Teatru (la cinema): Boeing Boeing
Boeing Boeing: o piesă cu trei stewardese! Când ai una acasă, îți mai trebuie altele? Da! Firește că da! Și uite-așa m-am gândit eu să fac o confruntare, pe nepregătite. I-am spus mândrei cu o săptămână înainte că în ziua Z, la ora T, va trebui să dea liber admiratorilor, căci are treabă cu mine. După cum îți închipui, femeia nu s-a lăsat înduplecată și a amenințat cu: „dacă nu îmi spui unde mergem, eu nu vin”, „vrei să mă mai vezi vreodată?”, „vorbesc serios”, etc. 11 ani de antreprenoriat, pe care îi împlinesc chiar astăzi, m-au învățat să las (uneori) vorbele să treacă și să mă țin cu îndârjire de plan.
Planul mi-a reușit parțial. Îmi propusesem să o iau de acasă cu 2 ore înainte de spectacol, cu speranța că nu va întârzia decât 30 minute. Cele 70-80 de minute au trecut repede și au constituit un timp suficient pentru a mă felicita în legătură cu modul în care planific evenimentele.
Eu o surpriză, ea o surpriză! Pentru prima dată de când o știu purta scurt. Dar nu scurt! Foarte scurt! Știi genul acela de bluziță, de care dacă mai tragi puțin o poți prezenta drept rochiță? Asta era! Pe tocuri i se lungiseră picioarele încât mi-a luat un sfert de oră să o parcurg vertical cu privirea. E posibil totuși, ca în primele 10 minute din cele 15 să nu-mi fi putut coordona mușchii gâtului. În mod ciudat, primul meu gând a fost la analize! Clar, mi se livraseră rezultatele la adresa greșită, iar numărul trombocitelor și leucocitelor nu arata foarte bine. Asistam probabil la o ultimă țigară acordată condamnatului.
Mă pierd eu în preajma unei femei frumoase precum DT, dar îmi revin repede. Din fericire, se rușinează când o privesc și reușesc astfel să scap cu basmaua curată, oricât de pierdut aș fi. Percutez! Ce facem noi după spectacol? Luăm masa. Cine ne va însoți la masă? Zâna Bună Rău. Pfff! Asta era frate! Se făcuse păpușă pentru că dorea să aibă un cuvânt de spus, ca femeie! Și eu care îmi făceam probleme că sângele meu nu are toate componentele în regulă. Notez în agendă: „Cine dese. ;)” și îi dau bice, căci pe GPS, Băneasa e la 35 de km distanță.
Despre piesa de teatru Boeing Boeing pot spune următoarele: rulează la Grand Cinema Digiplex din Băneasa, ceea ce face puțin ciudată vizionarea. Sala de cinema îi condiționează pe unii spectatori să consume pop-corn și/sau nachos, ceea ce dăunează creerii unei atmosfere propice pentru o piesă de teatru.
Bernard (interpretat de Bogdan Stanoevici sau Aurelian Temisan) este un arhitect care, cu ajutorul unor politehniști (da, noi cei de la politehnică facem totul!) reușește să aibă simultan 3 logodnice, toate stewardese: o evreică, o româncă și o rusoaică. Dar ce au făcut politehniștii? Ei au calculat fusurile orare și la ce companie ar trebui să lucreze fiecare stewardesă, astfel încât să nu fie niciodată în același loc, recte în casa lui Bernard. Cum însă și politehniști mai dau rateuri, e de la sine înțeles că cele 3 stewardese ajung să se intersecteze în locuința lui Bernard, din postura de logodnice.
Boeing Boeing – Maria Buză și Lucian Ghimisi |
Piesa începe ușor și previzibil, dar reușește să te cucerească cu fiecare replică. Personajele mele favorite sunt menajera Berta interpretată de Măria Buză (în cealaltă distribuție este interpretată de Anca Sigartau) și prietenul Robert interpretat magic de către Lucian Ghimisi (în cealaltă distribuție este interpretat de Marius Gilea). Robert este un băiat de la țară, care în ciuda simplității, depune toate eforturile pentru a-și apăra prietenul de o deconspirare ce pare evidentă. Lucian Ghimisi, despre care nu știu prea multe, dar pe care îmi doresc să îl revăd, însuflețește acest personaj într-un mod extrem de haios și de frumos. Succesul piesei stă pe umerii lui și ai personajului „prietenul Robert” și asta fără a-i umbri pe ceilalți interpreți.
Am și o observație neplăcută. Piesa are o serie de sponsori, printre care Tic-Tac și Alka. Ambele branduri au câte o inserție de replică în cadrul piesei. Genul acesta de publicitate este ieftină și aduce un prejudiciu piesei. În cazul Alka, replica este chiar jenantă. Servirea la pauză a prăjiturii e suficientă pentru a promova brandul, iar directorii de marketing ar face bine să reconsidere inserția.
Boeing Boeing este o comedie ușoară, dar la care se râde. Chiar dacă prefer sala de teatru, recomand această piesă. Trioul Măria Buză, Lucian Ghimisi, Tania Popa se va asigura de acest mic detaliu. Mai multe amanunte pe www.boeing-boeing.ro.