India – New Delhi (I)
Sunt Zen! Și asta nu pentru că zeul Buddha ar fi reușit să mă convingă să mă lepăd de Cristos așa cum a făcut-o strămoșul nostru al cărui nume-l port, ci mai degrabă pentru că Divinitatea s-a auto sesizat și a vrut să îmi arate o greșeală pe care o fac mereu și așa m-a trimis în India. Mereu m-am considerat un băiat sărac din provincie, plecat să facă facultate în capitală, care urmărindu-și parțial visul și-a făcut firmă de software, dar care nu a ajuns să facă și bani adevărați.
Imagine de tip panorama de la Taj Mahal |
Mi-a trebuit o săptămâna în Delhi că să reevaluez ce înseamnă sărăcia și lipsa de șansa. De fapt mi-au trebuit 3 ore într-o mașină închiriată în drum spre Agra, localitatea în care se află Taj Mahal-ul. Printr-un șir de întâmplări ciudate, gen licența șoferului tocmit expira în ziua aia – el habar neavând, șoferul găsit să îl înlocuiască ne-a preluat din alt capăt al orașului și ar fi pretins bani mai mulți că avea mașină mai șmecheră, etc., am ajuns să călătorim spre Agra pe ceea ce s-ar fi numit un drum național, în dauna autostrăzii. 230 km de drum național aveau să îl facă pe Furnică să regrete că nu și-a făcut vaccinurile, pe mine că mi le-am făcut parțial (firește la momentul plecării se terminaseră în România vaccinurile de febră tifoidă) și pe amândoi să realizăm că nu sunt bogați, ci foarte bogați, nu suntem educați, ci doctori în comportament civic, că stewardesele de la Air France/KLM, pe care nu le aveam în top, sunt femeile la care râvnim cel mai mult! La dracu și în brațele unui însoțitor de zvor Air France m-aș fi simțit mai în siguranță!
M-am cam aprins și nu am luat faptele în ordinea cronologică, cât să poată fi și înțelese.
Am ajuns la hotel pe la 1 noapte, depășind cu veselie situații precum cea în care șoferul a încercat să ne ceară bani de parcare în condițiile în care eu stabilisem deja cu hotelul costul total al transportului. Zona era „de vis:. Pe o alee pe care eu și Furnică nu puteam merge unul lângă altul se afla intrarea în hotel: o ușă de tablă, în care trebuia să bați pentru a îl trezi pe nenea. Deja începusem să realizăm că nu e de bine. Am urcat niște scări în spirală și țin minte că am remarcat cum sare praful din covor la fiecare pas cu care înaintam. Ajunși în cameră râsul s-a combinat cu îngrijorarea. Camera era foarte mică, cu mobilier trist și vechi, cu puțin mucegai în colțul în care se afla ventilatorul, lucru care nu m-a alarmat comparativ cu lipsa prosoapelor și a săpunului de la baie. De comun acord am luat următoarea decizie: dormim îmbrăcați, scoatem sticla de whisky pe care de data asta o luasem din duty free, scoatem laptopurile și ne găsim alt hotel. Două ore și 250 ml de whisky mai târziu dădeam cu cardul pentru un hotel de 4 stele: Vikram Hotel Primul hotel (The Hospitality Home Bed & Breakfast) fusese ales pe baza comentariilor foarte, foarte bune de pe booking.com, în ciuda faptului că avea doar 2 stele. Am mai învățat deci, că setele primează referințelor. Pentru cei care vor citi acest articol din postura unora care urmează să călătorească în New Delhi, le transmit că al doilea hotel este foarte bun! Mega bun, raportat le prețul pe care îl dai! Și are și un bucătar meseriaș.
Mi-a fost dat să cunosc în viața asta câteva femei (nu multe), unele remarcându-se printr-o sensibilitate aparte. Atât eu cât și Furnică am intenționat să luam fetele cu noi în delegația aceasta. Atât DT, cât și doamna Furnică au declinat invitația. Pe tot parcursul călătoriei ne întrebam unul pe celălalt ce am fi făcut dacă vreo una dintre fete ar fi fost cu noi. Am avut momente în care ne-am descurcat noi cu greu, cum ar fi intratul și ieșitul din metrou, și ne amuzam încercând să ne imaginăm ce ar fi făcut o femeie (oricare) în situația respectivă.
Trebuie însă să recunosc că monumentele sunt incredibile. Am să pun imaginile într-un alt articol, împreună cu detaliile specifice. La unele temple filmatul este interzis și în consecință am sa caut poze pe net sau am să scanez broșurile cumpărate. Restul fotografiilor le pun pe pagina de Facebook.
Anonim
Buna Marius,
citind articilul tau imi amintesc experienta mea in New Dehli, Mumbai si desertul Rajasthan.
India pentru mine este tara contrastelor si o tara care, cand o vizitezi prima data, iti da ocazia sa-ti schimbi parera, dupa cum bine ai zis, despre ceea ce noi Europenii consideram saracie si sanse in viata.
Mi-au trebui cam 3 saptamani de reflectie, dupa ce am revenit prima data din India,sa inteleg de ce oare noi Europenii ne plangem asa de mult de soarta noastra, dupa ce i-am vazut pe Indieni capabili sa zambeasca si sa fie fericiti in conditii in care noi ne putem imagina cu greu.
Sunt curioasa sa aud/citesc mai mult despre impresiile tale si ale lui Vlad din India, eu inca nu mi-am scris impresiile desi am fost in India 2009 si in 2010. Am doar un journal de calatorie pe care poate la un moment dat il voi relua pentru a-mi scrie memoriile 🙂
Va urez la toata trupa veche si mai noua un 2013 fericit si plin de aventuri interesante si sa reveniti mai intelepti 🙂 si cu multe povesti de impartasit de oriunde mergeti!!!
Cu drag,
Raluca Nistor
Marius Mihalca
Buna Raluca,
Multumim pentru urari. Am sa le transmit mai departe.
Toate cele bune si tie! 🙂