Din când în când am parte de 15 minute de glorie și cred că pentru un sfert de ceas l-am depășit pe Otravă la trafic. Nu e ăsta țelul meu în viață, dar nici nu pot să mă plâng când primesc zeci de mesaje de felicitare, de încurajare, de apreciere, de ceartă, etc., de mi se inundă creierul cu oxitocină și serotonină, încât îmi zic că ar trebui să scriu mai des. Citesc acum o carte de Simon Sinek care se numește De ce? și, deși este o carte despre marketing, întrebarea fudamentala De ce? ar trebui să îți dea răspunsul la de ce faci ceea ce faci. Fix aceeași întrebare o regăsești și în Omul în căutarea sensului vieții (Viktor E. Frankl), dar analizând alt domeniu. Mie cred că îmi place software-ul și să scriu în viața asta. Îmi place să scriu pentru că îmi permite să fiu tot ceea ce nu sunt sau nu am curajul să fiu în realitate. Adesea sunt confundat cu personajul de pe blog și asta mă amuză teribil.

Mereu am crezut despre mine că sunt unul dintre aceeia care scriu clar. Că reușesc să transmit ce gândesc. Că sunt bun în comunicare și mă asigur mereu că cealaltă parte a prins ideea. De multe ori folosesc explicații redundante și din perspective diferite, astfel încât să acopăr un spectru cât mai larg de sensuri. Dar noi oamenii suntem ciudați și nu de puține ori rămân stupefiat de ce scriu eu și de ce înțeleg cei care mă citesc. O oarecare neînțelegere s-a produs și pe baza articolului de zilele trecute (dacă nu l-ai citit, începe de aici: Ghidul femeii de 30 de ani care vrea să se mărite). La nici 30 de minute de la publicare am vrut să scriu un Later Edit, dar zăceam atât de bine într-o cadă cu apă fierbinte, alături de un pahar de Pino Grigio, de la crama Budureasca, iar telefonul zbârnâia de mesaje încât am preferat să îmi savurez cele 15 minute de glorie și să revin cu un alt articol în zilele următoare.

 

Sursa foto: favim.com

 

Voi încerca în cele ce urmează să structurez feedbackul pe care l-am primit (Și pentru care vă mulțumesc maxim!), să fac niște completări, iar dacă mă ține creierul, pe final, am să mă iau puțin și de bărbați.

„O femeie nu ar trebui să fie disperată să se mărite. O asftel de femeie nu are demnitate.” A scrie bine nu este suficient. Ar putea fi, dacă ai un conținut extraodinar de inovator, iar calitatea textului este excepțională. Nu e cazul meu. Pe cale de consecință ai nevoie de un titlu fain, de o copertă pe măsură și de un text captivant de promovare. Firește că eu am pus în titlu sintagma „vrea să se mărite” pentru că știam că asta te va face să dai click pe articol și să citești primul paragraf. Dacă reușeam acest prim pas, depindea doar de mine să te fac să parcurgi și restul articolului. Și probabil că am reușit într-o mare măsură. Dar în subsidiar, articoul nu a fost niciodată despre măritat. Da, există femei disperate după rochia albă și circul aferent ritualului nunții, dar majoritatea dintre cele pe care le cunosc eu își doresc o relație cinstită, sănătoasă și cu potențial e dezvoltare. E în natura noastră, a tuturor oamenilor, ca cei care au parte de o relație să o minimalizeze, iar cei care nu au parte de o relație, să o idealizeze.

