Run from your life … via Tokyo
Dacă tu nu te iubești, nimeni altcineva nu o va mai face. Dacă tu nu te respecți, nimeni altcineva nu o va mai face. Dacă tu nu îți oferi, nimeni nu îți va oferi ce îți dorești. Dacă tu nu spui, nimeni nu va spune în locul tău și cu atât mai puțin va reuși să ghicească gândul tău ascuns. Cu cât ești mai de sine stătător și mulțumit de propria-ți persoană, cu atât mai mulți oameni vor dori să fie în jurul tău. Poate este energia, poate este buna dispoziție, poate este atitudinea altfel, dar oamenii, în mod inconștient vor observa, iar asta ii va atrage în jurul tău. Personal, din mulțimea celor care vor să-mi fie în preajmă, îi elimin pe cei negativiști, pesimiști și mereu cu un nor negru, din care curge grindină, deasupra capului. Am renunțat de mult sa mai salvez lumea. Încerc, cel mult, să îmi salvez sufletul.
Denisa a fost mai inspirată și a imortalizat momentul |
Eram pe aeroportul din Frankfurt. Mă plictisisem de citit, îmi mâncasem merele, studiasem magazinele de ceasuri și totuși încă nu venise ora de bording time. Să contactez pe cineva din România nu aveam cum, pentru că era prea dimineață așa că îmi savuram trista singurătate, pe un scaun, izolat într-un colț al porții B33, jucându-mă pe telefon. Divinitatea a adus-o pe device pe Denisa, consăteancă de-a mea din Piatra-Neamț, aflată taman în colțul celălalt de lume. Și cum vorbeam noi așa de-ale noastre, gen: Cum ți-a mers în călătorie? Pisi* a ta ce mai face? Pisi* a mea e mai faină ca Pisi* a ta. Pisi* a mea mă ignoră la fel ca Pisi* a ta, etc. gândindu-ne cum ar fi să ne întâlnim în aeroport, am constatat că nu numai că ne vom întâlni, dar avionul care o va fi adus pe ea din Doha, va avea să fie fix avionul care mă vă duce pe mine în Qatar. Așa că ne-am întâlnit în aeroport, despărțiți de un geam, vorbind la telefon ca doi îndrăgostiți care nu mai resista până când se fac formalitățile de check-out, râzând în hohote sub privirile curioase ale celorlalți călători.
Și am mă făcut ceva. Dacă Pisi a ei nu vrea să o însoțească în călătoriile din jurul lumii și dacă Pisi a mea nu vrea să spună Bună!, darămite să călătorească în jurul lumii cu mine, ne-am gândit că am putea călători noi ăștia oropsiți de Eros. Nu m-am lăsat greu convins de Denisa să mergem împreună în Japonia, deși, în general sunt mult mai greu de convins. Ce îmi place la Denisa este că fata se documentează și mereu vine cu informații care pe mine unul mă surprind și completează în cel mai fain mod fotografiile pe care le postează. Și când mai prind eu excursie cu ghid personal, vorbitor de limbă română, cu un simț exagerat al umorului și cu un apetit pentru risc care mă face să mă simt copil, prin comparație? Așa ceva nu se ratează.
Acum 3-4 ani aș fi luat-o personal. M-aș fi ambiționat, mi-aș fi propus să demonstrez că nu este așa, că ea se înșeală și că fiecare secundă cu care amână întâlnirea, își amâna propria-i fericire. Mi-a trecut! Nu mai vreau să demonstrez nimic, nu am nimic mai mult de arătat decât am arătat deja, nu ascund nicio surpriză (cel puțin nu una plăcută!) și nu mă supăr dacă lucrurile nu merg în direcția propusă de mine și nici nu port ranchiună pentru asta. În spațiul Minkowski, două puncte se suprapun, nu doar dacă au aceleași coordonate (x,y,z), ci doar dacă mai au suplimentar și același moment, același timp (x, y z, t). Această mică precizare este cheia armoniei emoționale.
Și pentru că avem nevoie să fac ceva pentru mine, pentru prima dată după mulți ani plec în vacanță și nu oriunde, ci în lumea samurailor și a gheișelor. O călătorie pe care mi-am imaginat-o mereu în doi, noi doi, cu nopți în care aveam să o găsesc îmbrăcată în chimono, privindu-mă rușinată de propria-i dorință de a ne avea, dar pe care sunt bucuros să mi-o ofer de unul singur acum. Am muncit mult în ultimii ani și cred că a sosit timpul să mă deconectez toate și să fiu doar eu, un sushi și umbra a unui chimono care îmi taie sufletul și privirea. Osu!