se disipeaza. Mi se pare extrem de trist pentru ca in calitate de cititor nu poti sa te bucuri la maxim de intensitatea lucrarii. In definitiv, "The winter of our discontent" nu mi s-a parut greu de citit, rather enjoying…:)) Poti incerca sa o citesti in engleza, iar atunci intradevar vei vedea si vei fi de acord cu mine…cartea asta e o podoaba a literaturii…
Marius Mihalca
Voi citi, in curand Joia Dulce (tot in romana). Si eu sunt curios cum mi se va pare. Am sa si postez.
Multumesc pt comentariu. Spor la lectura.