Trebuie să spun din capul locului că nu este o cină romantică, domnișoară având deja acest segment rezervat, ci una de business. Mai trebuie să spun că va avea loc pe la mijlocul lui Decembrie, iar ea nu are nici măcar o idee despre ceea ce urmează să se întâmple. Ei, imaginează-ți cam cu se va trezi ea, la o masă cu oameni din lumea bună pe care i-a tot întâlnit la evenimente, avându-l pe Dl. Gerard Butler (despre care chiar și eu pot recunoaște cinstit că este un bărbat frumos și impunător) în dreapta, un set complet de veselă și tacâmuri în față și un ciudat necunoscut, în persoana mea, în stânga. Pentru că nu pare a fi o femeie arogantă, cred că s-ar bucura să dea de cineva din propria-i țară, dar chiar și așa ar fi super surprinsă să mă vadă acolo. Nu pot decât să sper decât că fața mea de copil brăzdată de un zâmbet ștrengar să va face remarcată și va trezi un mic fior (oricât de mic) în Dl. Butler. Aș avea nevoie de o privire care să trădeze o oricât de mică nesiguranță. Doamne cât de fericit aș fi! Cât despre veselă și tacâmuri, nu îți face griji întrucât am studiat acest aspect în urmă cu ceva timp. Aș spune că două treimi din reguli. Restul le punem pe seama faptului că vin din Europa de Est. 🙂 

Bănuiesc că până acum ne-am prins cu toții că nu o cunosc pe domnișoara în cauză și este foarte puțin probabil să o cunosc vreodată, deși cred că l-am cunoscut pe fratele ei acum câțiva ani. Mădălina mea nu este femeia româncă cu care ne mândrim și pe care o admirăm, ci o companie de software din UK care dezvoltă un produs similar cu al meu. Gerard-ul de care vorbesc eu este o companie și mai mare, păstrând proporțiile comparației, care are atâtea filiale încât nici nu știu de unde e. Mesenii sunt în totalitate persoane juridice, firme de software de peste tot cu care îmi dau coate în cadrul ofertelor și licitațiilor, din Chile până în Thailanda și din America de Nord și Norvegia până în Africa de Sud.  

Plec în India. În Decembrie mă duc să îmi expun produsul la masa bogaților. În spiritul democrației, companii care au 50 de angajați doar în India, vor trebui să mă suporte și pe mine (cu 8 angajați pe toată multinaționala) la masa lor timp de câteva zile. Pentru prima dată de când avem firma vom expune alături de cele mai importante companii cu care ne concurăm peste tot în lume, în cadrul unei expoziții specializate. Din nou singurii români, din nou cel mai mic stand. Un ultim efort de marketing pentru acest an. Încă un semn că mi-am pierdut răbdarea de a aștepta rezultatele. Sau, cum îmi place mie să cred, un semn că m-am maturizat nițel – în materie de business – și că am depășit nivelul la care aștept rezultatele să apăra și am ajuns, în sfârșit, în etapa în care îmi decid rezultatele. De aș  reuși acest lucru și în plan personal ce bine ar fi! Să privim partea bună a lucrurilor: odată ajuns bogat, îmi dau demisia și voi avea mai mult timp să scriu. Atunci s-o găsi și o fată hămesită care să se aciueze pe lângă mine. Deci să ne urăm noroc, zic!

Așa că, acuș mă pun din nou pe împachetat. Dar până atunci, dau o fugă la Unirii după steaguri.