Sună telefonul. Răspund. 

– Alo! 

La capătul celălalt o voce de femie: 

***

Când am văzut prima dată această carte în raftul unei librării am ezitat, am chibzuit și nu am cumpărat-o. După aia mi-a părut rău. 6 luni mai târziu am simțit că i-a venit momentul. Dacă citești lista numelor a căror scrisori sunt publicate în această carte te ia capul și poți să juri în avans că ești pe punctul de a pune mâna, dacă nu pe secretul fericirii, măcar pe cel al iubirii veșnice. Uite o lista parțială a celor a căror scrisori sunt publicate, integral sau pe bucăți: Wolfgang Amadeus Mozart, Michelangelo, Benjamin Franklin, Harry Truman, George Bush, Jack London, Ernest Hamingway, Honore de Balzac, Beethoven, Oscar Wilde, Ronald Regan, Franz Kafka, Napoleon Bonaparte, Voltaire, George Bernard Shaw, Marcel Proust, Elisabeta I a Angliei. 

Ce am înțeles eu din lectura celor 50 de scrisori de dragoste? Că oamenii de astăzi sunt la fel ca cei care trăiau acum 50-100-150 de ani. Doamna Stănescu, profesoara mea de română din liceu, a pus accent pe o expesie de-a lui Eminescu și mi-a rămas și mie în cap până astăzi: „muști de-o zi” (Scrisoarea I). Cea mai veche scrisoare din această suită este de pe la 1700 și parcurgând toată colecția am înțeles că oamenii nu s-au schimbat deloc. Probabil că ne schimbăm câte puțin prin fiecare generație, dar în cuante atât de mici încât în 150 de ani nu ne-am schimbat aproape deloc. Desigur că nouă ne place să spunem că suntem altfel decât părinții noștri, mai buni, mai desptepti, cum de altfel și lor le-a plăcut să spună asta despre părinții lor.

Dar în esență suntem aceeași oameni. Faptul că am descoperit particolele de materie negră (dark matter), faptul că putem pune altă inimia în corpul unui om, faptul că putem crea realitate virtuală se referă doar la aptitudinile noastre, nu și la modul în care suntem noi construiți și cum activăm. Am fost surprins că acum 100 de ani oameni care se iubeau și se aflau la distanță își scriau de 3 ori pe zi, am fost surprins să constat că magia iubirii constă în scrisoarea fizică, în bucată aia de hârtie pe care o primeau de la postaș și nu în măiestria în care erau întocmite frazele, pe principiul: intenția contează. Majoritatea scrisorilor sunt înșiruiri de propoziții simple care descriu vremea, starea de fapt și pe ici pe colo și unele din trăirile autorului. Scrisoarea în esență era o reconfirmare unui mesaj de principiu: sunt aici pentru tine. Ori în fapt ce doare mai cel mai rău astăzi? Un seen fără răspuns. Un seen fără răspuns justificat prin: „am fost ocupat”, „m-am luat cu altele și am uitat”, „nu m-am simțit bine în ziua aia”, „eu nu prea stau pe telefon”, etc.

Aud mereu că bărbații din ziua de astăzi sunt super mega de căcat, mai ales în comparație cu cei din perioada interbelică sau din vremea Renașterii care erau niște adevărați cavaleri. Ei află că nimic nu poate fi mai fals! Bărbații au fost, și probabil vor fi mereu, orientați către trăiri fizice, către dragostea carnală, vor fi mereu orgolioși și mândri, vor fi mereu răzbunători când dragostea nu le este împărtășită. Poate ai fi surprins să afli că Voltaire își încheie scrisoarea de dragoste către Marie Louise Denis – care printre altele îi era și nepoată, cu: „Inima și al meu cazzo te salută cu multă dragoste.” (pentru cine nu știe, cazzo în italiană înseamnă penis, dar în forma în care noi l-am scrie ca p…. urmat de ulă).

Chiar dacă nu a fost așa cum mă așteptăm, cartea 50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile este o lectură interesantă și cumva mă face să mă simt bine pentru că stă la mine în bibliotecă. Indiferent cum au fost scrise, rândurile astea conțin o energie care a existat și care poate încă mai există prin Univers. Cred că această carte merge în completare cu Omul în căutarea sensului vieții, căci eu l-a asta m-am gândit.

Cartea poate fi cumpărată de aici.