Musashi este personajul meu favorit. Ar fi putut fi Leonardo Da Vinci, dar uite că mie îmi place Musashi. Asemeni lui Leonardo Da Vinci sau lui Isaac Newton, Miyamoto Musashi este un personaj real, care a trăit în Japonia, în timpul dinastiei Edo. Te-ai putea întreba ce anume îl face atât de deosebit? Ei bine, află că Musashi este considerat cel mai mare samurai din istoria Japoniei și fondatorul stilului de luptă cu două săbii. Eu am luat contact cu el prin intermediul romanului cu același nume scris de Eiji Yoshikawa, roman despre care am povestit pe blog aici.

Drumul parcurs de Musashi este unul lung și anevoios. Adesea deciziile lui sunt ilogice și singurul lucru în care stăruie este calea către desăvârșire.

Aflat întâmplător în casa unui nobil, Musashi vede un ansamblu floral, iar la o privire mai atentă înțelege că floarea are tăietura perfectă. Acum te-ai putea întreba, în câte moduri poți tăia o floare? În funcție de cât de înclinat către detalii ești, vei descoperi că probabil sunt mii de astfel de moduri. Fermecat de noua descoperire, Musashi – care între timp ajunsese destul de evoluat pe scara abilităților de luptă, în sensul că era maestru în mai multe arme, decide să studieze tăietura perfectă. Și cum face acest lucru? Se retrage undeva la câmpie și timp de 5 ani face agricultură. Se ocupă cu creșterea plantelor pentru a înțelege vântul, ploaia, soarele, pământul, plantele și nu în ultimul rând, firul de iarbă. 5 ani în care are parte de secetă, de inundații, de dăunători. 5 ani în care are ca unic scop studiul plantelor. Crezi că la finalul celor 5 ani știa să facă tăietura perfectă? Firește că nu! Dacă ar fi totul atât de ușor, ce sens ar mai avea viața? (Și eu am făcut 5 ani de facultate, iar la sfârșit nu știam nimic.) Când simte că a dobândit cunoștințele necesare despre plante, Musashi urcă la munte, se închide într-un templu unde rămâne pentru încă vreo 8-9 ani pentru a studia sabia. Este de la sine înțeles că aflarea tainei tăieturii perfecte a firului de orhidee presupune ca înainte să fi dobândit toate celelalte cunoștințe, printre care și tehnicile de luptă.

Am avut momente când l-am urât cu strășnicie pe Musashi. Viața îl poartă de pe un drum pe altul, iar pe undeva pe parcurs o cunoaște pe Otsu, o femeie extrem de frumoasă prin simplitate și puritate.  O femeie cu adevarat magică. Deși ea îi spune ce simte pentru el, nu am înțeles niciodată, până acum, de ce Musashi fuge de ea. Mereu am fost de părere că o oportunitate nu se ratează. E păcat de Dumnezeu, nu? Musashi însă, știa foarte bine ce face și uite că mi-au trebuit câțiva ani ca să înțeleg și eu. 

În ultimii ani am avut parte de tot felul de transformări. Nu mă plâng, pentru că rezultatul: eu cel de astăzi, este cu mult mai bun decât produsul de la care a început procesul. Până mai ieri, eram super mulțumit și nu ezitam să spun asta în gura mare. Am avut nevoie de o întrebare, că totul să fie supus iar introspecției și să descopăr că sunt de fapt la jumătatea drumului. „Cât de autentic ești tu, Marius Mihalca?„, am fost întrebat. Autentic nu cred că are grad de comparație, iar asta deschide un nou drum. 

Dar de ce m-ar pasiona acum să fiu autentic? De ce nu m-ar pasiona să îmi caut nevastă și să fac 3 copii, să fie și mama cu sufletul împăcat? Păi hai să îți răspund așa: să spunem că te plimbi printr-o pădure. Vara este pe sfârșite, iar lucrul acesta începe să se reflecte în frunzele copacilor. Simți amorțeala toamnei de fiecare dată când pășești, căci scrâșnetul frunzelor este parcă tot mai vioi. Auzi un susur și dintr-o dată ți se face sete. Ai apă în rucsac, dar parcă de data asta ai chef să bei apă de izvor. Începi să alergi, cu grijă să nu te împiedici și în scurt timp, în vale, așa cum estimaseși, dai de un mic pârâu. Te apleci, îți înmoi mâinile fierbinți de la alergat, în apa rece și bei cu sete. Pe când sorbeai zgomotos apa rece de izvor, observi că în pârâu, la câțiva metri de tine, se află un scaun, sprijinit într-o rână de un bolovan rotund de dimensiunea unui pepene galben. Ce să caute un scaun în mijlocul pădurii? Eu unul asta m-aș întreba prima oară. Dar indiferent de răspuns, l-aș lua acasă. Nu se întâmplă în fiecare zi să găsești un scaun, cu atât mai puțin în mijlocul unei păduri. 

