Sunt blocat. Până nu mi se publică primul roman nu mai pot scrie. De fapt pot să scriu scrisori de dragoste, felicitări și mizerii din astea de articole pe blog, dar nu mai pot concepe ceva amplu. Când am scris romanul Dama de Treflă eram sigur că va fi singurul roman pe care îl voi scrie în viața asta. Dar la fel ca la tatuaje, odată ce ai trecut de primul, numeri zilele până când în vei face pe al doilea. 

Nu știu dacă sunt în măsură să vorbesc despre femeile care își doresc să se mărite, dat fiind că sunt mai tot timpul plecat, dar poate tocmai faptul că iau contact cu ele pe toate continentele m-ar îndreptați să am o părere. Cine mă cunoaște mai bine știe că sunt un mare fan și un excelent promotor al frumuseții și temperamentului feminin românesc și că nu m-aș da pe mâna unui străine, cu excepția poate a unei moldovence de la Chișinău pe care le consider zeități care pășesc printre oameni. Ce poate fi însă dovedit este faptul că am o sumedenie de prietene, din toate categoriile – tinere, mature, divorțate, cu copii, fără copii, cu iubit neiubit, etc., și toate în căutare de bărbați buni „de măritat”.

Revenind la articol, prima mea surprindere ar fi: de ce ai vrea să te măriți la 30 de ani? Nu zic că majoritatea femeilor fac fluturi în cap de această temă de pe la 27. La această molimă contribuie uneori și părinții care în prag de pensie își caută un hobby și nimic nu e mai interesant decât un nepoțel. Iar dacă asta vine cu prețul divorțului fică-sii peste 2-3 ani, asta e! Și așa toată lumea e divorțată, inclusiv autorul articolului. (O lectură a articolului Vreau un copil, ar putea să le arate mireselor cam ce le așteptă, pe multe dintre ele.)

Regula numerelor mari. Am să enunț un principiu matematic, cu speranța că nu o să îmi pierd cititoarele în doar două propoziții. Mă bazez totuși pe cuvântul „ghid” din titlu și pe disperarea lor, astfel încât să parcurgă articolul, cuvânt cu cuvânt până la capăt. Regula numerelor mari sună așa (în varianta Mihalca): Dat fiind un număr N – întreg, oricât de mare, există un al număr M, mai mare ca N (M>N). Cum se transpune asta în relații? Păi hai să descriu o conversație cu una dintre prietenele mele divorțate, ce are fix 30 de ani:

Ea: – Mi-am pierdut orice speranță de a mai găsi un bărbat acătărea! Sunt pregătită să îmi văd singură de tot restul vieții. 

Mihalca: – Dar câte întâlniri de o cafea ai avut, post divorț. Nu mă interesează câte relații, ci de câte ori ai acceptat să te vezi cu un bărbat la o cafea sau la un cico și să stai de vorbă câteva ore? 

Ea (după ce face un calcul complex care durează câteva minute): – 3. Ba, nu. 4.  

Mihalca (puțin bulersat): 3-4? Suntem 2-3 milioane de oameni în București și 19 milioane în toată țara. Și tu ai avut 3-4 întâlniri și ai obosit și ești pregtita să renunți? WTF? Sunt mai mult de 1 milion de bărbați în București și tu ai cunoscut 4. Vrei să îți calculez procentual ce înseamnă asta?

Bărbatul la care visezi și pe care îl cauți se presupune a fi un tip special, un giuvaer scăpat pe jos într-o lume decadentă. Dacă te-aș pune să cauți în noroi un juvaer, te-ai aștepta să îl găsești sub primul bolovan pe care îl ridici? Aș spune că nu! Ei, fix așa este și cu bărbatul pe care îl cauți. E nevoie de multă muncă. Dacă ai fost fata lu’ tata și ai obținut totul pe tavă, atunci țeapă! Va trebui să muncești.

