|  Viață   |  Dubai – orașul cu două fețe (II)

Dubai – orașul cu două fețe (II)

Consider introducerea făcută în articolul anterior, așa că voi continua seria detaliilor pe care eu le consider mai puțin știute, despre Dubai.
Salariul minim câștigat de un pakistanez este de 40-50 euro. Din această sumă el trimite 30-40 euro acasă, urmând să trăiască cu diferența de aproximativ 10 euro. Primul lucru de care m-am întrebat a fost cum poți trăi cu 10 euro pe lună într-un oraș care este cu 10-20% mai scump decât Bucureștiul. Se pare că fierb apa împreună cu niște tăieței și anumite spicy-uri, iar combinația respectivă, nu doar că este ieftină, dar reușește să îi țină și în viață. Pe lângă salariul fabulos, acești oameni primesc și locuită. Sunt cazați câte 20 într-un container de transport marfă, într-o anumită zonă, la marginea orașului (mai spre deșert). Am refuzat să vizitez această parte a orașului pentru că era târziu în noapte și avusesem o seară plăcută. Muncisem din greu cu berile alea la 45 ron și nu am vrut să le diminuez în niciun fel efectul. Partea interesantă este următoarea: acești oameni sunt mulțumiți și nu vor să plece acasă! Dacă unul totuși pleacă, sunt măcar 10 care râvnesc să îi ia locul.
Burj Khalifa
Anul trecut au sărit 127 de persoane de pe Burj Khalifa  (vezi mai sus) – cea mai înaltă clădire din lume, având o înălțime de 828 m (apropo de ultima carte pe care am citit-o: Turnul Sinucigașilor. Te face să crezi că în viață nimic nu e întâmplător.). Știu doar povestea unuia dintre ei, care a sărit după ce șeful lui îi refuzase 1 zi de concediu după 2-3 ani de muncă. Omul vroia să-și facă analizele. Acum nu se mai poate sări întrucât fiecare terasă a fost prevăzută cu un panou de protecție, imposibil de trecut chiar și de un sportiv olimpic.
Toate turnurile pe care le-ai admirat în albumul de pe Facebook sunt construite cu indieni, pakistanezi și chinezi. Indienii și pakistanezii lucrează ziua întrucât pot rezista și la temperaturi de 50-60 grade Celsius. Chinezii lucrează noaptea, întrucât nu rezistă la căldură (noaptea fiind doar vreo 30 grade, pe timpul verii. Erau 26 de grade noaptea, săptămâna trecută, cu câteva zile înainte de sosirea iernii). Am fost tentat să spun că este o societate sclavagistă, doar că „sclavii” sunt veseli și sunt acolo de bună voie. Ori asta ar fi un contra-argument important împotriva a ceea ce vroiam să scriu, nu?
Lucruri interesante se întâmplă și atunci când vrei să îți întemeiezi o familie. În urmă unui scurt interviu, de genul: ai casă? ai mașină? cu ce te ocupi? etc., la socru acasă, poți primi binecuvântarea, nu înainte de a achita o anumită sumă. În funcție de cât ești de bogat, de cât de mult își dorește fata să te ia de bărbat și de cât de mult este de acord tatăl ei cu această căsătorie poți începe de pe la vreo 4.000 euro (dacă te doresc foarte mult). Acești bani sunt dăruiți de către tata, fiicei, ca un ajutor în  noua familie. Partea mai interesantă vine acum. Tot cu această ocazie, tatăl îți comunică sumă pe care trebuie să o plătești în caz de divorț. De obicei este una prohibitivă, de genul: de la 200.000 euro în sus. Această sumă se trece într-un document care se înregistrează la judecător/notar (nu știu exact unde), dar cert este că are titlu executoriu dacă tu ești cel care dorește să divorțeze. Fain, nu? Ce sa te mai cerți pe aspirator și pe veselă? Dai banul și  La revedere! Taxa nu se plătește dacă divorțezi de o femeie care mai fusese căsătorită anterior. Explicația e ca era deja „uzată”, deci nu ai pângărit nimic și în consecință nu ai pentru ce sa plătești. Să văd eu feministele cum duc asta! 
Hotel Atlantis
În ciuda unei religii stricte și a acoperii femeilor, bărbații își înșeală soțiile la greu (opinie personală).  Îi ajută și rusoaicele ce defilează semi dezbrăcate, unde mai pui că sunt înalte (mama lor de fete!) și blonde. Cât timp am stat în Dubai am avut impresia că KGB-ul a trimis o divizie de luptătoare de guerilă  pe tocuri și în rochițe croite pentru a încălca indicatorul din mall ce îți impune o ținută sobră și a căror misiune este să cucerească emiratul.
Cetățeni puri sunt cam 10%. Prin cetățean pur am înțeles, copil născut din părinți arabi dintr-o linie cu origini în emirate. Prietenul nostru Ahmad, născut în Dubai din părinți iordanieni (palestinieni la origine) nu avea cetățenie și nici nu va avea vreodată. Este foarte probabil ca la pensie să fie și dat afară, pentru că cine ar vrea să țină un pensionar în țară? Acum produci. La pensie coști.  Cetățenii puri (nativi) au niște mega avantaje: o nouă lege obligă firmele să aibă minim 10% cetățeni puri (scuze, dar nu știu cum să îi numesc altfel) printre angajați. Salariile lor încep cam de la 5 ori mai mult decât salariul unui emigrant (fie el arab, european sau de altă nație). La școală de stat, care e gratis, doar ei își pot da copii. Restul la școli plătite.
Pot sta la o coadă (și asta mi s-a întâmplat și mie, când așteptam liftul de coborâre de la Burj Khalifa) zeci, sute de europeni, arabi, chinezi, indieni; eschimoși, copii și femei însărcinate, dacă apare un nene nativ, îmbrăcat în robă albă cu soția îmbrăcată în robă neagră, devine automat o prioritate. Obișnuit cu legile din Europa îți cam vine să … stai cuminte. 
În niciun fel nu vreau să susțin că societatea noastă e mai bună ca a lor. Nu am nici baza, nici dorința necesară pentru a face o judecată de valoare. Am vrut doar să evidențiez unele diferențe. Hai că m-am oprit. Despre partea bună și frumoasă, care vine și contra-balansează tot ce am spus până acum, nu știu dacă mai e cazul să scriu pentru că eu cred că e deja cunoscută. Mai vedem. Seară bună!

Adaugă un Comentariu: