De ce băusem noi mai multe beri, știu! Ce căutam târziu în noapte în mijlocul podului peste Dunăre, știu! De ce făceam ședință și discutam despre cum sunt lucrurile în firma noastră, pot să îmi explic. Dar ce căuta ea pe bicicletă, de ce zâmbea și de ce trăia parcă în altă lume, nu reușesc nici chip să îmi explic. Faptul că ne-a stricat ședința, că a pus punct polemicii ce ne cuprinseseră, că ne-a făcut să ne mișcăm capul și nu privirea, conform principiului din fizica newtoniana – rectiliniu și uniform, pot să înțeleg. Ce nu înțeleg însă este, ea de ce mai zâmbea? Și de ce vorbise cu toate celelalte să zâmbească și ele? Ori a fost o conferință a zâmbetelor largi în Regensburg, ori a fost o conspirație feminină de talie mondială, pentru că timp de o săptămână am văzut numai femei zâmbitoare. O fi fost și bărbați, dar eu n-am văzut niciunul.

Pentru că uneori Nuremberg, încă poate fi prea scump, pentru că Regensburg este centrul universitar și orașul cu cele mai multe cârciumi pe cap de locuitor din lume (pe bune!), și pentru că Dunărea ne face să ne simțim acasă, am ales Regensburg drept reședință germană.

Că orașul a scăpat nebombardat în timpul războiului sau că aliații au avut țintă, nu e de interes. Că mai sunt în picioare clădiri de la 1600 sau chiar de pe vremea romanilor, de asemenea nu interesează pe nimeni. Dar în câte baruri (din țări străine) ți s-a întâmplat ca o domnișoară brunetă, înăltuță și subțirică pe măsură, cu dinții albi, perfect aliniați și un zâmbet cald, să noteze tacticos numărul halbelor de bere, după care să te privească și să ți se adreseze astfel: 

 – Ce faci? Te iubesc! 

 Și cum tovarășii mei de bere se încadrau perfect în categoria „căsătoriți și cu copii”, nu am avut încotro decât să îmi asum responsabilitatea acestor vorbe. Altfel, toată întâmplarea nu avea sens. Drept pentru care am răspuns cu un zâmbet larg și un: 

 – I love you too! 

La ce mai avem nevoie de alte cuvinte, dacă știm să ne spunem Te iubesc? Orice altceva, nu numai că ar fi în plus, dar nu ar putea fi decât o barieră.

Aș mai fi vrut să spun că magazinele se închid la 20:00, cârciumile nu mai dau mâncare după 22:00 și se închid la 01:00 AM, că Ze Germans sunt foarte disciplinați, dar și destul de rigizi. Dar mai contează? Ce vreau totuși să spun este că în Regensburg, chiar se plătește nemțește. Cu alte cuvinte, când o inviți pe domnișoară la prima întâlnire și luați masa, la final vine chelnerul și te întreabă: „Dvs. ce ați consumat domnișoară?„. Bate în calculator și îți dă totalul de plată. „Dvs. domnule?„. Noroc cu noi, latinii care mergem la studii că mai stricăm puțin statistica asta. 

Iată câteva imagini. Din cauză că aveam berea-n mână, nu am mai putut ține și aparatul foto, așa că ne mulțumim cu poze făcute de alții.