Când treci de la sala Operei Naționale București la Sala Palatului îți e clar că ceva se va întâmpla. Există o diferență atât de arhitectură, de senzațiile pe care ți le provoacă, cât și de audiență. Publicul care frecventează Sala Palatului este nițel diferit de cel care merge la Opera Română.

Programul duminicii mele liniștite conținea R. Wagner, Aurul Rinului – prima parte din tetralogia Inelul Nibelungilor, în interpretarea filarmonicii din Berlin. Cum eu sunt mai de la țară, eram convins că va fi un concert simfonic. Aveam să mă prind repede că urma să asist tot la o operă, dar la una fără interpretare scenică. Mai precis, scena este ocupată de orchestră, iar interpreții se strecoară pe rând în fața scenei, la microfon și își susțin partitura. Au cântat în germană, iar traducerea a fost afișată pe două monitoare.

La prima vedere ai putea crede că este destul de plictisitor. Nu este însă așa, întrucât te prinde povestea. S-au mai bine spus, m-a prins pe mine, fiind un fan declarat al trilogiei Stăpânul Inelelor. Care e legătură? Păi tetralogia Inelul Nibelungilor are ca personaje: gnomi, uriași, zei, nimfe și oameni. Firește că eu habar nu aveam de acest detaliu când mi-am cumpărat biletele. Viața are modul ei de a aranja unele lucruri.

Festivalul George Enescu

Alberigh, nibelungul pitic (aka Smeagol pentru cei care au văzut Lord of The Rings) este luat la mișto de trei nimfe, în încercările lui stângace de a le cuceri. Supărat și rănit, nibelungul plănuiește să se răzbunare. El jură să renunțe pe veci la iubire și astfel câștigă aurul păzit de cele trei nimfe – aurul Rinului. Din prețiosul metal confecționează un inel, care despre care se știe că va avea puteri magice.

În paralel stăpânul zeilor, Wotan, nu găsește altă metodă de a-și achita datoria către uriași – care în prealabil îl ajutaseră să reconstruiască o cetate, decât de a o da pe Fria – zeița tinereții și a frumuseții. Mișcarea se dovedește destul de neinspirată întrucât chiar zeii aveau nevoie de Fria pentru a se menține tineri. Soluția vine de la Donner (cred; nu sunt sigur): prin orice mijloace Wotan trebuie să pună mână pe aurul Rinului și pe inel, urmând ca aurul să fie dat uriașilor, în schimbul Friei, iar inelul să fie păstrat de zeu.

Printr-un vicleșug, nibelungul Alberigh este păcălit să folosească inelul pentru a se transforma într-o broască. Este capturat, iar în schimbul eliberării i se cere tot aurul Rinului, plus inelul. Gnomul se supune, nu inaninte de a blestema inelul și pe toți aceia în posesia cărora va intra. Blestemul prinde contur și produce efecte. Mai întâi uriașii se declară nemulțumiți de aurul primit în schimbul Friei și solicita și inelul. Apoi uriașii încep să se lupte între ei pentru inel. Și muzica se amplifică, și tobele răsună și așa, în această atmosferă gravă, se sfârșește prima parte din Inelul Nibelungilor.

Mi s-a părut foarte tare jurământul gnomului. Pentru a face inelul a trebuit să renunțe la iubire. Inel de aur folosim și noi astăzi. Pentru câți și câte, inelul nu s-a dovedit a fi decât fix o renunțare la iubire, deși noi îl folosim taman în sensul opus. Wagner știa ceva. „E aur mult prea mult în verighete” – Savoy.

Despre orchestră pot să îți spun că însumează cam 100 de oameni. Am numărat vreo 50 de viori și vreo 15 instrumente mai mari, gen: viola, violoncel și contrabas. Mai adaugi câteva instrumente precum tuba, trombon, trompetă, tobe, gong și faci de-o orchestră. Nu e Sala Palatului o locație trăsnet, dar muzica se aude bine. Mi-ar fi plăcut ca cele două televizoare LCD să fi fost înlocuite cu un panou special pentru afișarea subtitrării, așa cum se întâmplă la Operă Română. Încă suntem prea săraci pentru a ne permite două astfel de dispozitive. Dar chiar și așa, Wagner Ze German, mi-a creat o senzație plăcută.

Recomandare nu mai are rost să fac, căci Festivalul George Enescu este pe terminate. Dar am ținut să descriu un astfel de eveniment, pentru că multă lume se sperie de ideea de a merge la operă. E ca și cum ai ieși cu o femeie frumoasă. Nu știi dacă ai față de ea, până nu o inviți la o întâlnire!