El: Divorțez!
Poate fi o zână sau poate fi o duduie oarecare. Poate fi femeie sau poate fi FEMEIE. Poate fi înțelegătoare sau poate să nu aibă pic de răbdare. Poate fi o DT sau poate fi un miez de DT. Peste toate astea planează o certitudine, evident pe lângă cea a morții: probleme apar.
Vine momentul în care nu îți mai trebuie. Nu îți mai place. Nu mai vrei și cu siguranță nu o mai vrei. (Și din partea ei ar putea fi aceeași problemă, dar o lăsăm pe articolul următor.) Micile chestii, care într-o definiție corectă ar fi catalogate ca fiind defecte minore și pe care tu le îndrăgeai și ți se păreau chiar sexy, acum te scot de sărite. Ți-ai pierdut răbdarea. În mod surprinzător a început să îți placă munca. Stai la birou până seara târziu, pentru că îți e frică să recunoști că ai probleme și că nu vrei să dai pe acasă prea devreme. Paznicul, cu a lui cerere: „– Șefu! E târziu! Tre’ să-nchid!„, te găsește mereu nepregătit și dornic de încă puțină muncă.
Implacabilul destin te trimite acasă. Ajungi, mănânci și îți găsești repede de lucru, de obicei la TV sau la calculator. Ești tăcut și ai prefera să nu fii deranjat. Doar ești obosit, pentru că vii de la muncă. Dacă te întreabă ce ai, mai tare te supără. E greu să îți recunoști ție însuți că ai o problemă, darămite să îi spui ei. Știi doar că dacă insistă, începi să vorbești, iar atunci să te ții nene, căci ai de spus multe.
O vezi seara în pijama, în papucii flaușați cu cap de Bichon și îți amintești că ai văzut o tipă astăzi, pe trecerea de pietoni, cât așteptai la semafor. Aia da! Femeie, nu…. glumă! Obișnuise să fie și a ta, și încă în ce mare fel, dar parcă în ultimul timp s-a schimbat. Să îi spui? Păi ce, te-ascultă vreodată? Oricum, o să te zeflemisească și o să îți spună „-Nu-ți convine, n-am ce face!”. Și totuși ai spune ceva. Dar de ce sa îți creezi singur probleme? Bagi o bere, două, poate chiar trei și iți trece.
Dar parcă și soția vecinului de la 3 arăta bine dimineață, pe când se îndrepta spre stația de autobuz. Și tipele din centrul vechi. Oh, da! Ele clar! Prospături! Numai de ai fi fost un bărbat liber, pff…. ce ai mai fi făcut cu ele! Ce le-ai fi tăvălit tu pe toate! De la strada Franceză, pe Smârdan și coborând pe Șelari! Dar, stai că tocmai ți-a venit o idee. Poți fi liber din nou. E doar o chestiune notarială. Pff! Ce tare!
….. (12 luni mai târziu) ….
E weekend! E timpul să scoatem halbele de bere la plimbare, printre tejghele. E timpul ca prospăturile din centrul vechi să dea piept cu șarpele boa. Îți suni cel mai bun prieten. Ți-o dă scurt: „E ziua sorei nevesti-mii! Altfel aș fi venit! Știi că nu te las eu la greu!”. Următorii pe lista: „Nu am cu cine lăsa copiii”, „Nu mă lasă nevasta”, „Sunt plecat din București. Mai vorbim.„. Dar parcă e urât afară și tu oricum nu prea aveai chef de ieșit. Ai sunat și tu așa…. la derută. Mai bine îți iei niște chipsuri, bagi un pop-corn la microunde și vezi un film.
Hapciu! Sănătos! îți spui în gând și îți amintești că pe vremuri mai obișnuiai să iei și o aspirină. Dar cum nu ai în casă medicamente va trebui să te bazezi pe globulele albe ca să te vindeci. Da. Ea avea grijă de trusa de medicamente și te obliga să iei mai multe pastile și să bei ceai! De asta ai scăpat de ea, pentru că nu înțelegea că ție îți trebuie bere și nu ceai, indiferent câte grade radiau din corpul tău. Și te mai trezea și în miezul nopții să te schimbi, că-ai transpirat! Păi normal, dacă dormea lipită scai de tine, de nu te puteai mișca toată noaptea. Oricine ar fi transpirat. Acum, e super bine! Tot patul e al tău, dar parcă te încălzești mai greu. O fi de la vârstă…
În ultimul an ai avut întâlniri cu duiumul. Numai poame! Păi e oarecum firesc, dacă ai început cu Strada Franceză, iar poamele (a se citi fructele), se asociază bine cu brânza mucegăită. Poate ai mai mult noroc când treci pe Șelari.
