A avea blog presupune cel mai adesea a așterne câteva cuvinte într-o oarecare ordine. Mai exact a scrie. Ei uite că am dat de un tip care m-a complexat total. Dostoievski are un still de a scrie care mă năucește. Nu am  întâlnit până acum ceva mai natural, mai simplu și în același timp cu o sumedenie de detalii, care îți stimulează creierii să fabuleze pe seama personajelor și a întâmplărilor. De la Musashi nu mai întâlnisem o lectură care să îmi aducă atâta bucurie.

Prințul e prinț, dar idiotul nu e idiot de loc. Asta ar fi descrierea scurtă. Dacă dorim e să intru în detalii spun că în Idiotul, Fiodor Dostoievski prezintă povestea unui prinț – Lev Nikolaevici Mișkin – ce se întoarce acasă după mulți ani de tratament în Elveția (sau Austria?). Prințul suferă de o boală, care cred că astăzi s-ar numi epilepsie și care îi aduce apelativul de Idiot. Cum nu se poate mai rău ajunge, destul de repede, ancorat între două femei: Nastasia Filippovna – o femeie controversată a cărei onoare a fost pătată de către tutorele-i ce o avea în grijă după moartea tatălui și Aglaia Ivanovna – fiica cea mică a Lizavetei Prokofievna și a generalului Ivan Fedorovici. Aceste două femei radiază frumusețe. Nastasia Filippovna, care pe tot parcursul lecturii mi-a adus-o în minte pe DT, întrucât o rivalizează la capitolul frumusețe și rafinament, reprezintă prototipul femeii trecute prin viață, conștientă de efectul ce îl produce în rândul bărbaților și care decide să se auto-sacrifice, fugind mereu de cel pe care îl iubește (Nu sunt foarte sigur că îl iubește pe prinț, dar mi-a plăcut să cred că da). Aglaia este o copilă cu un temperament dificil, cu un caracter aflat în plin proces de șlefuire, o femeie încăpățânată și mândră din cale afară.

Prințul Mișkin este idiot, nu pentru că suferă de o boală incurabilă, ci pentru că are principii și este dispus să le susțină până la capăt. Îndrăgostit fiind de Aglaia Ivanovna el nu ezită să să căsătorească cu Nastasia Filippovna într-o încercare de a îi salva reputația și de a o salva și de nebunia lui Rogojin. Un lucru care m-a fascinat la prințul Mișkin este încrederea lui nestrămutată în oameni. Chiar și cei care îl trădează și/sau îl dezamăgesc beneficiază de la Mișkin de același grad de încredere,  iar el este capabil să se pună în slujba lor și să îi ajute în orice moment. Ori, trebuie să recunoști, că doar un idiot poate să îi sprijine pe cei care uneltesc împotrivă lui. De multe ori comportamentul prințului este văzut ca fiind copilăresc, întrucât doar aceștia (copiii) sunt capabili să șteargă cu buretele conflictele și să reia totul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Poate sunt ciudat, dar Idiotul reprezintă un ideal bărbătesc: un om cu principii, cu onoare, cu valoare, inteligent, subțirel și cu bani (asta a durut!). Un om care are mereu inima deschisă către ceilalți. Un personaj care și astăzi, după câteva secole de avans al medicinei, ar fi catalogat bolnav și care cred că ar fi marginalizat.

N-am crezut niciodată în suflete pereche, dar recunosc că viața trăită lângă persoana potrivită diferă mult (în sensul bun și frumos al termenului) de viața trăită la întâmplare. Fără prinț, Aglaia nu reușește să atingă maturitatea frumuseții ei umane și se pierde în brațele unui oarecare prin Europa. Renunțând la prinț, Nastazia Filippovna renunță indirect și la viață. De acest detaliu se va ocupa Rogojin – prototipul îndrăgostitului a cărui iubire depășește limitele raționalului. Neîmplinit, prințul Mișkin pierde și el lupta cu boala.

O carte fabuloasă și un autor desăvârșit. La capitolul recomandare, nu spun decât: It’s a must!

Acestă carte poate fi cumpărată de aici.