– Ești pe orbită? Ai ieșit în spațiu? Mie îmi arată că ești la 10.864 km distanță.
Tocmai pășisem în hotel, când mi-a fost livrat mesajul de mai sus. Popularitatea mea nu traversează cea mai buna perioadă și nu se întâmplă prea des să primesc mesaje, așa că pe cele care le primesc le tratez cu seriozitate. Și da, oricât i s-ar fi părut de ciudat, mă aflam la 10.864 km distanță de ea. Cel puțin 10.864 km.
– I am angel girl! Și m-am dus puțin pân-acasă! – Inteligența mea nu e constantă și nu de puține ori scot pe gură clișee oribile.
– Too bad. Aș putea fi interesată de un bărbat adevărat. Nu am ce face cu un înger. Am deja unul.
Și cum stăteam eu așa în holul hotelului meu din Sao Paulo, îmi zic: „- Mihalca, ia hai să îi arătăm domnișoarei cam cum stă treaba cu un bărbat adevărat.”.
– This is as close as you can get to a real man on this planet!
– Really? 

Și așa a început. Aveam să aflu că nici zâmbetul meu ucigător și nici privirea pătrunzătoare nu o atrăseseră, ci acest „glitch in the matrix„, această eroare care îi aducea pe display o cifră aberantă: 10.864 km.

Fata blondă cu ochii albaștri pe străzi obscure

Într-o după-amiază de duminică, două săptămâni mai târziu, când numărul de kilometri se reduseseră la vreo două sute și ceva, i-am lansat o provocare: dacă o surprind în următoarele 10 minute de conversație, pierde și trebuie să între în jocul meu. Dacă nu, pierd eu și teoretic se poate întâmpla orice,  dar practic nu se va întâmpla nimic, pentru că eu nu pierd niciodată. 

I-am precizat că după ce voi fi câștigat va trebui să se conformeze următorului regulament și că înainte de a accepta provocarea ar trebui să chibzuiască bine de tot.

1. Două luni de zile (pe calendar) nu avea voie să îmi refuze conversațiile, indiferent cât de ocupată era. Două luni urma să fim legați, iar scuze de genul: „Ești nesimțit! Bădăran! etc.” nu aveau să o exonereze de responsabilitatea angajată.
2. Nu avea voie să mintă. Niciodată. Cosmetizarea adevărului este interzisă. Este acceptată doar sinceritatea totală.
3. Nu era obligată să spună ce nu ar vrea să spună. 

Se simțea încrezătoare, mai ales că ea era cea care avea să decidă dacă a fost surprinsă sau nu. În principiu am păcălit-o ca la alba-neagra, arătându-i bila albă, dar mișcând discret paharele.

Spre surprinderea mea, planul pe care îl aveam în minte a eșuat lamentabil, dar în mod total neașteptat am scos pe gură o propoziție care a bulversat-o total, schimbând-o nu doar pentru viitor și prezent, dar făcând-o să-și reinterpreteze propriul trecut. Nu a avut încotro și a trebuit să își recunoască înfrângerea.

În loc să protesteze a părut mega încântată de provocare lucru care m-a făcut, două-trei zile mai târziu, să mai adaug o regulă. Cea mai periculoasă dintre ele, dar și cea care avea să ducă jocul la un alt nivel:
      4.  Cine se îndrăgostește primul de celălalt pierde.

Într-o seară plângea. Dar nu așa cât să simți că îți lăcrimează ochii, ci cu conștiinciozitate, în hohote și în rafale. Știind că ține cursuri despre plâns, m-am gândit că poate e la antrenament și nu m-am panicat. Oricum ai da-o, pentru un bărbat plânsul unui femei nu este un lucru confortabil și m-am simțit să intervin.
– În spiritul competiției și pentru tranșarea disputei nostre, se impune o înfruntare directă! Am un bilet la Robbie Williams care nu își are stăpân și m-am gândit că poate ai vrea să mă însoțești! 

Când spui Robbie Williams te aștepți la Happy! Happy! Joy! Joy! cu țopăieli și chiote de bucurie. Nu frate! S-a pornit fata pe plâns mai abitir. Și plângea măi nene, de nu mai înțelegeam nimic. Dracu să mă ia! De unde aveam să știu că Robbie Williams era pentru ea Robbie Fucking Williams care îi unea puncte din trecut și că invitația asta tocmai la Robbie Williams avea pentru ea o semnificație extrem de importantă.
– Nici nu știi cum mă cheamă și tu vrei să mergi cu mine la Robbie Williams? – am reușit să descifrez printre hohotele de plâns.
– Numele este o convenție. Nu schimbă nimic. Nici nu vreau să-l aflu! 

– Sunt pe punctul de a mă urca în tren. După ce vei fi văzut fata blondă cu ochii albaștri, ochii tăi nu vor mai arăta la fel. Fă-ți o poză astăzi! Before and After! 
– Eu cred că este timpul să îți redefinim conceptul de „bărbat fain”. Prepare yourself to be amazed! 

Câteva ceasuri mai târziu, eram pe peronul 1 al Gării de Nord așteptând o persoană al cărei nume nu îl știam și despre a cărei imagine aveam idei vagi și nesigure.

