M-am trezit de dimineață învăluit într-un nor de fericire. M-am surprins râzând de unul singur, făcând scheme karate prin casă, în ciuda faptului că perdelele mele fie lipsesc, fie sunt mereu trase să între lumina. Știu ce mă motivează și știu ce mă face fericit. Trebuie să continui să citesc, întrucât indiferent ce tip de carte abordez, la final rămân cu câteva idei. Ai putea spune că sunt ușor de influențat. Poate! Pe de altă parte, prietenii mei ar spune că sunt încăpățânat și atunci când îmi intră o idee în cap, cu greu mai poate fi scoasă.

Realizarea acestui început de an nu este faptul că sunt foarte aproape de a încheia prima etapă din cel mai important proiect din istoria firmei, ci că am înțeles care este „De ce-ul” meu. Acest de ce este disjuns din Omul în căutarea sensului vieții, carte despre care am scris deja.

Mă simt bine când sunt singur. Criza asta a bărbaților la 35 de ani, dacă există, mă face să vreau să petrec mai mult timp cu mine însumi, fără TV și fără internet, cel mult în compania literelor scrise. În alte vremuri, un astfel de om s-ar fi închis într-o peșteră, pe un pisc de munte și nu ar fi ieșit de acolo câțiva ani. Izolarea mea are loc între două avioane. Nu abordez oameni aiurea și nu vorbesc neîntrebat. O călătorie de 15 ore implică maxim 50 de cuvinte, iar asta doar în contextul formalităților de check-in. Am aflat dintr-o emisiunea Profesioniștii (de Eugenia Vodă) că părintele Arsenie Boca a făcut la un moment dat un legământ al tăcerii. Timp de vreo 30 de zile nu a scos niciun cuvânt. Fără o legătură directă cu preotul menționat mai sus și propus a fi ridicat la grad de sfânt, tăcerea te forțează să gândești mai mult. O persoană care își pierde vederea, în  mod involuntar își ascute alte simțuri, precum auzul și simțul tactil. În mod similar, un om care nu vorbește este predispus la a gândi mai mult, nu neapărat și mai bine.

Sunt un om de tipul activ, iar „de ce-ul” meu este dictat de ceea ce reușesc să construiesc. Țelul care mă împinge este acela de a face din produsul nostru – Ra Workshop – un steag românesc care să fluture în majoritatea făbricilor din lume. Deși vorbesc mult despre bere și despre bani, iar ocazional și despre femei, nu banii sunt cei care mă motivează. E pasiunea provocării și a lucrului bine făcut. În firmă noastră avem cultura lucrului bine făcut de mai bine de 10 ani. Am putea spune că suntem chiar hipsteri în materie de lucruri bine făcute. Am citit despre Steve Jobs, iar acum citesc despre Warren Buffett. Ocazional am mai citit și despre alți oameni care au devenit legende. Pot afirma cu certitudine că niciunul nu era un om normal, în contextul în care definim normalitatea ca o trăsătură comună majorității. Astfel de oameni nu mai au, de mult, toate bărcile în port. Performanța se obține prin muncă, iar munca impune sacrificii. De multe ori este chiar greu să trăiești, în calitate de partener de viață, cu un astfel de om. Am început să înțeleg! Nu orice femeie ar putea trăi și avea o familie, cu copii, alături de un bărbat care este plecat 2-3 săptămâni pe lună, care răspunde la mailuri seara înainte de culcare sau care se ridică în miezul nopții din pat pentru că a apărut o prezentare sau o problemă critică în Australia.

Am în minte discursurile de mulțumire de la ceremonia de decernare a unor premii legate de muncă depusă în carieră (gen Oscar). Până acum eram convins că sunt doar o formă de politețe. Acum înțeleg că în spate există foarte multe sacrificii, iar cineva a reușit să le suporte, cu voie sau fără voie. Acelei sau acelor persoane le sunt adresate mulțumirile.

Chiar dacă știu că am călcat în străchini, instinctul și pasiunea sunt mai puternice și mă fac de neoprit. Sunt asemeni unei antilope gnu care știe doar că trebuie să înainteze, că trebuie să traverseze râul plin de crocodili și înțesat cu lei pe partea cealaltă. Nici avioanele care pică tot mai des nu mă sperie. Când plec, mă gândesc că dacă ar fi să se prăbușească avionul, măcar să pice la întoarcere, să apuc să mai înfig încă un steag, să mai cuceresc încă un teritoriu. Așa că: 

Sunt altfel că alți bărbați, iar cel mai rău este că sunt altfel decât te-am făcut pe tine să crezi că sunt. Pasiunea pentru mintea și trupul tău este într-o luptă intrinsecă cu pasiunea de a construi, de a lasă o urmă în viață asta efemeră. E o șansă pe care fiecare om o are. E o șansă care nu vreau să o ratez. Sunt conștient că primesc mai mult decât ofer. Și totuși tu ești aici. Îmi este greu să înțeleg de ce, dar pentru asta: Îți mulțumesc!

Pentru o perioadă, acesta ar fi discursul meu în cadrul unei ceremonii imaginare, iar în mintea mea astfel de evenimente au loc periodic. Fericirea este un motiv. Cel care te împinge spre a fi mai bun, spre a te auto-depăși și spre a lăsa umanității ceva valoros: sub formă unui alt om, a unui bun material sau a unei informații (o formă de cunoaștere). Spor la muncă!