Carte: Omul în căutarea sensului vieții – Viktor E. Frankl
Unele cărți intră în viața mea fără să le caut și fără să știu nimic despre ele. Poate tocmai de asta, impresia pe care o lasă este mai puternică. Așa s-a întâmplat și cu Omul în căutarea sensului vieții, de Viktor E. Frankl, care a stat în frig vreo 3 zile, până să o descopăr în buzunarul scaunului de la mașină, plasată strategic de Doamna F. Și tot cuminte, în liniște, a stat pe raft până într-o anumită seară când, împachetând spre drumuri noi, am constatat că lectura curentă cântărește mai bine de 1 kg, lucru care ar atârna cam greu pe umărul meu, între două avioane. Am mers la raft, am luat această carte și am citit direct coperta a patra. A fost suficient să văd că cele 150 gr. de hârtie fuseră tipărite în peste 9 milioane de exemplare și fuseseră traduse în peste 40 de limbi, ca să o așez elegant în rucsac, în buzunarul dedicat cărților.
Anul 2014 a fost dedicat lecturii cărților de psihologie, așa că nu eram la prima experiență de acest gen. Omul în căutarea sensului vieții este o carte de tip 2 în 1, întrucât prima jumătate a cărții reprezintă un roman în adevăratul sens al cuvântului, iar cea de-a doua jumătate, bazele unei noi școli de psihologie, numită: logoterapie. Jumătățile nu sunt disjuncte, cea de-a două trăgându-și esența din experiență reală a primei părți.
Viktor E. Frankl, profesor de neurologie, a petrecut trei ani în lagărele naziste de concentrare de la Auschwitz și Dachau. De fapt a trecut prin patru lagăre și în mod surprinzător a reușit să supraviețuiască. Sau poate nu! Căci, printr-o metodă teribil de dură, Frankl avea să învețe că viața are sens, indiferent de circumstanțe, iar sensul îți dă o putere mai mare decât ți-ai fi imaginat.
Prima parte a cărții reprezintă o relatare simplă a vieții din lagăr. Mi-a plăcut faptul că totul este realatat folosind un ton normal, fără a da lecții de viață, fără a indica vinovații și fără a sugera lecții de moralitate. Viktor E. Frankl și-a pierdut în lagărele de concentrare mama, tatăl, fratele și soția. Unii dintre ei au fost trimiși direct la camera de gazare, iar ceilalți pur și simplu nu au reușit să supraviețuiască vieții din lagăr. Într-o astfel de situație, întrebarea: De ce ar merita viața să fie trăită?, vine în mod firesc. Trei ani de foamete și umilință, trei ani trăiți cu amenințarea zilnică a morții, fie oferită de ceilalți, fie auto-indusă, îl îndreptățesc pe Frankl să vorbească despre acest subiect și îl fac să ajungă la concluziile de mai jos.
Există 3 căi (nu e ciudat că mereu există 3 variante?) prin care viața poate căpăta sens: 1. Prima se referă la muncă și constă în a crea sau a construi ceva. Dorința de a duce lucrul la final este un vector care în mod clar și destul de ușor de înțeles dă sens vieții. Pentru cei care nu îmbrățișează partea activă, viața poate căpăta sens pe partea contemplativă – frumosul, binele, adevărul și nu în ultimul rând, iubirea. Da, iubirea este a doua variantă de a sens vieții. E suficient să te gândești la mama ta și deja cred că lucrurile sunt clare. A treia variantă vine a o surpriză, deși este purtătoare a tuturor elementelor logice care duc la această concluzie. Ultima care prin care omul își poate găsi sensul în viață este suferința. Cu cât suferința este mai puternică cu atât omul are șansa de a ajunge în cercurile cele mai înalte ale moralității, prin acceptarea condiției și în ciuda acesteia, păstrarea unei atitudini demne. „Totuși, cea mai importantă este cea de-a treia cale care conduce spre sens în viață: chiar și victima cea mai neajutorată aflată în situația cea mai deznădăjduită, confruntată cu o soartă pe care n-o mai poate schimba, se poate înălța mai presus de sine. Un astfel de om poate transforma o tragedie personala într-o victorie.„
Scriind acest articol constat cu o surprindere plăcută că două idei vor rămâne cu mine, mult după ce voi fi uitat această carte. Frankl îl citează pe Nietzche: „Cel care are un de ce pentru care să trăiască poate îndura aproape orice„. Al doilea element de plus valoare este adus de faptul că am înțeles și am aceptat ca fiind și definiția mea, că, fericirea nu este o stare, ci un motiv. Fericirea nu este un scop, ci o consecință. Ea nu trebuie urmată, căci cu cât ne înverșunăm mai mult în a descoperi fericirea, cu atât mai mare va fi dezamăgirea lipsei ei. Fericirea este, în termeni de analiză tehnică bursieră, un lagging indicator, adică ea vine ca o consecință, ca o rezultantă a unui motiv. Ai nevoie de un motiv pentru a fi fericit. De fapt Viktor E. Frankl o spune mai bine: „După cum vedem, omul nu este o ființă în căutarea fericirii, ci mai degrabă a unui motiv de a fi fericit, prin actualizarea sensului potențial, care este inerent unei situații date și care persistă în ea.”
Omul în căutarea sensului vieții, de Viktor E. Frankl, este o cartea despre oameni și despre extremele în care aceștia pot ajunge. O categorisesc ca fiind o lectură plăcută, pe care o recomand și care are darul ca după ce o termini să te facă iei o gură de vin, să te lași pe spate și să gândești, fie chiar și pentru câteva minute.