Când vine vorba de Lady M partea de planificare este cumplită. Dacă o suni cu o săptămână înainte și îi spui ce și cum, îți spune că nu știe care îi este programul și subiectul va trebui reluat peste ceva timp. Dacă o suni cu două zile înainte și eventual învălui planul în nițel mister, se zburlește toată și devine instant indisponibilă, căci am sentimentul că nu apreciază deloc să-i facă altcineva programul. Și uite-așa, indiferent cât m-am străduit să abordez chestiunea cu diplomație, m-am trezit cu: „Când e? Miercuri? Am shooting.„.  Viața m-a pus până acum în tot felul de ipostaze, suficient cât să nu mă pierd cu firea prea ușor. Am considerat astfel că este cazul că mut incidentul la nivelul următor și să discut direct cu șeful ei pe linie ierarhică, însuși Dumnezeu. I-am zis: „Șefu! La Romeo și Julieta a apărut o urgență. La Un tramvai numit dorință, nu mai spun. Șefu’! A treia oară nu trebuia să fie cu noroc? Jucăm după reguli sau jucăm murdar? Să știu și eu să îmi adaptez tactica.” Întâmplarea face că Șefu’ a considerat că a treia oară e musai să fie cu noroc și uite-așa s-a eliberat programul și am ajuns cu bine la Teatrul Bulandra, unde aveam să vedem piesa Căsătoria de N. V. Gogol, în regia lui  Yuri Kordonsky.

Fotografie luată de pe www.fnt.ro

Se ia una bucată de fată frumoasă Agafia Tihonovna (interpretată de Andreea Biri) și se pune, prin context, în mijlocul a cinci pretendenți, care mai de care mai de soi, dar având ca punct comun dorința de a se căsători. Ivan Pavlovici Omletă (Doru Ana) este șef de departament, om cu vână, dar care pare mai interesat de zestrea tinerei, decât de calitățile acesteia. Jevakin (Victor Rebengiuc – nominalizare Uniter 2004 pentru cel mai bun actor în rol secundar), locotenent de marină în rezervă, este, la 52 de ani, în vârf de formă și arde de nerăbdare să guste din bunătățile noii soții. Anucikin (Ionel Mihăilescu) este un delicat, a cărui aleasă e musai să vorbească franceză, chiar dacă el nu ar înțelege vreun cuvânt, căci deh, franceza este sinonimă cu rafinamentul, bunul gust și educația aleasă. Furierul Panteleiev (Marius Chivu) este și el unul dintre pretendenți. Un om bun, cald și care se bâlbâie într-un mod magistral, atunci când se emoționează, adică mai tot timpul. Ultimul, dar nu cel din urmă, este Ivan Kuzmici Podkolesin (Cornel Scripcaru) un funcționar de gradul al șaptelea, aflat la a doua tinerețe ce pendulează între avantajele căsătoriei cu o femeie frumoasă, care mai are și o zestre bunicică și frica de angajament, combinată cu panica cheltuielilor ce ar prilejui o viitoare potențială nuntă. Se poate deduce limpede că oamenii aceștia, trecuți de prima tinerețe nu sunt capabili să se descurce singuri așa că prezența unei pețitoare, Fiokla Ivanovna (Mariana Mihut) devine imperativă. Un personaj de excepție (favoritul lui Lady M) este Kocikariov (Răzvan Vasilescu), prietenul „la cataramă” al lui Podkolesin, care are ca unic scop să își nenorocească prietenul. Și cum poți să îți nenorocești un prieten mai bine decât să îl faci să se însoare, căci nu, căsătoriei nu îi ia prea mult să se transforme în „iadul de pe Pământ”, după cum el însuși aflase de puțin timp. Reușita comică a piesei ar fi vădit influențată dacă ar lipsi Stepan (Șerban Pavlu), servitorul lui Podkelesin, si merele lui verzi. Ce se întâmplă cu merele? Ei, pentru asta ar trebui să vezi piesa, căci eu unul nu sunt capabil să transpun secvența în cuvinte.

În ciuda faptului că se râde, Căsătoria este o dramă în două acte (ca și viața, de altfel). Dacă reușești să treci dincolo de comicul de situație și de limbaj, ai să găsești teme precum singurătatea, căsătoria sau viața în cuplu. O posibilă morală ar fi că, deși unele lucruri pot fi cosmetizate sau catalizate de terți, naturalul și firescul rămân totuși cheile reușitei. Vorba pețitoarei Fiokla Ivanovna: când mirele fuge pe ușă, e semn că poți s-o mai repari. Dar când mirele fuge pe fereastră, e semn că s-a dus totul dracu’ și poți să îi pui cruce. Dar până și asta poate fi o metaforă pe care fiecare o poate descifra în felul său.

Căsătoria este o piesă de teatru pe care, în funcție de predispoziție, o poți vedea în registrul dramatic sau în cel al comediei. Indiferent de ce vei alege, piesa îți va stârni râsul, care poate varia de la schițatul unui zâmbet, până la adevărate hohote.

De ce Căsătoria? Pentru că, citind sinopsisul, mi s-a părut un deja vu, în care o fată tânără și frumoasă, cu o droaie de pretendenți, fuge că dracu de Evanghelie, de căsătorie (angajament) și pentru că mi s-a părut amuzant să așezi o persoană în fața unei scene pe care se derulează niște secvențe care ar putea foarte bine să fie din viața ei. Abia când Agafia Tihonovna și-a arătat îngrijorarea că ar putea fi prea tânără pentru căsătorie, aducând drept argument vârsta, care coincide cu a ei (coincidența care m-a surprins până și pe mine), Lady M s-a întors zâmbind și m-a privit cu ochii mari, lăsând să se-nțeleagă că s-ar putea să fi avut dreptate. Poate.