Am dat-o cu mucii în fasole! O expresie urâtă, nedemnă de un gentleman, dar e modul meu de a nu uita că, pe cât de bun m-am crezut, pe atât de urât am comis-o. Când am decis să mă (re)apuc de blogging, parcursesem deja o parte din cele 4 etape: negare, furie, acceptare, adaptare și începusem deja să mă preocup de a îmi schimba modul de viață, modul de a gândi și cel de a mă comporta. Ajunsesem chiar să înțeleg o bună parte din greșelile făcute și căutăm metode să împiedic repetarea lor. În teorie sună atât de simplu, dar în practică, cea mai mică variațiune îți dă falsa impresie că ești în altă speță și comiți ușor aceeași greșeală. 

Avam însă o problemă. Deschisesem ochii și peste tot vedeam același tip de comportament pe care îl avusem și eu. Îmi venea să mă duc în Piața Universității, să mă urc pe borna de la Km 0 și să strig: „-Stați fraților că nu e bine ce faceți!”. Sunt însă un tip timid, deși nu par și nu m-am simțit în stare să fac asta. Nu am putut să stau impasibil și tot gândindu-mă cum să îmi salvez prietenii și cunoștințele, care între noi fie vorba, oricum nu aveau vreo problemă și nu aveau nevoie să fie salvați, mi-a venit ideea de a scrie pe blog despre un alt tipar comportamental. 

În opinia mea, prototipul bărbatului român este perimat, căzut în desuetudine. Lecturile pe care le-am citit în liceu (cvasi-forțat, întrucât nu aveam plăcerea literelor pe vremea respectivă), coroborate cu filmele românești și ce vedeam în societatea comunistă, m-au făcut, multă vreme să cred, că un bărbat trebuie să fie sobru, încruntat, grav, să râdă puțin și să vorbească și mai puțin, dar cu titlu de lege. El își încheie discursul, trântind cu pumnul în masă (gen Ștefan cel Mare), iar când aruncă o vorba copiilor, de care nu s-a preocupat decât în cele câteva minute de concepție, aceștia încremenesc de frică și se ascund sub pat. Bărbatului român îi este interzis să plângă, acesta fiind cel mai evident semn al feminizării. Bărbatului român îi este interzis să își manifeste iubirea în public. Acasă da, dar și atunci, doar după înserat și cu lumina stinsă. Bărbatul român este preocupat să pună de mâncare pe masă și să fie capul familiei.

Ori chestia asta pe mine mă deranjează teribil. Firește că aș putea să îmi văd de treabă mea, dar nici eu nu mai am toate bărcile la mal și uite că mă preocupă astfel de subiecte. Să mă urc pe borna de la Km 0 nu am curaj  nici astăzi și uite că tot pe blog ajung să mă manifest.

DT e de părere că în România avem femei foarte frumoase, dar din păcate bărbații noștri sunt urâți. Poate nu chiar cei mai urâți de pe planetă, dar, totuși, urâți. Nu te gândi că eu aș fi vreo excepție, pentru a iei țeapă. Eu pe lângă faptul că sunt bărbat, sau mă pretind a fi, mai sunt și moldovean! 🙂 

Cred că unui bărbat i se cuvine să își sărute soția/iubita când pleacă sau se întoarce de la muncă, când ies în oraș și în orice alt moment simte să facă acest lucru. Mai mult de atât, are tot dreptul să vorbească deschis despre asta, dacă dorește, cu bune și cu rele. Cred că un bărbat trebuie să își îmbrățișeze și să își sărute copiii și este perfect îndreptățit să de-a în mintea lor periodic. Mai cred că se cuvine să își sărute soția în prezența copiilor, să îi spună că o iubește și că îi mulțumește pentru minunățiile care acum îi mănâncă zilele. Ar putea chiar să-i spună că o iubește și dacă nu mai simte activ, pentru că este o minciună pozitivă, ce va învârti spirala în sensul bun. Mai cred că un bărbat adevărat poate să le povestească copiilor cum a cunoscut-o pe mama lor, cum era ea în tinerețe, ce l-a atras și cum era viața lor de îndrăgostiți. Ar fi frumos să povestească și despre calitățile și defectele ei. E dreptul copiilor să își cunoască neamul, până la rădăcini, iar părinții sunt un bun început.

Cred că un bărbat poate cumpără flori în orice zi a săptămânii, fără a fi suspectat că a călcat pe bec. Și pentru că tot ne apropiem de Sf. Valentin, noul eu, sunt de acord cu oferirea de buchete de flori și mici cadouri soțiilor/iubitelor. Știu că e o chestie comercială, dar dacă simt că a mea și-ar dori să primească și ea un buchet, păi fac tot ce pot pentru a i-l oferi. Nu îi plac florile? Covrigii de Buzău? Mousse au chocolat? Trebuie să existe ceva care să o facă să fie veselă măcar pentru câteva minute. Aia trebuie să iau, păstrând condiția de bază, de a avea un dar simbolic.

Un bărbat poate plânge fără a-și diminua cu nimic din imagine sau din caracter. Emoții avem cu toții, iar reprimarea lor nu este un lucru pe care să îl susțin. Când am aflat că bunicul e pe moarte am plâns. Am simțit că sunt o bucată din sângele lui și mi-a fost teamă că poate Dumnezeu încurcă lucrurile pe lumea cealaltă, de a cărei existentă nici  nu sunt foarte convins, și poate nu o să ne mai întâlnim vreodată. Aș fi vrut să fi făcut mai mult și să fi fost mândru de mine. Voi vedea, probabil. 

Ar fi bine ca un bărbat să nu țipe. Puterea lui este suficient de clară prin prezența fizică, încât nu mai este necesar să ridice vocea și cu atât mai puțin să dea cu pumnul în masă. Cât despre a exercita o acțiune de forță și de coerciție asupra unui suflet femeiesc e de la sine înțeles, sper, că nu intră în discuție niciodată. Fără excepție! 

Ar fi înțelept că un bărbat să aplice cât mai multe din regulile bunelor maniere. Prea puțin bărbați astăzi deschid ușa mașinii, femeilor care îi însoțesc. Prea puțini bărbați, își ajută iubitele să-și îmbrace haina când pleacă de la restaurant sau de la cinema. Prea puțini bărbați, cedează un scaun în metrou. Prea puțini bărbați, ajută o femeie să care sacoșe, dacă nu e, ceea ce tot noi bărbații numim: o bunăciune.  

Cred că un bărbat bun își poate cultiva pasiunile fără a periclita relația cu ceilalți membrii ai familiei. Dacă însă pasiunea lui sunt femeile, lucrurile se complică și eu unul nu am ca soluție decât să fie discret.

Cred că bărbatul nu trebuie să fie capul familiei, ci unul din „managing partners” (asta e funcția mea la firmă). În niciun caz nu bărbatul nu se află într-o competiție cu soția/iubita pentru supremație în plan emoțional, financiar, spiritual, etc. Consider că nu trebuie să facă eforturi pentru a se transforma conform indicațiilor primite și/sau sugerate de partenera. Dimpotrivă  el ar trebui să facă eforturi să rămână el, așa cum s-a format ca individ,  fără a avea teama de a se corecta, de a învăța, de a accepta că alții sunt mai buni decât el în multe alte domenii. Nici în raport cu ceilalți bărbați nu are nimic de demonstrat. Pe tot parcursul vieții, lupta se dă numai cu el însuși într-o încercare continua de a găsi calea desăvârșirii. Cred cu convingere, că un bărbat care își exprimă emoțiile, trăirile, pasiunile este un bărbat eminamente mai puternic. Este mai bărbat decât toți ceilalți care îl contestă. Un astfel de bărbat ar avea nevoie și de o femeie pe măsură. Dar acesta este un subiect pentru alt articol.

PS: cine comandă un buchet de flori pe 14 februarie și/sau 8 martie de la Zâna Bună Rău va avea parte, pe lângă un mănunchi incredibil de culori și miresme, și de o surpriză! Așa mi-a spus ea: Zâna Bună Rău. Detalii în linkul de sub fotografie.