|  Viață   |  Second Life

Second Life

Au trecut mai bine de 10 ani de când sunt implicat în Pyramid Software și, în sfârșit, lucrurile par să fie pe un drum bun. Am și putut fi pe drumul ăsta de mai  mult timp, dar probabil fermentația berii s-a lăsat cu un abur care ne-a încețoșat privirea și nu am văzut limpede drumul. Acum, de când nu mai bem în timpul serviciului, totul este clar!

Cum aveam nevoie de o nouă provocare, în care să îmi pun în practică învățăturile de la Pyramid, a apărut Arius Atelier. Ce mi-am zis eu într-o zi? Unde găsești tipe faine? În Centrul Vechi și la concertele rock. Altundeva? La nunți și la botezuri, frate! Și pentru că prietenii mei sunt toți însurați și au și trecut (majoritatea) de etapa zămislirii pruncilor, mi-am făcut atelier de creație accesorii pentru nunți și botezuri. Ca de obicei, las partea de creație pe seama altcuiva, iar eu mă lipesc doar de livrare. Doar, doar s-o lipi de mine și vreo doamnă sau domnișoară! Căci mama mi-a spus: „-Băiete, ai tu o freză nouă, dar văd că nu te-a ajutat să se lipească și o fată de tine!”. Au! Asta a durut! Din acest motiv, trecem la planul B. Ce e cert este că în 10 ani de antreprenoriat am învățat să fac un plan de afaceri și un studiu de fezabilitate. Le aveți pe ambele mai sus.

Ce facem noi la atelier? Păi uite facem mărturii de nuntă, mărturii de botez, lumânări de botez, trusouri, cutii pentru trusouri, cărți de oaspeți (guestbook), invitații de nuntă, invitații de botez, cocarde, cutii de dar, cruciulițe pentru botez și alte accesorii. Toate produsele sunt lucrate manual și pot fi personalizate în funcție de tema evenimentului. Eu am în cap multe modele. Din alea slabe, cu picioare lungi și părul drept, de ai vrea să le cumperi un hamburger să se întremeze nițel și să nu mai leșine pe la metrou, dar mi s-a spus că nu sunt genul de modele pe care să le folosim la Arius Atelier. Nu am fost de acord, dar ce pot să fac? 
Uite pun și câteva poze, ca să te asigur că nu vorbesc aiurea. În plus, te invit să ne vizitezi siteul Arius Atelier, unde, deși am fost cam zgârcit cu cuvintele, sper că poți afla mai multe detalii.
Așa că de început de an, nu pot decât să îți doresc decât sănătate, iar dacă e cazul, să te căsătorești rapid și să faci 5 copii, iar din când în când să mai plasezi, pe Arius Atelier, o comandă de mărturii, trusou, invitații, cruciulițe etc. 
Hai sa fim veseli, sănătoși și să ne auzim cu bine!

Comentarii:

  • 3 ianuarie 2014
    Anonim

    Mihalca tu nu ai o freza noua, tu ai o freza. Pentru ca inainte aveai o coafura.

    Răspunde
  • 4 ianuarie 2014
    Iona

    Iete cum a iesit trollu' din cusca.

    Răspunde
  • 4 ianuarie 2014

    Bine ca l-ai desconspirat Ioane! Nu mai primeste nimic de ziua lui! 😉

    Răspunde
  • 25 ianuarie 2014

    Nu te supara, dar site-ul e down, insa e bine ca ne-ai prezentat in post cam tot ce conteaza, zic si eu , nu vreau sa par ala mic si rau care e contra…

    Răspunde

Adaugă un Comentariu: