|  Cărți   |  Lansare de carte: Poveste în Zodia Cancerului. Primul meu roman.

Lansare de carte: Poveste în Zodia Cancerului. Primul meu roman.

Pe 28 Mai 2011 scriam prima propoziție a ceea ce părea a fi o nebunie. După doar câțiva ani de blogging mă hotărâsem să scriu un roman. Decisesem asta chiar încă dinainte de a fi primit recomandări de la cititori, de genul: Tu ar trebui să scrii o carte! Pe 29 Octombrie 2016 am scris ultima propoziție, am salvat și am fugit cât de departe am putut. 5 ani, 5 luni, 2 zile  mi-au trebuit ca să pun punct. Îmi era frică să mă uit în urmă, îmi era teamă să recitesc capitolele de început. Băiatul care scrisese prima propoziție nu mai era de mult aici, iar munca lui a continuat-o un bărbat mai aspru, mai rigid și mai tranșant. Am stat departe de fișierul Word atât cât am putut, dar îi auzeam chemarea și știam că nu voi avea liniște până nu public. Nu mai era demult despre ce am scris, cum am scris, ce am reușit să transmit, ci devenise o problemă de supraviețuire, de propria-mi supraviețuire.
Printre călătoriile tot mai dese și cu puținul timp liber avut la dispoziție a trebuit să îmi las iubita singură și să mă retrag la Alt Shift, într-un colț, la o masă cu picior înalt, unde corectam cuvinte, puneam diacritice, refăceam fraze și mă minunam cât de prost scriu. Ea credea că o înșel și venea prin sondaj, dar de fiecare dată mă găsea la aceeași masă, măcinat de aceleași probleme. Nu de multe ori am vrut să renunț. Am învățat însă pe parcurs să nu mă identific cu gândurile mele așa că romanul nu a fost vreodată în pericol cu adevărat.

 

 

Țin să îi mulțumesc mult Cristinei Petre care mi-a oferit niște fotografii senzaționale, fără de care coperta romanului Dama de Treflă nu ar fi fost la fel de spectaculoasă. În egală măsură, vreau să îi mulțumesc doamnei Delia Petrescu, de la editura Smart Publishing, fără de care nimic din ce trăiesc acum nu ar fi fost posibil. (A mai remarcat cineva că femeile care mi-au întins mâna în ajutor sunt Petre și Petrescu?).

Lansarea oficială va avea loc pe 28 Februarie 2018, la ora 18:15 PM, la Libraria Mihai Eminescu (Bd. Elisabeta Nr.16, Bucuresti), iar costul cărții este de 25 lei. Și ca în filmele americane, nimeni nu este lăsat în urmă. Oricine dorește cartea cu autograful autorului o poate primi urmând una din variantele de mai jos. Voi face tot ce îmi stă în putință ca fiecare autograf să fie unic, așa că să nu va mirați că am să mă uit un pic mai lung la voi înainte să pun stiloul pe foaie.
Lansare la Librăria Mihai Eminescu – 28 Februarie 2018, ora 18:15 PM
E clar ca la lansare voi fi la dispoziția oricui dorește pentru autografe, discuții, fotografii și orice altceva am mai putea face.
Comandă cu autograf pe siteul editurii Smart Publishing
Cei care nu ajung la lansare intră în posesia romanului Dama de Treflă cu autograful autorului dacă plasează comanda pe siteul editurii Smart Publishing, folosind urmatorul link:  https://www.smart-publishing.ro/product/poveste-in-zodia-cancerului . Se pot plasa comenzi de acum, dar trebuie reținut că livrarile se vor face în săptămâna 26 Februarie – 2 Martie. Motivul acestei întârzieri este legat de faptul că sunt plecat din țară și nu am cum să semnez cărțile.
Livrare în afara României
Pentru asta va trebui să luați legătura cu mine, prin intermediul paginii de Facebook Mihalca.ro, pe email, telefon, Instagram, etc. și vom stabili de comun acord pașii de urmat.
Comandă online
Cartea va fi disponibilă pe mai multe siteuri care vând cărți online, atât în format printat, cât și în format eBook. Nu am linkurile întrucât cartea va fi publicată pe site doar după ce este livrată fizic, iar romanul este momentan în proces de tipărire. Revin cu detalii despre acest subiect cât de curând, printr-un later edit.
Achiziție din librărie
Doar dacă o solicitați expres. Nu am informații că vreo librărie, cu excepția celei în care îmi fac lansarea să aibă acest titlu la vânzare. Dar pe bază de comandă, cred că o aduc. Later Edit: cartea poate fi achiziționată de la Librăria Mihai Eminescu (Bulevardul Regina Elisabeta 16, Bucuresti).
Comandă la autor

Dacă există persoane care ar dori să citească romanul Damă de Treflă și nu au posibilitatea de a-l cumpăra / împrumuta, pot să mă contacteze și promit să ajut cum pot.

Acestea fiind spune, vă aștept la lansare unde, până și eu, sunt foarte curios ce voi spune. Mă înclin și vă mulțumesc tuturor pentru susținerea pe care mi-o oferiți și care nu încetează să mă uimească.

Comentarii:

Adaugă un Comentariu: