Colecționez suflete, nu fotografii
Știi că nu mai este doar business atunci când omul te invită acasă și îți povestește despre fiecare element din casa lui în stil colonial, în care mobila are 150 de ani (iar asta este pe bune!), iar în tablou îl poți vedea pe străbunicul bunicului, un antreprenor care se ocupă cu negocierea vinului (mai pe înțeles un tip care cumpăra vin en gross și îl vindea en detail) și care a dat faliment pentru că a refuzat să accepte îmbutelierea în sticle. Era un tradiționalist convins că sticlele nu se vor impune pe piață.
Ce încerc să spun este că nu banii sunt cei care mă motivează, ci provocarea de a face lucrurile să funcționeze într-un nou context, într-un nou oraș, dintr-o nouă țară. Iar pentru asta nu este suficient să configurezi un software și să îl faci să returneze rezultate impecabile. Mai este nevoie să înțelegi piața, să afli și să înțelegi problemele cu care omul/compania se confruntă, să propui lucruri care de multe ori sunt în afara sferei tale de acțiune, să dai tot ce poți, fără a primi ceva în schimb. De mult am renunțat să vând un produs și vând o experiență. Iar în schimb colecționez suflete și nu fotografii.
Primesc adesea eticheta de idealist naiv și romantic. Cred că s-a strecurat un pleonasm în afirmația precedentă, căci naiv și romantic par a fi sinonime astăzi. Dacă în viața personală încă mai caut femeia magică, în business magicul depinde de mine. Și ghici ce? De cele mai multe ori îmi iese!
Tabloul cu străbunicul bunicului |