Dacă mă întrebi de filosofia românească îmi vin în minte trei nume. Primele două sunt Constantin Noica și Emil Cioran. Încă nu mă simt suficient de pregătit pentru a-i studia, așa că am început cu filosofii contemporani: Paraziții. Într-o lucrare de sinteză, cu profunde implicări sociale, publicată sub numele Slalom printre cretini, aceștia afirmă, printre altele: „România este o țară plină de bănci, farmacii, cazinouri și shaormerii„. Dacă unora le văd rostul, cum ar fi shaormeriilor, întrucât nimic nu absoarbe alcoolul din tine la 4 dimineața mai bine decât o shaorma picantă (preferabil de vită, în lipsa celor de miel), cu altele am însă o reală problemă.

Mereu m-am întrebat cine intră în aceste cazinouri de stradă? Cum e să le spui prietenilor: „Mă duc la cazinou!„, iar când te întreabă la care, tu le răspunzi: „La ăla dintre farmacie și alimentară.”. WTF? Din start nu îmi place designul exterior. Fațadele strident colorate, în stil graffiti, trag în jos arhitectura orașului și așa puternic afectată de lipsa de coeziune.

Primele mașini (apărute începând cu 1887) aveau la bază un sistem format din 3 roți dințate. Deși au avut super succes la vremea respectivă, problema cu care se confruntau era numărul mic de combinații. Fiecare roată purta 10 simboluri, ceea ce înseamnă că numărul de combinații era de 10 puterea a 3, adică 1.000 de variante. Proprietarii mașinilor nu puteau da premii prea mari pentru că orice combinație avea 0,1% șanse apară, ceea ce făcea ca sumă maximă plătibilă să nu poată depăși 1.000 $, în contextul unui pariu de 1 $ pe tragere și voinței (imposibile a proprietarului) de returna 100% din banii încasați către jucători sub formă de premii.

Mașinile au continuat să se dezvolte mai întâi prin adăugarea a 22 de simboluri pe roată, iar ulterior prin creșterea numărului de roți zimțate la 5. Chiar și așa numărul combinațiilor posibile nu permitea un jackpot  foarte mare.

Cam prin vreamea în care Steve Jobs era prieten foarte bun cu Bill Gates, au început să apără circuite electronice. Din acel moment, a apărut noțiunea de roată virtuală care permitea definirea a 256 de simboluri. Cu alte cuvinte, o mașină cu 3 roți virtuale (de ultima generație) permitea 256 la puterea a 3, adică 16.777.216 combinații posibile. Configurat la limită avarismului, acest aparat ar fi permis proprietarului să îl pună în circuit cu un pariu de 1 $ pe tragere și un premiu mare de 1.000.000 $, fiind în același timp sigur că acest eveniment s-ar întâmpla o dată la 16.777.216 trageri. Începi să prinzi ideea? Dacă asta crezi că e rău, stai să vezi ce urmează! :-p

Odată cu apariția calculatoarelor lucrurile avansează și în teritoriul pacanelelor. Acum, fiecărui simbol îi este atașată o probabilitate. Cu alte cuvinte, când tragi tu de manetă și vezi numai cireșele, cireșele, cireșele, de îți și închipui cum te umpli de bani, îți iei o mare țeapă. Dacă cireașa aia pe care o aștepți tu are probabilitate 0,00000000001 pentru o apariție, poate fi pusă și de 255 de ori pe o roată cu 256 de simboluri, pentru că nu va apare. Ai înțeles? Nu mai aștepta, că nu vine!

Să elucidăm și amestecul divinității în jocul de păcănele. Mulți rostesc Crezul, Tatăl Nostru și alte rugăciuni când trag de manetă, mai ales când și-au dus la consignație verigheta sau și-au amanetat casa. În acele momente, Dumnezeu se crăcănează de râs de cât de prost ești, dar tot nu are cum să te ajute. Alegerea combinației curente din numărul combinațiilor posibile se face pornind de la un număr aleator, numit și sămânță. Ca să nu poți anticipa, chiar dacă ai avea schema logică și electronică a circuitelor, mașina generează numere aleatoare, cu o frecvență de câteva sute de numere pe secundă, chiar și atunci când nu este folosită. Deci, trasul de manetă are legătură doar cu momentul în care efectuezi acțiunea și cu sămânța (numărul aleator) generat în acel moment. În realitate lucrurile sunt puțin mai complexe, dar le-am simplificat eu pentru a fi înțelese.

Dacă ajungem la păcănelele din ziua de astăzi, pot să vă spun că pot avea 5 roți, 50 de simboluri pe roată, ducând șansele de câștig până la 312 de milioane la 1. Pentru comparație da-mi voie să menționez că numărul total de combinații la Loto 6 din 49 este de aproximativ 14 milioane. Nu știu cum ți se pare ție șansa 312 milioane la 1, dar îți pot garanta eu că e mai probabil ca Mădălina Ghenea să îl părăsească pe Gerard Butler și să vină să mă roage, în genunchi, să o iau de nevastă! 🙂

Marketingul e ca o femeie frumoasă! Face ce vrea cu tine! Te poate da cu capul de perete, îți tăie venele, iar tu ești fericit și la sfârșit îi mai și mulțumești. Băieții de la marketing și-au pus întrebarea: cum să îi facem pe fraieri să piardă bani și să fie bucuroși că îi pierd? Primul răspuns a fost: le dăm femei! Din păcate, femeile erau prea scumpe, raportat la pariul inițial, pentru ca planul să fie sustenabil. Varianta a doua avea să aibă succes. Atunci când pierzi, mașina contorizează un bonus suplimentar. Când acesta ajunge la valoarea 100 (de exemplu) ai posibilitatea de a intra într-un pariu ale cărui premii sunt foarte mari. Teoretic! Te-ai prins? Deci pe măsură ce pierzi, ai tendința de a juca în continuare pentru că deja vezi că bonus-ul e pe la 95. Nu îți vine să pleci de la apărat și să îl lași pe altul să se îmbogățească în locul tău. Cine nu a prins o bătaie pe un apărat care avea 98-99 la bonus nu a văzut prostia în acțiune! 🙂 Tot marketingul a introdus noțiunea de mulți-line: câștig pe coloană, linie, diagonală, etc. Simplu fapt că o mașină are mai multe linii de câștig nu te depărtează prea mult de șansa de 300.000.000:1.

În țările civilizate (România nefiind pe listă), există instituții care veghează atent la funcționarea aparatelor. Prin lege proprietarii sunt obligați să întoarcă în sistem, ca premii, între 82% și 98% din banii încasați. Cu alte cuvinte mașinile sunt tolerante cu jucătorii. În România lucrurile mă aștept să funcționeze astfel: îl chemi pe tipul care ți-a vândut mașina sau care face service, îi dai o bere și niște euro și ți-o setează în așa fel încât singura ta problemă va fi să aduci proștii să joace, căci mașina va ști cum să le ia banii.

Concluzia ar fi că la păcănele, ca și pe bursă, nu mergi cu banii de pâine. În cazul păcănelelor, și diferit de investițiile la bursă, eu aș juca numai cu mărunțișul și doar de dragul distracției, pornind de la premisa că acel buget va fi pierdut, dar vom avea o seară distractivă. Nu știu dacă ai apropiați care au deprins această plăcere, dar sper ca articolul să le aducă puțină lumină celor dependenți de trasul la manetă.