Elemente culturale feminine în Europa de Est. Cultura noastră de tip „miorița” are niște elemente extraordinar de frumoase, dar printre ele s-au strecurat câteva elemente care sunt arhaice și astăzi se constituie într-o sursă serioasă de nefericire. Așa cum băieții sunt crescuți să nu plângă și să dea cu pumnul în masă, fetele sunt crescute să stea cu privirea în pământ și să aștepte sorocul. Nenorocirea asta de destin, alimentată de inteligența populară prin sintagme de genul: „Ce-i al tău e pus deoparte” sunt la baza singurătății multora dintre femei. Spune-i unei femei de 45 de ani care vede cum i se scurg ultimele picături din tinerețe, că ce-i al ei e pus deoparte și ai șanse foarte mari să te scuipe în față. 

Departe de mine ideea că femeile să își cumpere dubițe și să pornesca prin oraș precum hingerii în căutare de dulăi buni de împerechere. Dar a fi proactivă, schimbă total datele problemei. În ce fel să fii proactivă? Să creezi oportunități și să dai șansa unui bărbat să intervină (voi descrie mai jos de ce un prea intervin bărbații). Mai exact: când ieși un grup cu fetele îți creezi momente în care ești singură. Mersul la toaletă îl faci de una singură și agale, ieși în față localului și admiri natura sau te joci pe telefon, cât să stai câteva minute singură, la coadă la Starbucks stai de una singură, bârfa o păstrezi pentru după ce ajungi la masă, citești 20 minunte câteva paragrafe într-o bibliotecă, privești bărbații în ochi fără teamă și zâmbești când simți și nu în cele din urmă, e super în regulă să îi abordezi cu o întrebare.

Mihalca: – Ai scris vredodata prima unui bărbat? Sau să te duci la el și să îi spui că îți place cămașa de pe el sau cum este tuns sau ceva? 

Ea: – Am vrut odată să îi scriu unui tip. Îmi tremura mâna pe telefon. Nu am putut. (Foarte idignată:) Cum adică să îi scriu eu! Să îmi scrie el, dacă vrea ceva de la mine!

Ei uite-așa se ratează mulți oameni. Habar nu au unul de celălalt că se plac și trec mai departe, trăindu-și nefericirea independent, când ar fi putut să o trăiască împreună.

Avioane, avioane. Pentru un tip care în decursul unui an atinge toate continentele, înțeleg că avionul este un mijloc de transport foarte sigur care ne permite, pe calea aerului, să parcurgem distanțe mari într-un interval de timp relativ mic. Mă aștept ca la la următoarea revizie a DEX-ului, Academia Română să introducă un sens secundar cuvantului avion, cu următoarea definiție: „Gânduri fantasmagorice feminine, însoțite de imagini exotice și un șir lung de proiecții, cel mai adesea nerealizabile pe durată vieții unui om, dar aducătoare de multă nefericire„. Mi se pare că părinții acestor femei au fost super ocupați cu perioada de tranziție economică în care și-au crescut fiicele, astfel încât nu au apucat să le spună că imaginea de tip Hollywood este doar o poveste și că nu are nicio legătură nici cu realitatea noastră, nici cu cea a americanilor.

The fucking social media. Eu am 618 prieteni pe Facebook și urmăresc 450 de persoane pe Instagram. Nu intru în detalii acum, dar am făcut unele simulări și, presupunând că o parte dintre prieteni sunt cupluri și că fiecare cuplu își permite în medie 1 vacanță pe an (în general prietenii mei își permit mai mult de 1 vacanță), rezultă că eu în fiecare zi a anului voi fi expus unor fotografii senzaționale, cu oameni care își trăiesc vacanța intens. Cum nu stau să fac liste să văd cine unde pleacă și de câte ori pe an pleacă, rezultă că am șanse foarte mari să cred că toată lumea se distrează și eu sunt singurul prost care muncește și nu are cu cine să plece în călătorii exotice.

Dacă e să spun o caracteristică ce este comună tuturor femeilor în România, aceasta este dorința de a călători. Deși în esența nu este o idee rea, atunci când visezi plaje, cocktailuri pe nisip, dragoste sub clar de lună, din Australia până în Los Angeles și din Miami până în Johannesburg, plus Cuba, Hong Kong, Bali, Maldive și Zanzibar, iar tu ca unică calitate (cacofonia este intenționată) ai alergia la textile, cred că privești un pic …. prea în zare.

