Ies destul de rar în cluburi. Nu pentru că aș avea ceva împotriva acestui fel de activitate, ci pentru că prietenii mei, în mod inexplicabil, aleg să își crească copiii (în medie 2-3 per familie), în loc să ardă cluburile împreună cu mine. Weekendul trecut însă a fost o zi de excepție, pe parcursul căreia ne-am sărbătorit mai mulți prieteni, iar o astfel de zi nu putea să se termine fără să ne intoxicăm cu fum și băutură, într-un subsol cu muzică tare.

Intrat. Plătit. Luat bon fiscal. Ne bucurăm că se plătesc taxe și mergem să vedem lumea.

Am simțit că cineva mă privește. O simțeam, dar nu știam exact unde e. Am căutat-o. Mă privea din spatele ochelarilor rotunzi, care își aduceau pe deplin contribuția la look-ul smart, în timp ce un tip îi șoptea ceva la ureche. Am zâmbit. A zâmbit și ea. Am continuat să o privesc. A închis scurt și politicos conversația și mă privea. Am încercat să îmi fac loc prin mulțime, dar până să ajung la ea, mi-o luase altul înainte. De fapt mai mulți. Eu așteptam răzând, în timp ce ea le răspundea politicos, convins fiind că știe că nu există decât o singură variantă: eu.

Câteva minute mai târziu, conjugam parțial verbul a fi: eu sunt. tu ești. Cei 19 ani de școală, plus picătura de studiu individual, mi-au adus câteva puncte prețioase și m-au scos din rapid din anonimat. Domnișoara doctor a realizat că e pe mâini bune, după ce am știut să răspund la întrebarea: „Știi cu ce se ocupă un medic endocrinolog?„, coroborat cu folosirea corectă a expresiei „pe care„. Să vezi și să nu crezi! Mai sunt tipi faini prin cluburi. Și nu eram singurul. Mai erau și prietenii mei.

La plecare, așteptându-i pe ceilalți, dezbăteam problema abandonului în relații și a stigmatelor sociale: în cazul meu un divorț, în cazul ei o logodnă întreruptă. Nu puteam să cred un sâmbure de fată, dă atâta importantă faptului că un tip neserios a plecat, după ce în prealabil își luase un angajament serios (repetiția nu este întâmplătoare). S-a activat instant Salvatorul în mine și combăteam cu foc, cu argumente complexe și raționale (sper), în ciuda oboselii instalate ca urmare a orei înaintate. Unui bărbat divorțat i se atribuie ușor una din etichetele: alcool, violentă, adulter sau jocuri de noroc. Dar chiar și a așa, eu nu mi-am mai resimțit bila neagră prinsă de picior de mulți ani și nu vedeam cum un eveniment de o amplitudine mai mică, o face pe ea să își auto aplice eticheta  „respins”. Am vrut să îi dau articolul cu sticluța de apă, dar avem ca regulă să nu vorbim de blog în locuri publice. Consumând-se toate argumentele logice, s-a ajuns acolo unde ea îmi spune:

– Dacă tot nu este așa o mare problemă, după cum spui, cere-mă de soție!
Eu în situații asemănătoare am mai fost și m-au costat vreo 10 ani. M-am gândit că poate am băut mai mult decât am realizat și am spus să verific cele auzite.
 – Poftim? – întreb eu mirat
 – Da! Cere-mă de soție, acum!
 Un prieten la nevoie se cunoaște, iar prietena ei a sărit imediat să o ajute:
 – Ai ajuta-o foarte mult dacă ai cere-o de soție acum! De fapt ne-ai ajuta pe amândouă. Sunt întru-totul de acord cu ce spui, dar ea vede lucrurile altfel.

Începusem să simt frigul și mi se perinda prin față ochilor filmul vieții, asemeni unui om care știe că tocmai are parte de ultima răsuflare. Unde mai pui că are același prenume ca și fosta doamnă. În stânga aveam un doctor psihiatru, în dreapta un doctor endocrinolog. Îmi era clar că de la atâta școală, fetele nu mai aveau toate țiglele pe casă.
 – Mai, voi sunteți nebune?
 – Ha! Deci este un „big thing”! Am avut dreptate!

Nu există bărbat pe lume mai bun ca samuraiul, iar samuraiul nu are orgoliu. Are onoare și principii solide. Acum zi și tu: ce contează orgoliul unui bărbat, atunci când are șansa de a salva un suflet tânăr, când știi că problema nu era a ei, ci a lui, și ea și-o asumă în mod incorect. Statistica mea este  oricum bușită și nu este nimic ce pot face în sensul acesta.

Astfel, în Piața Kogălniceanu, în fața unei cozi la shaorma cu de toate, m-am așezat în genunchi și am cerut-o de soție! Argumentele trebuie duse până la capăt, trebuie întărite de fapte și bazate pe principii de viață puternice. Ea a râs. M-a sărutat scurt. Mi-a spus că pe copii o să îi cheme Ilinca și Tudor, pentru ca în secunda următoare să dispară amândouă cu un taxi. N-avea de unde să știe că eu îmi doresc 3 copii și nici eu n-am avut timp să-i spun. Am rămas pe loc, răzând de unul singur în Piața Kogălniceanu, până când un claxon scurt m-a făcut să înțeleg că șoferul Uber sosise. Era 5 dimineața. Începuse o nouă zi.