…
Viața post divorț nu e una dramatică. Dar nici raiul nu ți se deschide odată eliberat de constrângerile unei căsătorii. Ce am învățat în ultimii ani este că foarte mulți oameni (am fost tentat să scriu majoritatea, și m-am corectat pentru ca nu cred că eram aproape de adevăr) se căsătoresc din motive greșite, raportate la așteptările pe care le au de la rezultat. În mod similar, motivele care stau în spatele unui divorț sunt de multe ori firave și corigibile. Îi admir pe cei care fac eforturi pentru a-și rezolva problemele. Îi admir și mai mult pe cei care reușesc, să treacă peste, într-o formă sau alta. Îmi este milă de cei care se prefac că totul e perfect, mai ales în ochii prietenilor și ai rudelor, în loc să își înfrunte problemele.
Nu am simpatie pentru cei care se sacrifică, cel mai adesea de dragul copiilor. De cele mai multe ori copiii nici măcar nu sunt conștienți darămite confruntați în legătură cu opțiunile Când va veni momentul, și cu siguranță va veni întrucât părintele sacrificat râvnește la clipa în care să își poată striga în gura mare sacrificiul („Mi-am sacrificat viata ca tu și cu frati-tu să aveți mamă și tată!”), copilul – acum matur, răspunde de obicei în genul: „Pai ce? Te-am pus eu să te sacrifici?”
Cred cu tărie că viața trebuie trăită în armonie. Când aceasta chiar nu mai poate fi obținută, un nou drum, într-o nouă direcție poate fi o soluție. Până atunci, ar fi bine să te asiguri că ai încercat toate celelalte variante.
DidiTheWise
A trecut ceva timp de cand nu ti-am mai lasat un comentariu oficial blogurilor tale, dar sa stii ca nu e pentru ca nu le-am citit! sa nu cumva sa ma suspectezi de asa ceva!
Culmea! eu comentez la un blog de divort! eu care n-am facut si n-am avut! dar totusi ma regasesc intr-o parte din povestea ta, aceea a copilului dintr-o familie, care ar fi putut foarte bine sa nu fie! Ai punctat foarte bine ideea ca acel copil pentru care parintii "se sacrifica" nu v-a aprecia asa de mult efortul, mai ales cand observa chinuiala zilnica. Adevarul e ca .. ma uit la mine si imi dau seama ca nu e usor sa iei o astfel de decizie, nici macar in cazuri mult mai usoare, intotdeauna e greu sa renunti la o idee, la o oarecare comoditate. De aceea eu te apreciez pe tine asa de mult! 🙂
Marius Mihalca
Apreciez ca ai revenit cu un comentariu, dar nu am prins-o pe aia cu apreciatul. Deci, de ce ma apreciezi tu pe mine? 😕 Cumva pt faptul ca am un divort in palmares? :-)))
DidiTheWise
De fapt cred ca va apreciez si ca ati fost asa de curajosi, sa o luati de la capat! Dar nu la asta ma refeream acum, ci la faptul ca iti expui niste puncte de vedere personale in online. Banuiesc ca e o chestie totusi terapeutica si asta nu? Plus, cate beri poti sa dai si tu sa te ascultam! si apropo de blogging, mai tii minte cand iti zice Vlad, ca nu o sa te tina? 🙂
Zâna de la colț
Mare dreptate ai și de data asta: dragostea ține 3 ani, că suntem sau nu căsătoriți. Apoi începem puțin câte puțin să uităm ce am iubit și de ce, până ajungem să ne întrebăm "ce-oi fi avut în cap tot timpul ăsta?" Întrucât nu vom afla niciodată acest răspuns, mai bine ne ținem departe. 😛
Marius Mihalca
Cine ti-a innecat corabiile Zano?
Eu mi-am propus altceva: sa nu mai am nimic in cap! In felul acesta nu mai are rost sa ma intreb ce am avut in cap, nu? 😉
PS: Cand te-oi vedea cu Dansul pe la Amsterdam sau Singapore, ce o sa mai spui?
