M-am rugat în ultimele 2 săptămâni, mai mult decât în ultimii 10 ani. Și asta nu pentru că Pisi* este prea ocupată să răspundă la mesaje, ci pentru că așa a fost să fie. Viața în preria Canadiană se desfășoară în alt ritm. Nu la fel de relaxată ca în Australia, dar e undeva dincolo de jumătate, suficient cât să ai o viață bună. În cele 2 săptămâni petrecute în Winkler am auzit mai des vorbindu-se germană, decât engleză și am exersat la maxim Grace!

Înainte de fiecare masă, fie că este de la fast food, gătită acasă sau servită într-un restaurant, oamenii se roagă. Și nu unul sau altul, ci toți. Pe bune, nu ai nevoie de psiholog dacă spui Grace înainte de fiecare masă. Rugăciunea asta nu are text fix, ci este la libera alegere. Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru orice îți trece prin minte, plus bucatele pe care le ai în față.

Uite cam așa arată un Grace (rugăciune de mulțumire – pentru cei care nu înțeleg termenul din engleză), tradus în română: „Îți mulțumim Doamne pentru această zi, Îți mulțumim pentru că ai grijă de noi, pentru că ni l-ai adus pe Marius care ne ajută cu software-ul, Îți mulțumim pentru prietenia lui și Îți cerem să binecuvântezi aceste bucate. Amin!”. Iar noi ceilalți, cu mâinile împreunate și cu ochii închiși, într-un glass: Amin! Eu am vrut să le spun că am venit cu Air Canada, iar băieții ar fi înțeles glumă, dar mi s-a părut că stric momentul. De două ori pe zi aveam parte de Grace, de la persoane diferite, întrucât nimeni nu încearcă să evite această parte de dinaintea mesei. În majoritatea rugăciunilor apărea și numele meu, ceea ce m-a făcut să mă simt ca acasă, căci doar mama și tata se mai roagă pentru mine.

Și cum m-a luat valul acesta Divin, nu am putut să refuz când am fost invitat Duminică la biserică. Apoi, n-am mai intrat eu de ceva timp prin bisericile noastre, dar eram curios să asist la o slujbă de Duminică în cadrul bisericii angelice canadiene. Îmi era teamă că mă voi plictisi o oră  și jumătate, dar mi-am spus că dacă se întâmplă pot medita la problemele mele, iar asta mi-ar umple timpul peste măsură. 

Primul șoc a fost când am intrat în biserică (Glencross Mennonite Church). Nu tu icoane, nu tu popă cu patrafir, nu tu întuneric, nu tu oameni în genunchi. O clădire ceva mai mare ca o casă, decorată cu flori verzi, în care singurul simbol religios era o cruce mare de lemn. În schimb avea pian cu coarde, orgă electrică, instalație audio/video, proiector și karaoke. Un buzunarul băncuțelor găseai manualul cu cântece și gata! Mai nene, s-au pus oamenii pe cântat, de răsuna preria a muzică ce îl proslăvea pe Isus.

În Winkler locuiesc 10.000 de oameni și cred că sunt peste 30 de biserici. Fiecare locuitor are biserica lui și este foarte mândru de ea, de activitățile pe care acesta le organizează și le promovează cu orice ocazie pe care o are, dar fără să fi însă insistent sau dogmatic. În cadrul aceleași biserici oamenii chiar se cunosc între ei. Iar dacă apare unul nou, gen eu, vin oamenii la tine – bărbați, femei cu câte 2 copii în brațe, etc., și încearcă să te cunoască în cel mai natural mod posibil. Seriile de cântece sunt întrerupte de scurte predici, care au la bază Biblia, pe principul că tot ce trebuie să știm, dar absolut tot, este scris în Biblie. 

Eu am prins niște pasaje despre David, ajuns rege, care îi mulțumește lui Dumnezeu și pentru perioadele în care nu o duce prea bine. Ideea din subsidiar fiind că, viața nu are numai părți bune, că nu poți fi pe val mereu și de asta Pisi* nu răspunde la mesaje. Makes perfect sense! Lăsând gluma, predica, deși destul de subțire, în sensul că raționamentele nu erau foarte profunde, are un rol bine țintit: ea oferă o direcție și o confirmare pentru omul simplu, de rând, care este prins în problemele vieții și care poate, pentru moment, este descumpănit. 

Pe vremea Vechiului Testament, Dumnezeu vorbea direct cu oamenii. Există astfel de pasaje în Biblie (cred). Astăzi, Dumnezeu nu prea se mai adresează direct oamenilor. Problema abordată de următoare predică a fost: ne pierdem speranța și nu ne mai rugăm dacă Dumnezeu nu ne răspunde? Eram chiar curios să văd cum o să conchidă, căci subiectul este fain. Concluzia a fost că Dumnezeu aude toate rugăciunile (ușor de intuit partea aceasta). El poate alege să ne lase o perioadă să medităm, poate pentru a vedea cât de importantă și cât de mult ne frământă chestiunea, dar mai devreme sau mai târziu ne va răspunde. Răspunsul poate fi sub forma unui semn în natură (frumos!) sau Dumnezeu poate alege să ne răspundă prin intermediul unui alt om (bravo!). Deci, când îți trimit eu mesaj și te întreb cum ești, când îți spun că ai o frumusețe caldă, pură, smart și divină, când îți spun că poți face tot ce îți propui, că ești mult mai mult decât îți închipui și că nimic nu te poate opri atâta timp cât nu renunți, iar asta îmi place teribil la tine, să știi că nu eu (Marius M.) spun asta, ci însuși Dumnezeu îți trimite acest mesaj, prin intermediul meu. Ceea ce mă face să mă simt bine, căci eu mereu mai schimb câte ceva, fix înainte de a da send, deci am și eu partea mea de creație! 

Odată pe an se organizează o petrecere de tip Soup & Pie, după slujbă și eu taman atunci m-am nimerit. Probabil că Dumnezeu mi-a auzit rugăciunile și știe că noi românii suntem cu foamea la purtător, că de nu mi-a pus în față de-a plăcinte, de nici eu nu mai știam ce să mai gust: plăcintă de ciocolată, de brânză, de mure, de afine, de lămâie, de banane, de mere, de nu mai știu nici eu.

Fără să caut prea mult, L-am găsit pe Dumnezeu în preria canadiană, dar nu închis într-o casă sau ascuns sub o icoană, ci în inimile oamenilor care locuiesc aici, oameni care provin din toate țările lumii, oameni care poartă în suflet bunătate, căldură, bună voită, înțelegere, spirit civic și nu în ultimul rând iubire.

* Pisi – def. valabilă doar în cadrul acestui blog: Termen general valabil ce definește o persoană de sex feminin care fie este indisponibilă, din propria-i alegere, fie este greu abordabilă. Cel mai adesea Pisi beneficiază de un aspect fizic plăcut și de un număr considerabil de fani, din toate categoriile sociale. (n.r. În aceste condiții, plictiseala și lipsa de interes sunt într-o oarecare măsură justificate.)