În ce privește femeile stau prost. Să fiu sincer, stau foarte prost. Una pe an. Maxim două. Aici nu este o problemă de fidelitate. De fapt fidelitatea în această chestiune mi se pare chiar o prostie. Drumul drept ar fi, nu una, nu două, nu trei, ci mult mai multe. Cât mai multe! Ori eu aveam să constat că în cazul meu trecuseră câțiva ani de la ultima experiență: nu mai citisem o femeie de mai bine de 2 ani, lucrul care se cere îndreptat grabnic. Am făcut cei doi pași necesari ca să ajung de pe canapea la bibliotecă și am ales folosind același principiu după care aleg și femeile: cele subțiri au întâietate! Așa m-am trezit cu în mână cu Igiena asasinului de Amelie Nothomb.

Fiică de ambasador, domnișoara a trăit prin tot felul de țări și orașe – Japonia, China, SUA, Bangladesh, Birmania si Laos, în culturi diferite și a ars-o chill, până-ntr-o zi când s-a hotărât să scrie o carte. Iar ce a ieșit, nu a fost tocmai rău, întrucât a ajuns bestseller și a fost și ecranizată în 1999.

Igiena asasinului este o carte ciudățică, pe care nici nu știu dacă am înțeles-o prea bine. Un laureat al premiului Nobel pentru literatură, cu un nume enervant: Prétextat Tach, aflat cu un picior în groapă, al doilea urmând a fi pus în vreo 3 luni, se hotărăște să acorde ultimele 4 interviuri. Întreaga carte este un dialog între scriitor și ziariști – reprezentați la vârf de trei bărbați și o femeie. La început, balanța puterii este net dezechilibrată în favoarea lui Norbert – care pare un avatar în comparație cu interlocutorii săi, pentru ca să se încheie dezechilibrat, în favoarea femeii  lucide, raționale, politicoase, educate, inteligente și de ce nu și frumoasă.

Când nu știu să spun mai multe de două cuvinte despre o lectură, aleg să citez câteva pasaje. Venind din partea unei femei, le-am găsit ca fiind interesante. Cum 75% din cei care mă citesc sunt femei, publicarea a devenit iminentă. Te avertizez că pasajele de mai jos sunt scoase din context (în mod intenționat). 

„Ei bine, iată, bărbații au drepturile la toate răgazurile. Femeile, nu. În această ultimă chestiune, sunt mai precis și mai onest decât ceilalți: majoritate masculilor le acordă femelelor un răgaz mai mult sau mai puțin îndelungat înainte de a le da uitării, ceea ce reprezintă o lașitate cu mult mai mare decât de a le ucide. Un asemenea răgaz mi se pare absurd și chiar incorect față de femele: din cauza amânării, își vor închipui că cineva chiar are nevoie de ele. Adevărul e că, din clipa în care au ieșit din copilărie, din clipa în care au devenit femei, ar trebui să moară. Dacă bărbații ar fi niște gentlemani, le-ar ucide încă din ziua primei menstruații. Dar bărbații nu au fost niciodată galanți și preferă să le lase pe aceste nenorocite să se târască din suferință în suferință în loc să aibă finețea de a le elimina. Nu cunosc decât un singur mascul care a avut destulă măreție, respect, dragoste, sinceritate și politețe să o facă.”

Ceva, ceva adevăr se regăsește în pasajele aste. Am în minte multe exemple de conversații pe Facebook, în care duduile, sub pretextul unui comentariu hazliu, bagă venin și răutate de te ia capu’. E la fel de drept, că nici noi bărbații (a se remarca faptul că am devenit bărbat) nu avem toate țiglele pe casă. Dacă e de preferat violența, în detrimentul vicleniei semantice, nu aș ști să spun. Mda, Dumnezeu cred că se distrează pe seama noastră, a oamenilor.

Despre, Igiena asasinului de Amelie Nothomb mai am de adaugat un singur detaliu. Cei cărora le-am stârnit interesul și vor să afle ce se ascunde între paragrafele de mai sus, o pot cumpăra de aici.

Week-end plăcut, tuturor!