Călătorului îi șade bine cu drumul
Aflat întâmplător în casa unui nobil, Musashi vede un ansamblu floral, iar la o privire mai atentă înțelege că floarea are tăietura perfectă. Acum te-ai putea întreba, în câte moduri poți tăia o floare? În funcție de cât de înclinat către detalii ești, vei descoperi că probabil sunt mii de astfel de moduri. Fermecat de noua descoperire, Musashi – care între timp ajunsese destul de evoluat pe scara abilităților de luptă, în sensul că era maestru în mai multe arme, decide să studieze tăietura perfectă. Și cum face acest lucru? Se retrage undeva la câmpie și timp de 5 ani face agricultură. Se ocupă cu creșterea plantelor pentru a înțelege vântul, ploaia, soarele, pământul, plantele și nu în ultimul rând, firul de iarbă. 5 ani în care are parte de secetă, de inundații, de dăunători. 5 ani în care are ca unic scop studiul plantelor. Crezi că la finalul celor 5 ani știa să facă tăietura perfectă? Firește că nu! Dacă ar fi totul atât de ușor, ce sens ar mai avea viața? (Și eu am făcut 5 ani de facultate, iar la sfârșit nu știam nimic.) Când simte că a dobândit cunoștințele necesare despre plante, Musashi urcă la munte, se închide într-un templu unde rămâne pentru încă vreo 8-9 ani pentru a studia sabia. Este de la sine înțeles că aflarea tainei tăieturii perfecte a firului de orhidee presupune ca înainte să fi dobândit toate celelalte cunoștințe, printre care și tehnicile de luptă.