„De când e lumea femeia seduce și bărbatul cucerește. Nu o să schimbe niciodată.” Pe fond sunt de acord cu această afirmație. Am și scris în direcția asta când am făcut recenzia cărții Gena egoistă. Cred că am pus acolo un pasaj relevant în acest context. În același timp, nu pot să nu îmi amintesc că la începuturi, noi oamenii trăiam în copaci și ne hrăneam cu fructe. Câteva mii de ani mai târziu, ne dădeam cu parfum, dar aveam majoritatea păduchi. Acum o sută de ani mâncam slănină cu ceapă, iar când copii deveneau prea gălăgioși îi reduceam la tăcere cu 2 bucăți aplicate peste ceafă. Astăzi considerăm că un consum exagerat de grăsimi animale nu e tocmai bun, iar violența asupra copiilor nu este o formă de educație. Acest proces căruia științific îi spunem evoluție, ne îndreptățește să explorăm noi piste, să avem noi abordări și să continuăm să testăm marea cu degetul. Personal sunt adeptul căii de mijloc, o îmbinare balansată între vechi și nou, între tradiție și inovație. Să nu uităm că pentru mulți dintre părinții nostri, crescuți în comunism, cea mai mare greutate a vieții o reprezenta a pune ceva de mâncare pe masă și în niniun caz educația noastră emoțională despre cum să ne alegem partenerul de viață. În comunism, emoțile erau oareum interzise, iar efectul acestei strategii se vede asupra bărbaților de astazi.

„Te iei de femei și le dai tu lecții”. Departe de mine ideea asta. Mi s-a spus chiar că întru în creierul femeilor. Doamne, dar dacă aș putea face asta, ce-aș face din ele, pe principiul: dacă-aș fi pentru o zi președinte!

Partea cu „proactivă” pare să fi creat cel mai mare disconfort. Când am scris articolul eram pe fugă și nu am avut timp, dar astăzi am căutat un clip al lui Matthew Hussey pe care îmi doream mult să îl împart cu voi. A fi proactivă este o opțiune, nu o obligativitate. Multe dintre voi încă mai cred și mai speră în întâlnirea aia cu chimie 100% (cal alb), care se produce în cel mai natural mod posibil (călare, dar în reluare astfel încât să ai timp să savurezi momentul) și pe care nu o poți împiedica, căci este scrisă în destinul fiecaruia. Dar mai sunt și acele femei care nu sunt deranjate de a întinde mâna și a spune, în gând: Dă-mi voie să te ajut! Împreună putem. Urmărește clipul de mai jos și pe lângă faptul ca te vei distra, vei înțelege și ideea de bază.

„M-am săturat de ieșit, pefer să aștept să apăra el.” Îmi vine să răspund cu un citat din Tudor Gheorge, care la rândul lui îl citează pe Marin Sorescu (cred): „Vezi să nu te însoare babele!” În 2017, am fost plecat din țară aproximativ 100 de zile. Asta înseamnă că am stat pe acasă 2/3 din an, respectiv vreo 250 de zile. Nu știu să îți spun la câte intâlniri am ieșit, cred că au fost multe, dar știu să îți spun precis că dintre toate femeile pe care le-am cunoscut cu 2 am rezonat, m-au fascinat și le-am dorit intens (poate prea intens): una nu m-a plăcut prea mult, iar celaltă m-a plăcut (cred), dar nu a fost dispusă sau nu m-a placut intr-atât încât să depună efortul necesar susținerii unei relații la distanță. Crezi că sunt supărat pe vreo una din ele? Nu. De ce? Din același motiv pentru care la firmă am trimis peste 500 de oferte către potențiali clienți și probabil am făcut 150-200 de vânzări. Unele lucruri se întâmplă, altele nu. Nu mă vând ieftin, de aceea 1 la 6 luni, nu mi se pare tocmai rău. (Cred că încerc să mă încurajez acum, că sună al dracu’ de rău, dar apucasem să scriu). Ce vreau să spun este că e de preferat o statistică proastă, în locul a … nimic.

Și dacă tot m-am luat de femei, hai să va ofer și perspectivă bărbatului. Aud frecvent următorul tip de afirmație: „Pentru voi bărbații este foarte ușor. Sunt atât de multe femei frumoase și singure.” Probabil că sunt, dar asta nu ne face viața mai ușoară. Am să scriu din perspectiva mea, ca să nu mă mai certe și bărbații după acest articol și pentru că a spune ce simți și ce gândești este un exercițiu de comunicare emoțională excelent, iar eu pentru asta militez.