Safety în numbers. Dacă ai urmărit vreodată un documentar pe Național Geografic despre viața în savana africană, vei contată că toate ierbivorele trăiesc în grupuri mari, uneori ajungând – pe perioada migrației până pe la câteva milioane de exemplare. Ideea e că atunci când sunt multe la o altă, se pot proteja unele pe altele și șansa de supraviețuire crește. Dacă ai călcat vreodată într-un club știi despre ce vorbesc. Femeile ies numai în grup. Își iau masă, că doar sunt pe tocuri și trebuie să stea jos. Pe cale de consecință primesc și 2 L de alcool, că oricum erau în preț și așa începe distracția. Odată ce au făcut pozele de la intrare, își toană un pahar și încep să posteze. Gata! Practic seară a fost încheiată. Băutură avem! De postat, tocmai postăm! Sănătare la păsări!

Bărbații – alți papagali, dar despre ei am să scriu cu altă ocazie, nu pot să abordeze o femeie, decât după ce sunt sub influența alcoolului. Dacă cumva unul își face curaj și intră în haită și adresează un „Bună!” toate ridică ochii simultan din telefon, unde probabil îi scriau altuia care nu dă doi bani pe ele și îl spintecă cu priverea ca în Kill Bill de parcă ar vrea să îi țâșnească sângele până în tavan, dacă nu chiar până la bar! Una din ele ia inițiativa și se gândește să le nenorocească pe toate celelalte: „Prietene, am ieșit și noi în oraș ca fetele! Vrem să ne distrăm! Te rog nu ne deranja!„. Și uite-așa se mai vând câteva pahare de băutură în club, căci după un asemenea duș ai nevoie de ceva tare ca să îți revii. Replica mea favorită, primită de la o domnișoară, foarte frumoasă de altfel este: „Nu pot avea încredere într-un bărbat care bea apă plată în club!„. 

Relații inutile. Asta este mai mult o regulă personală a mea, dar o recomand cu încredere. Nu te irosi acolo unde simți că nu este cazul. Oamenii nu se schimbă, decât dacă vor ei, iar asta se întâmplă foarte rar. Fix pe bărbații aia pe care îi cauți tu, nu îi interesează femeile altor, indiferent de statutul și calitatea relației. A fi într-o relație este un statement și ar fi bine să ții cont de asta.

Mi se termină vinul și sunt forțat astfel să închei și eu articolul. Nu înainte de a povesti o conversație purtată în miez de noapte cu o altă domnișoară disperată că nu o găsește bărbatul visurilor ei. 

Ea: – Nu știu cum e pentru voi, bărbații, dar pentru noi femeile e cumplit. Nu găsești bărbați ca lumea. Toți fug de responsabilitate și vor doar să ne f…ă de câteva ori. E o piață foarte proastă! 

Mihalca: – Am un prieten englez care s-a mutat în România și este șocat de cât de dificile sunt femeile românce. Omul a trăit și în Brazilia și în Italia și în alte țări și nimic din ce a învățat în materie de cucerire nu este valabil aici. Femeile românce au luat chestia cu egalitatea dintre sexe și au dus-o mai sus decât poate ar fi trebuit. Mi se pare că s-au masculinizat în atitudine. Trăiesc în ginte matriarhale și îndeplinesc cu succes toate misiunile astfel încât nevoia lor de bărbat se reduce doar la momentele de intimitate și de angoasă emoționala. Ori nu cred că este aceasta calea de mijloc. Am crescut într-o societate liberă, dar într-una în care valorile familiale nu ne-au fost explicate așa cum ar fi trebuit și nu sunt la rangul la care ar fi trebuit să fie. 

Cu toate astea, fetelor, vă recomand să nu faceți compromisuri majore. Cei mai nefericiți oameni pe care îi cunosc sunt cei care au făcut compromisuri de dragul părinților, al rudelor, al timpului investit, al dorinței de a avea un copil, etc. Nimic nu este mai greu de dus decât să îți trăiești restul zilelor lângă persoana nepotrivită. 

Ne vedem pe câmpul de luptă. Scapă cine poate!

PS: in completare il pun pe Mattew Hussey care cu asta se ocupa. Poate ajuta.

YouTube: https://www.youtube.com/user/gettheguyteam 

Facebook: https://www.facebook.com/CoachMatthewHussey

Later edit: continuarea aici – Ghidul femeii de 30 de ani care vrea să se mărite (II)