Nu am reușit încă să ies din clasa mijlocie. Cât timp Massimo Dutti este o excepție și nu o regulă, e un semn clar că încă sunt în plutonul clasei de mijloc. Ceea ce nu e chiar rău, dar de la un antreprenor cu ambiții globale, care visează să aibă măcar un client în fiecare țară, ai putea avea așteptări mai mari. Eu unul am. 

Sunt un tip hotărât. Cele 15 minute de stat la coada de check-in, m-au convins, fix când ajunsesem următoarea persoană la ghișeu, să îmi dau bagajul la înfășurat în folie și să accept cu bucurie să mai stau o dată la coadă. Când, într-un final, ajung și eu la linia galbenă, care marchează următorul client, tipul de la secțiunea de Check-In Business Class, un domn afectat de o plictiseală teribilă, îmi face semn să mă apropii. Execut, și îi întind pașaportul, însoțit de un salut cordial. 

 – Mister! Dvs. de ce stați la coada de economic când aveți bilet la business class. Uitați, aici este un culoar special pentru cei care călătoresc la business class. 

 Eu ridic din umeri și îi spun: 

 – Nu aveam nicio idee că aș avea bilet la business class. Eu mi-am cumpărat un bilet la clasa economic. 

 De data asta, ridică el sprânceana și îmi mai trece o dată pașaportul prin scaner. Se uită pe monitor, se uită în pașaport, se uită la mine și zice: 

 – E clar! Aveți bilet la business class.

Mi-au mai trebuit 10 secunde să realizez că zborul Emirates-Tarom cumpărat de mine, pe ruta Kuwait -Dubai – București fusese anulat din cauza numărului redus de bărbați care mai cotizează la gențile și pantofii de Dubai, iar în compensație primisem tradiționalul Turkish. Aveam să aflu că atunci când o companie îți anulează zborul, te reprogramează pe altă rută și îți upgradează și planul de zbor.

Viața la business class nu e chiar rea: mai mult spațiu, mai multă mâncare și mai bună, băuturi mai multe, stewardese care te cocoloșesc, etc. Urme de femei mai văzusem eu răzleț prin Kuwait, dar bere ioc, așa că de îndată ce domnișoara stewardesă m-a întrebat ce doresc să beau, am solicitat o bere. Dumneaei a ținut neapărat să o deschidă în fața mea, să aud fâsâitul presiunii proaspăt eliberate, să o toarne elegant și suav într-un pahar de sticlă și să-mi ureze, cu un zâmbet larg și condescendent: Poftă bună!. Doar că, atunci când a vrut să așeze cutia de bere pe măsuță, a făcut o estimare greșită a șervetului ce o acoperea, și a plasat plasat cutia pe un cant riscant.

Nu apucasem să gust din bere, iar în fața ochilor încă mi se perindau bulele mici care țopăiau săltărețe către suprafață și în gură simțeam deja gustul licorii care avea să pună capăt sihăstriei mele. Îmi umezeam buzele cu limba și numărăm cele câteva clipe care mă mai despărțeau de prima gură de bere.

Cum legea atracției universale funcționează și la 10,000 de metri altitudine, cutia a luat-o la vale, a făcut o pirueta triplu axel cu dublu-tulup, și tot ce îmi mai amintesc este cum îmi simțeam picioarele reci și cum o umbră de umezeală mă cuprinsese de sus în jos, într-o încercare de lichefiere total. Când m-am dezmeticit, stewardesa dispăruse. Îmi scutur capul, să mă dezmeticesc complet și când colo o văd aplecată între picioarele mele, spunând mereu ceva ce nu avea sens: I’m sorry! I’m so sorry, mister! 

M-am gândit că o fi vreun „botez” al virginilor într-ale călătoriei la business class. Acum nu știam dacă participă o singură stewardesă sau va fi implicat tot echipajul. Mă așteptam din clipă în clipă să mă văd pe monitoare, în tot avionul, alături de mesajul: Welcome to business class! Noroc cu călătoria în Thailanda și regula numărul trei: It’s too good to be light! Mi-am revenit rapid, de data asta pe bune, și mi-am luat fața de bonom:

– Domnișoară, eu vin după 10 zile petrecute într-o țară cu reguli foarte stricte, în care femeile frumoase le poți număra pe degetele de la o singură mână (iar asta nu pentru că nu ar exista suficiente, ci pentru că nu prea poți să le vezi), iar poziția în care vă aflați prezintă un risc crescut la siguranța dvs., mi-a venit să-i spun. Dar mă luase râsul și am preferat să o asigur că nu e o problemă, că fata care mă așteaptă în aeroport este și ea stewardesă, cu singura diferență că ea atunci când o comite, îi pune pasagerului tava în cap cu tot cu cele două feluri de mâncare, plus băutură și cafea. Că o să ridice sprânceana când o să vadă că miros a fermentație alcoolică, și că în niciun caz nu mă va crede că totul a fost un accident. În rest, totul va fi ok!

Și a fost.