Marius Mihalca
Si 2 ani e mult? Dar tu ce spui, peste 5 ani voi mai scrie? 😀
Anonim
Macmiror crema. 2x/zi. Aplicatii locale.
Zâna de la colț
Mă, vacanțele nu îmi dau viața peste cap, dragostea și divorțul da. Prefer să plec în vacanță.:-)
Anca F
Draga Marius, e asa: daca o casnicie se comite inainte de decada magica, incepatoare cu 3x, atunci sansele de divort sunt exponentiale. Caci tineretea e impetuoasa si orgolioasa. Si le stie pe toate. Daca insa momentul festiv se petrece dupa aceasta decada, ba chiar in aceea care generos incepe cu 4x, casnicia are sanse foarte mari sa fie "pe viata". Din motive de intelepciune. De rabdare. De "daca tot mi-am stricat toate tabieturile si toata linistea, hai nabii sa-i mai dau nebunei o sansa, poate totusi are si ea dreptate! Nici eu nu mai arat asa bine, de cand tot zic sa renunt la bere si beau vin rosu si ala nu cu sticla ci cu paharul"…..Oricum, in nicio decada a vietii, casnicia nu ar trebui sa se petreaca in absenta dragostei. Sau cind ne aflam sub influenta chimiei sexuale. Zana cred ca s-a luat un pic cam prea mult dupa Beigbeder. Nu dragostea dureaza 3 ani. Altceva dureaza 3 ani. Uneori nici atit. Dar daca e foarte intensa (chimia zic) dureaza 3 ani. Dupa care genunchii nu mai tremura asa virtos, fluturii pleaca in ceruri nu se mai cuibaresc la tine-n stomac…etc. Nu mai ai nici o intelegere daca e nepieptanata, te enerveaza ca-ti strica bunatate de camasa alba dormind in ea, nu intelegi daca tot timpul i-a crescut par pe diverse membre si doar n-ai vazut tu (te asigur ca asa e!), daca tot timpul i s-a pitigaiat vocea cind vorbea la tel cu mama-sa (da, din nou!), daca mereu a fost asa enervanta in discutiile despre prieteni comuni, treaba comuna (ce-i aia?!?! Treaba e a ei!), etc. Daca stii de ce ti-ai luat un angajament, atunci cind se pune problema stii ce de ce trebuie sa-l respecti! Daca ti-ai luat angajamentul ala pe fuga, pe criterii de par blond, lung si sani mari, pe criterii de socru senator si soacra avocat atunci, cind treci pe Selari, nu ai sa-ti amintesti de ce ai spus "DA".
Cat despre copii pentru care te sacrifici sau nu…pai Marius, copii (mai ales ai nostri dar si ai lumii in general) merita orice sacrificiu. Parintii ar trebui sa se sacrifice pentru ei, ar trebui sa faca asta! Dar daca aleg "sacrificiul" 1. copilul NU trebuie sa-l observe si 2. Copilului NU trebuie sa i se reproseze. Niciodata! Privit asa, asumat asa, niciun om nu ar mai pretinde ca s-a "sacrificat". Lasitatea e lasitate, poti sa-i spui oricum altfel, inclusiv sacrificiu. Dar oamenii mari stiu si copii ajung toti oameni mari 🙂
Cu drag
Marius Mihalca
Zana nu cred ca a citit cartea lui Beigbeder. Ii fac eu un rezumat data viitoare cand o intalnesc! 😉
PS: Ai facut-o pe mama fericita! E foarte amatoare de comentarii pe blog, iar cu acest comentariu amplu, in care i-ai mai dat si dreptate lui fii-su, i-ai umplut inima de bucurie! :-)))
Anca F
Sarutam dreapta doamnei, cu respect. Spune-i insa ca eu asa mi-s vorbareata de felul meu. Si greu de oprit daca ma pasioneaza subiectul, omul sau dezbaterea in sine 🙂
Si nu ti-am dat EU dreptate! Aveai!
Zâna de la colț
@Marius Zânele nu vorbesc decât din cărțile pe care chiar le citesc.:-P
@Anca Romanul lui Beigbeder doar m-a amuzat căci citisem deja niște statistici și studii făcute de câțiva psihiatri.
Dragostea este un cocktail de hormoni care pune în funcţiune trei regiuni specifice ale creierului și care generează, pe rând, dorinţă, atracţie şi atașament. Marile pasiuni sunt doar accelerarea acestui proces chimic, care implică cinci hormoni: adrenalina, dopamina, vasopresina, serotonina și oxitocina .
