Carte: Ani de așteptare – Fumiko Enchi
Ținând cartea în mână, Ani de așteptare de Fumiko Enchi, și privind coperta ce înfățișează o gheișă, am realizat că pe tot parcursul anului 2012 nu citisem nicio carte scrisă de o femeie. Ba mai mult, de când am început să scriu despre cărțile pe care le citesc nu avusesem plăcerea de a citi o carte scrisă de o femeie. Există o singură excepție: cartea despre bunele maniere. Dar acolo e vorba de un regulament precis și nu de o poveste.
Mă fascinează cultura japoneză. Nu sunt un mare cunoscător, dar puținele informații pe care le dețin îmi creează imaginea unei societăți în care respectul, onoarea, devotamentul, dăruirea sunt elemente primordiale. Ori aceste valori îmi sunt tare dragi și mi-ar plăcea ca într-o bună zi să le stăpânesc și eu.
Romanul prezintă viața lui Tomo, soția unui funcționar public pe nume Shirakawa, din momentul în care acesta o convoacă la o discuție în care îi prezintă dorința de a avea o concubină, și mai mult, îi atribuie ei sarcina de a îi găsi una. Cam ce poate fi mai fain în viață decât să vină soțul la tine și îți spună că nu prea te mai vede ca femeie și să te roage să îi găsești o amantă pe măsura gustului și rafinamentului tău. Răvășită de această solicitare, Tomo începe să se conformeze și, după căutări ample, o cumpără de la părinții aflați într-un impas financiar, pe Suga – o copilă de nici cincisprezece ani căreia i se spune că va merge fată în casă.
Dacă pentru Tomo viața începe să prindă accente de dramă, Shirakawa are totul clar în minte: el a făcut mulți bani, este șeful poliției, mâna dreaptă a unui funcționar de rang înalt, deci trebuie să se destindă și trebuie să aibă pe cineva în casă care să îl îngrijească. Principala temere a lui Tomo nu este faptul că bărbatul ei va avea o altă femeie, ci că această va locui sub aceeași streașină cu ea și că îi poate periclita autoritatea de stăpână, dar și mai important, îi poate păta renumele familiei. Chiar și în Japonia epocii Meiji, să îți grupezi amantele cu soția în cadrul familiei, sub același acoperiș nu este văzut ca fiind un lucru onorabil. Dar, Shirakawa – care provine dintr-o familie de samurai de ordin mijlociu, nu arată, cu excepția a 2-3 momente, a avea nimic din trăsăturile caracteristice ale acestui neam.
Când Suga începe să se maturizeze și să devină cu adevărat femeie, urmează Yumi (o altă copilă), iar ceva și mai târziu Miya – nora (soția fiului cel mare). Viața familiei Shirakawa devine destul de încâlcită astfel încât din cei 7-8 copii ai lui Michimasa (fiul cel mare al lui Shirakawa) există teama că unul din ei să fie în fapt al bunicului (Shirakawa). Dragostea lui Tomo pentru Shirakawa se degradează destul de rapid în aceste condiții, dar, ceea ce nu este de trecut cu vederea, respectul datorat soțului rămâne intact.
Pe parcursul romanului ajungi să cunoști patru tipologii de femei japoneze: Tomo, Suga, Yumi și Miya. Eu unul am asemănat-o pe Tomo cu Victoria Lipan (pentru cine își mai amintește de romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu), cu mențiunea că bărbatul Victoriei Lipan era un om integru, pe când Shirakawa este un afemeiat și un egoist. Suga și Yumi sunt tipuri diferite de frumusețe feminină, care deși ajung metresele lui Shirakawa, au un comportament ireproșabil și au un singur țel: să-și slujească stăpânul. Avem deci prototipul bărbatului afemeiat și al soției care luptă din răsputeri pentru a menține familia sau măcar aparențele unei familii. Sună cunoscut? Hai că ne luptăm cu asta ai astăzi, sute de ani mai târziu.
O cartea foarte ușor de citit. Un stil clar, plăcut, care îți comunică mesajul direct, prin intermediul cuvintelor simple. Singura dificultate ar putea fi numărul relativ mare de personaje, lucru ce se întâmplă frecvent în literatura japoneză, dar nucleul celor care determină acțiunea poate fi ușor ținut în evidență. Romanul Ani de așteptare a primit premiul Norma în 1957. Dacă mai adaug faptul că în cele câtăva zile cât am stat acasă de sărbători, cartea a fost citită și de mama și de tata și amândoi s-au arătat încântați, devine clar că acest roman primește recomandarea mea pentru lectură.
Acestă carte poate fi cumpărată de aici.
Ana
Pai, si care este finalul? Ca asta era cel mai interesant. Ce se intampla cu Tomo? Ce masuri ia? Il paraseste pe barbatu-sau sau decide si ea sa-si gaseasca un amant? Il determina sa-si paraseasca concubinele sau ii otraveste concubinele? Nu, nu-mi spune. Stiu deja: nimic din toate astea…Si sper ca toti acesti ani de asteptare (cati la numar?!)nu au fost doar pentru concluzia amara: "Dragostea trece, respectul ramane vesnic".
Din cele povestite de tine, cartea imi aminteste, intr-o anume masura, de "Splendida cetate a celor o mie de sori" de Khaled Hosseini, despre ce inseamna a fi femeie intr-o tara musulmana, Afghanistan, unde femeile nu sunt altceva decat bunuri vii al caror rol este sa aduca pe lume urmasi. La fel si aici, intalnesti o frumoasa poveste de prietenie, ce merge pana la sacrifiu, ce se leaga intre eroina principala, obligata sa se casatoreacsa la o varsta frageda, si concubina sotului. Daca ti-a placut atat de mult aceasta carte, sunt convinsa ca "Splendida cetate…" te va marca profund. Din partea mea, este o noua recomandare pentru lectura 🙂
Marius Mihalca
Finalul nu prea apare in relatarile lecturilor mele. E la indemana oricui sa afle finalul. Nu trebuie decat sa parcurga cartea. 🙂
Multumesc pentru recomandare, dar din pacate am tot anul 2013 booked! De fapt mai am loc doar pt o singura lectura. Mai vedem, insa, care va fi aceasta. :p