– Încă mai ai o șansă. Poți să nu apari! Gândește-te bine! Nu vin ca să pierd!
– Ai pierdut în clipa în care ai urcat în tren! – îi răspund.
– Să întâlnesc 2 dintre cei mai carismatici bărbați din lume în aceeași seară, în același timp…asta e chiar un Moment! Și apropo de „nimic nu e întâmplător”, la Robbie am mai văzut un discurs ca al tău: ‘Sunt cel mai bun bărbat pe care l-ai putea avea, păcat că nu îl ai’ 🙂 Btw, cine îl atinge pe celălalt primul, va începe să piardă. Vezi că n-o să joc cinstit 😉
– Intenționez să încalc flagrant această regulă și totuși să câștig! –  Auzind ce îmi iese pe gură am realizat subit că porcăria aia cu adevărul chiar îmi crea probleme. Proastă idee am avut!

Nu glumise! Se distingea ușor pe peron, în pantalonii de piele neagră, purtând tocuri înalte, cu ochii în culoarea oceanului din zona de Sud-Est a Asiei și părul blond desfăcut, care îi acoperea parțial spatele lăsat gol până la ultima vertebră sacrală, de o bluză-hanorac închisă la culoare. M-a bufnit râsul și mi-a trecut prin fața ochilor un indicator cu leduri, pe care era afișat mesajul: Game ON!

De aici mi s-a tăiat filmul. Știu că am plecat de acasă spre gară vineri după-amiază și m-am trezit pe DN1 luni dimineață pe la 6, în sensul spre București. Despre concert nu știu ce să spun pentru că eu am avut în față un spate gol, pe care l-am atins din când în când, suficient de intens cât să întoarcă pe jumătate privirea și să simt cum tremură. Îmi amintesc că s-a șocat când am luat-o de mână și îmi amintesc că odată ajunși în perimetrul concertului am pus un rămășag: cine întâlnește primul o persoană cunoscută pierde și trebuie să îi îndeplinească celuilalt o dorință. Orice dorință! Jur că de data asta am vrut să pierd! Ea venea din provincie, iar eu, blogger din București, aveam un milion de prieteni despre care știam sigur că vor veni la concert. Practic avea toate șansele să câștige! Și cu toate astea a pierdut din nou.

Ulterior aveam să remarc că lumea o recunoaște pe fata al cărei nume nu îl știam. Când m-a introdus unor persoane publice din showbiz am zis că e o coincidență, dar când au început să apăra oameni simpli la masa noastră să îi mulțumească pentru ajutor oferit sau să îi adreseze întrebări și să ii ceară sfaturi, am zis: Halt! și am tras semnalul de alarmă:
– Ar trebui să mă îngrijorez că voi apare în ziarele colorate? 
(A râs). – Nu chiar. Nu mai sunt (chiar) atât de populară. Dar îți pot spune în orice clipă cum mă numesc. De aici, faci un search pe Google și te elucidezi. 
 – Neah! De ce aș face asta? Îmi este bine așa. Chiar nu vreau să aflu!

Nu știu cum au decurs lucrurile. Îmi amintesc doar frânturi: o piscină, un bistro și-o cremă de mazăre cu piper proaspăt măcinat care emana un miros intens de-ți inunda plămânii, îmi amintesc s-o fi văzut pe fata blondă cu ochii de azur umblând pe străzi obscure, pe care nu le știa, îmi amintesc să fi dansat în noapte, în vârful unei coline în timp ce fulgerele brăzdau cerul și vântul îi flutura părul lung până aproape de șold, îmi amintesc caii și iarba verde, și-mi amintesc mirosul părului ei. Îmi amintesc că i-am văzut biblioteca și am văzut ce citește. M-a luat capu’ pentru că m-am cam prins cu ce se ocupă și i-am înțeles vorbele de peste zi: „Marius, te rog să rămâi sus! Dă tot ce ai mai bun”. Îmi amintesc că doua zi, femeia a scos artileria: o fustă scurtă cu motive populare rusești, părul împletit în două cozi așezate transversal pe cap (gen Iulia Timosenko), prinse cu agrafe și sandale cu toc înalt care îi scoteau în evidența picioarele subțiri, dar cu o formă demnă de creionul de desenat. În rest nu îmi amintesc nimic.

Chestia asta cu adevărul este o mare porcărie. Lumea nu este pregătită pentru adevăr. Eu unul nu sunt! Regula numărul 3 a fost folosită de fiecare o singură dată, ceea ce înseamnă că m-am super expus. La fel și ea. Totul, dar absolut totul se schimbă atunci când ești constrâns, de promisiune și de onoare, să spui adevărul, oricât de dur ar părea acesta. M-am descoperit și am descoperit în aceste 3 zile destul cât să am ce rumega luni întregi de aici încolo. Am realizat că dacă dai, inevitabil și primești, că pe măsură ce îmi parcurg drumul atrag oameni tot mai faini și asta mă încurajează să continui. Cât de periculoase sunt femeile frumoase! Dar cu adevarat letale sunt femeile care pe lângă faptul că sunt frumoase, mai sunt și dezvoltate emoțional! E ca și cum ai avea lângă tine un reactor nuclear de simțuri și trăiri.

Pentru o clipă am crezut că am câștigat. Dansând în noapte, pe o iarbă pe care nu o puteam vedea decât pe durata unui fulger, mi-a spus:
 – Marius, am trăit și simțit în ultimele 3 zile, cât n-am trăit în ultimii ani la un loc!
Eram convins că o să continue și că o să recunoască faptul că am câștigat. A început însă să plângă și parcă nici dorință mea de victorie nu mai era aceeași. Am acceptat remiza. În fond, o remiza creează premisele unui nou meci. De data această nu aș juca în deplasare, iar șansele mele ar crește vertiginos!

Spre dimineață m-am trezit pe DN1 cu o senzație acută de sete și o întrebare:
– Și totuși, cum o cheamă pe fata cu parul blond și ochii albaștri?