Creierul uman e minunat, dar are și el limitele lui: după un timp (și aici psihiatrii au calculat că e vorba de 3 ani), o lasă mai moale.
Putem, desigur, să scriem poezii, să ne plimbăm sub clar de lună, să facem copii și să-i ducem, pe rând, la grădiniță. Asta nu garantează reușita niciunei relații.
Eu cred în legătura formată între doi oameni care se potrivesc, care împărtășesc aceeași filozofie de viață.
Cred în valorizarea continuă.
Mai cred în capacitatea de a dărui FĂRĂ EFORT tandrețe, libertate, atenție, admirație, respect, confort, siguranță, implicare, protecție.
Și, mai mult decât în orice, cred în reciprocitate.
Într-o lume ideală, acestea sunt sentimente pe care ar trebui să le avem în toate relațiile pe care le dezvoltăm în timpul vieții: de amiciție, de business, romantice sau parentale.
Nu cred deloc în sacrificiu căci vine la pachet cu sentimente ca frustrarea, insatisfacția și neîmplinirea personală. Ceea ce îl obligă pe același creier minunat să secrete cortizol. Și-atunci nu mai e bine.:-)
Atracția și dorința sunt sentimente la îndemâna oricui, toate celelalte enumerate mai sus nu le poți simți decât pentru persoane cu adevărat deosebite. Cel puțin, așa se întâmplă în Fairyland. 😛
Marius Mihalca
Zano, mi-am administrat rapid o bere sa nu pic pe jos de cati hormni cunosti? E drept ca dupa nume, unii dintre ei imi sunt cunoscuti, dar sa mai stiu cine ii secreta si ce efecte au?….. Tu ce mamanci? :p Ah! Gata! Stiu!
Pentru toti ceilalti: Na, ca ne-a zis-o Zana Buna Rau! Acum cred ca s-a inteles de ce i se spune Buna Rau! Pentru ca ne spune si noua, in detaliu, cum stau lucrurile!
Una peste alta, subscriu – mai putin la cei 3 ani – si imi doresc si eu! Bravo Zana!
Zâna de la colț
Și când te gândești că sunt umanistă prin formație și din vocație! 🙂 La momentul când am citit, am fost la fel de fascinată, a fost ca și când s-a aprins brusc lumina și nu mi-am mai bătut, de atunci, capul cu dragostea și extensiile ei. Sunt într-o perioadă în care debordez de generozitate și îi învăț și pe alții tot ce știu :-P. Noroc! Never drink and drive! 🙂
Marius Mihalca
In cazul asta ma bag pe flori si atelier! Iar la final imi deschid firma! =)) De cate ori ai auzit asta in ultima perioada? ;))
Zâna de la colț
În fiecare zi de câteva ori 🙂 Dar nu-mi fac griji, unele lucruri chiar nu se învață, pur și simplu se simt. Și-atunci, aportul meu e infim.
Anca F
Draga mea zina buna si frumoasa, iti multumesc frumos pentru raspuns, mi-a placut! Mult! Cel mai mult mi-a placut aia cu capacitatea de a darui fara efort precum si ce presupune sacrificiul, fie el si din dragoste! I wish I was or at least I become that smart sometimes. Eu mereu am crezut ca daca iubesti nici o apa nu e prea adinca si de netrecut, nici un munte nu e prea inalt sau de ne-urcat! Dar ai dreptate tu! Nu fac misto, imi dau seama ca tonul mesajului poate parea condescendent sau – worst again! – zeflemitor dar te asigur ca nu e asa! Mi-a placut mult mesajul tau. Imi place mult de tine si iti admir munca. Si ca sa ma poti identifica mai usor, nu stiu daca iti aduci aminte cind ai facut niste margele superbe din niste esarfe vechi si ti-am spus atunci – admirativ si extaziata – ca am si eu niste esarfe vechi acas' si vai ce bine mi-ar prinde si mie un praf de vraja zineasca peste ele…n-am ajuns nici pina in zilele noastre dar macar nu am renuntat la idee. Si la dorinta de a cunoaste si eu o zina. In realitatea ei de zi cu zi, ca sa zic asa!
Va imbratisez pe ambii amandoi, va felicit asijderea, oamenii ca voi sunt rari si eu sunt bucuroasa ca imi faceti companie, fie ea si asa virtuala! Sa aveti o frumoasa si c u around!
Cu drag