Zeițele călca printre noi. Nu de puține ori mi s-a întâmplat nu doar să îmi placă o femeie, ci să o consider o zeitate. Perfect este un termen absolut și mă feresc pe cât pot să îl folosesc, dar Dumnezeu îmi e martor că era perfectă. Zâmbet devastator, râset de copilă care gustă pentru prima dată înghețata, părul lung cu mișcări seismice la fiecare schimbare de privire, atitudine veselă și degajată, pielea fină de îmi simțeam degetele tremurând, de la distanță. Puteam să simt în buricele degetelor cum ar fi să îi ating pielea, îi anticipăm mirosul părului și cu toate asta nu mă puteam mișca din loc. De ce? Pentru era într-atât de frumoasă încât eram convins că voi fi bărbatul cu numărul 1.743 din seara respectivă care o abordează. Indiferent cât de bun cred eu că aș fi, șansele ca o femeie care are 1.743 de cereri la o petrecere să fie singură sunt infime, iar eu am studiat în tinerețe matematica (la dracu!). Pentru că eu cred că nivelul ei de așteptare financiar este peste puterile mele, judecând după imaginea ei (perfectă). Singurul argument rațional pro-acțiune care îmi vine în minte este următorul: femeile frumoase sunt mult mai singure decât celelalte femei, întrucât bărbații se sperie de ele și de concurența pe care ar avea-o chiar dacă le-ar cuceri, și le evită.

Cu mielul la tăiere. Vine și ziua în care cu o ură neîmpăcată își șoptești în barbă: „Nu ești bărbat, dacă nu ești în stare să acționezi. Du-te, Dică, du-te!”. După cum spunea Matthew Hussey mai sus, asta se întâmplă odată la 30 de cazuri. La mine cred că și mai rar de atât. Ea e înconjurată de prietenele ei și se păzesc unele de altele de intruși, precum o trupă de elită din legiunea străină. Noi, bărbații, știm bine că nu este despre cum arătăm, nici despre ce am studiat, nici despre job, ci despre fraza de deschidere. O amărâtă de propoziție va înclina balanța.

În mintea mea, atunci când merg să abordez o femeie într-un grup de prietene, pornesc de la ideea că oricum mă voi face de râs. Rămâne de văzut doar cât de praf voi fi. Deunăzi, abia ajunsesem la o petrecere și îmi căutam din priviri prietenii. Am rămas însă blocat asupra unei creaturi cu părul lung, drept și blond (drama vieții mele!), într-o rochie neagră cu spatele gol, a cărei față nu o vedeam. Simțeam că ea este. Nu era nevoie verific. Din respirat mă oprisem de mult și abia când m-a suprins pierdut, privindu-i piciorul ieșit prin despicătura rochiei, m-am prefăcut că îmi revin și că am treabă. Din păcate apucasem să îi văd gamba piciorului conturată de un pantof negru, cu toc înalt, ori eu îmi pot citi destinul pe pielea unui femei. Pot să o privesc sau pot să o ating, dar pielea femeii este pentru mine o hartă care îmi arată unde mă va duce. În clipa ce a urmat, mi-am închipuit că imediat după ce îi spun „Bună!”, ea va ridica ochii din telefon, se va întoarce spre mine, iar fix în mometul în care urmează să spun următoarea propoziție, DJ-ul va opri muzica, toți cei din încăpere vor întoarce capetele, vor privi spre noi și vor asculta, dându-și coate. Eu voi rosti ceva, după care vor urma 3 secunde stânjenitoare de pauză, la finalul cărora, ea va lăsa capul pe spate și în sincron cu toată sala vor râde în hohote, sub egida: „Văi ce prost e ăsta, saracu’!„.