Și dacă iei scaunul acasă, mă gândesc că poate ai vrea să îl și folosești. Aici ai deja două variante. Varianta rapidă: îl curăți de noroi și îl vopsești, și varianta mai puțin rapidă: îl recondiționezi. Ai putea să îl duci să ți-l recondiționeze altcineva, dar asta ar face ca farmecul scaunului să se piardă. Stând afară, supus ploilor, ninsorii, razelor de soare, diferențelor de temperatură și coroziunii apei curgătoare a izvorului, ne putem închipui că ar avea un strat serios de rugină, mai ales pe la încheieturi. Ce șanse are să reziste vopseaua aplicată peste stratul de rugină? Eu cred că ține o perioadă, dar mai devreme sau mai târziu, vopseaua începe să se scorojească. Odată ajuns în starea aceasta, puțin câte puțin, scaunul începe să nu îți mai placă, până într-o zi când te hotărăști să îl scoți afară din casă și să uiți de el.

Eu unul aș lua mai multe tipuri de șmirghel și aș începe să lucrez la el câte puțin în fiecare zi. În prima zi cu șmirghelul grosier, pentru inaturarea mizeriei și a primului strat de rugină. Pe parcurs aș înlocui șmirghelul cu unul din ce în ce mai fin, până când îndepărtezi toate petele. Aș schimba șuruburile și aș înlocui piulițele. Dacă este nevoie, aș mai pune câte un punct de sudură pe ici pe colo, pentru a reface rezistența. Când în sfârșit scaunul ar fi gata, m-aș așeza să văd dacă mai scârție, dacă se lasă pe o parte, dacă are picioarele egale și dacă nu mă doare spatele de la el. În funcție de asta, noi ajustări pot fi făcute. Acum e gata! E gata pentru a aplica un strat de grund care să îl protejeze pe viitor de pericolul ruginirii. Există mai multe tipuri de grunduri, fiecare având un scop anume și se aplică strat peste strat.

A sosit momentul în care în sfârșit poți vopsi scaunul. Poți să-l vopsești tu sau poți să inviți o femeie frumoasă să facă acest lucru. La fel ca și cu grundul ai mai multe variante și depinde de tine pe cine inviți să îți vopsească scaunul. Magia este dată nu numai de modul de îmbinare al culorilor, ci și de modul în care este aplicată vopseaua, de cantitatea de vopsea de pe pensulă, de vâscozitate, de strălucire. Odată încheiat și acest pas, nu îți mai rămâne decât să aplici un strat de lac protector și cred că ai un scaun de care te poți bucura, împreună cu femeia ta, pentru mult timp de acum înainte.

De ce mă pasionează să fiu autentic? Pentru că aceasta este calea dreaptă și este și cea mai greu de parcurs. Pentru că mă fascinează detaliile și pentru că sunt convins că acestea fac diferența. Pentru că un singur detaliu poate necesita mai multă muncă decât tot ansamblu la un loc. Pentru că am pretențiile cele mai mari chiar de la mine și pentru că eu cred că pot să ajung la capăt. Aplic aceleași criterii și în business, și în viața personală. Uite și un prim pas spre autenticitate! 

Până mai ieri mă credeam pe drum în căutarea magicului. Astăzi sunt pe alt drum. Magicul nu poate supraviețui decât în „condiții optime de temperatură și presiune”. Magicul este atras de magic, ori cât timp nu ești autentic nu poți avea nicio speranță de a fi magic.  

În business am multe drumuri de făcut. Până la finalul anului probabil că voi fi mers în Kuwait, Qatar, Chile, Cipru, Australia, plus ce mai apare pe neașteptat. Printre aeroporturi, avioane, taxiuri, hoteluri, fabrici, cărți, oameni, întâmplări îmi croiesc drumul propriu: drumul spre autenticitate și desăvârșire. Iar când voi fi ajuns la capătul lui, voi fi pregătit să plec la drum din nou, în căutarea magicului. 

Ne întâlnim pe drum! Să ne revedem cu bine!

Marius M.