Dragă tată,

Uite că îți scriu în prag de toamnă. Cum a mers grădina? Am auzit că a dat mana în roșii, dar că au mers bine pe vinetele și ardei. Mulțumit de rezultate? Pesemne că în curând te apuci de făcut vinul. Ce-aș mai bea și eu un pahar de must, însoțit de o bucată de pastramă de berbecuț.

Iaca s-au întors vremurile. Când eram preșcolar, tu puneai la poștă scrisori lungi, scrise cu stiloul, cu un scris impecabil și cu semnătură unică.  Îmi scriai din Iraq, iar mai apoi din Egipt. Mama ni le citea la lumina lumânării, seara, în bucătărie. Ne îngrămădeam în jurul ei, eu de o parte și sor-mea de cealaltă, și o ascultam cum atenție cum deapănă rândurile. 30 de ani mai târziu, îți scriu eu și culmea, tot din Orientul Mijlociu. O fi ceva în gena noastră de ne atrage în zona asta. La fel ca și tine tolerez bine căldura, cultura și obiceiurile și la fel ca și tine, îmi este gândul la cei de-acasă. S-au mai schimbat timpurile și scrisoarea mea nu mai poartă timbru, nu o mai găsești în cutia poștală și nici nu mai trebuie să îmi fac griji dacă ajunge.

Dacă tot împlinești 70 de ani, pe care Domnu’ fie lăudat îi duci cu multă eleganță, am hotărât să îți scriu câteva amintiri din copilăria mea, în ce te privește. M-am tot gândit și nu îmi amintesc să te fi văzut vreodată beat. Am avut plăcerea să te văd (în 35 de ani) de două ori amețit. Țin să te informez că nu te-am moștenit la capitolul acesta. În doar 35 de ani, am reușit câteva experiențe nedemne, cu care am stricat statistica familiei.

Te-am auzit înjurând o singură dată. Sunt curios dacă îți mai amintești. Eu da! Mi-ai spus într-o seară, acum vreo 20 de ani, că vrei să stai de vorbă cu mine și am mers în cameră la mine. Îmi era clar că ceva nu e la locul lui! Tonul sobru, pe care nu-l mai auzisem, mi-a declanșat alarma. Te-ai așezat calm pe-un scaun și m-ai întrebat de când am eu în vocabular expresia: „Să-mi bag p..a!„? Îți spusese o vecină că m-a auzit vorbind așa pe scară. Eu am fost luat ca din oală, pentru că habar nu aveam despre ce era vorba. Aveam să realizez că în weekendul precedent, pe când tu erai la țară, am avut invitați acasă. La un moment dat am primit un telefon. Era Raluca, care trecea printr-o criză emoțională. Și cum prietenul la nevoie se cunoaște, am plecat de acasă și am mers la ea. Tovarășii au exagerat cu vinul (că deh’ știi și tu că vinul te îmbie) și s-au apucat de scandal. Așa a auzit vecina înjurături la etajul nostru. Dar cum înjurătura părea o faptă mai puțin gravă, precum lăsatul străinilor în casă de capul lor, mi-am asumat corecția. Îmi amintesc că mi-ai spus atunci că oricine poate pronunța cuvintele: „p..ă„, „p…ă„, dar că sunt puțini cei care își pot exprima furia, veselia și celelalte opinii evitând acești termeni. Că îți trebuie scoală și vocabular, să reușești să îi înlocuiești de fiecare dată cu alți termeni, fără a altera sensul frazei. Am reținut și încerc să aplic și astăzi (cu destul de mult succes aș spune).

Îmi amintesc că ai muncit mult mereu. Și acum aud de la mama, că muncești până seara târziu. Meteahna asta am deprins-o și eu. Și deși sună bine, să fii om harnic în viață, prea multă muncă te face să nu mai simți că trăiești. Așa că hai să o lăsăm mai domol și să ne bucurăm unii de alții.

Ar mai fi multe de povestit, dar arabii intra de mâine în sărbătoare și trebuie să îi prind cât încă mai pot. Ca să-ți alin dorul, iți pun o vedere.

Kuwait City – vedere din Green Island

La noapte urc în avion, și dacă țin motoarele, parcurg rapid cei 3.500 km până în București. Acolo, mă urc în mașină și cât ai zice pește, străbat ultimii 360 km care ne despart. Și am să te iau în brațe și o să te sărut, și o să te strâng puternic și am să îți spun că te iubesc și că deși nu o spun des, o simt mereu și că îți mulțumesc și că îți sunt dator și că în numele tău am să fiu un om bun.

Să ne vedem cu bine!

Cu dragoste,
Marius