Acesta este și motivul pentru care bărbații beau. Utilizarea alcoolului în cantități excesive îi asigură pe mulți de două lucruri: un exces temporar de curaj și șansa de a uita până dimineață, modurile în care s-au făcut de râs peste noapte.

Și cu toate asta îmi fac curaj și merg, pentru că știu că nu îmi va fi ușor niciodată și că dacă țintesc sus trebuie să lupt pe măsură. Nu știu ce am spus, pentru că mi-am pierdut cunostiinta când am făcut cei 2-3 pași spre ea și mi-am recăpătat-o 30 de secunde mai târziu, când îi arătam niște poze pe Instagram. De acum, data viitoare când un bărbat vine la tine și îți spune Bună!, știi prin ce a trecut cu câteva momente înainte. Fii blândă!

Bărbații de la casa de copii. Nu le avem noi bărbații cu fashion-ul, dar resimțim o presiune tot mai mare față de cum arătăm. Am fost crescuți cu sloganul: „Barbatu’ trebuie să fie un pic mai frumos ca dracu’!„, dar lucru acesta nu mai este valabil. Majoritatea dintre noi arătăm ca și cum am fi venit direct de la casa de copii și am luat pe noi ce am mai găsit în drum spre ieșire. Majoritatea dintre noi avem mâinile și mai ales unghiile neîngrijite. Majoritatea avem o tunsoare de zici că ne-am frecat cu capul de un perete. Dar toate acestea sunt detalii care pot fi rezolvate ușor. Eu unul sunt foarte stresat de cum arăt când mă prezint la o întâlnire. Voi în rochițele voastre perfecte și noi de la casă de copii. E un stres! Aud frecvent femeile spunând că îi preferă pe bărbații străini, în dauna celor autohtoni. Cine a fost în Thailanda știe ce simt bărbații thailandezi, față de turiștii de sex masculin.

Profit de oportunitate și țin să aduc în discuție o minoritate a bărbaților, a acelora care se îmbrăcă super mișto, care stau bine financiar și care paradoxal sunt și capabili să abordeze nu una, ci zece femei într-o seară. Super cool! Respect sincer asta! Dar dacă se întâmplă să fie golani, ceea ce voi numiți players, iar tu te duci ca o oaie în prăpastie, asumă-ți responsabilitaea, nu generaliza și nu ne pune nouă, celorlalți, în cârcă faptele altora. Eu nu sunt supărat pe toate femeile pentru că m-a înșelat una dintre ele. Shit happens!

Sursa foto: favim.com

 

He is not into you. Ideea asta nu îmi aparține, ci face parte dintr-o carte pe care urmează să o primesc și să o citesc. Dar chiar și așa, bărbat fiind, înțeleg foarte clar sensul. Bărbații sunt proști, atunci când vine vorba de femeia pe care o doresc. Sunt capabili de eforturi ieșite din comun, eforturi pe care le fac lejer și fără să le resimtă. Mihalca de exemplu a fost până în Dubai ca să bea o cafea în compania unei femei, s-a mutat în alt oraș 4 zile pe săptămână timp de 1 an, pentru a fi mai aprope de alta sau a petrecut 4 ani îndrăgostit de o femeie care nu l-a vrut. Eu când spun că bărbații sunt proști, nu glumesc! Iar eu nu fac excepție!

Dacă e o idee care aș vrea să rămână, aceasta este următoarea: dacă nu simți din parte lui o presiune constantă, o prezență permanentă, chiar și atunci când este la mii de kilometri distanță, dacă nu vine din partea cealalată a orașului să te vadă pentru 3 minute, cât cobori să îți cumperi o mască de păr de la Mega Image, he is not into you. Nu e el. E în natura noastră să credem că putem schimba lucrurile, asta pentru că ne este greu să acceptăm că fix acel cineva pe care ni-l dorim, nu ne dorește. Nu paria pe un cal mort. Caii morți nu aleargă, decât sub efectul vrăjilor, gen ademeniți la ceas de seară, dar nu o vor face pentru mult timp. Apoi dispar în negura nopții.