|  Viață   |  Spectacol Lacul Lebedelor

Spectacol Lacul Lebedelor

Elefantul este un animal extraordinar. Dimensiuni impunătoare,  fără vânător în mediul natural după ce ajunge la maturitate, un super sistem de comunicare bazat pe ultrasunete și o memorie excelentă. Există un singur loc în care elefantul nu este potrivit: într-un magazin de porțelanuri. Ei, uite cam așa este și situația moldoveanului la un spectacol de balet. Păi când m-a trimis mama de acasă să fac facultate în capitală, nu s-a gândit ea nicio clipă că voi poposi preț de câteva ceasuri la o reprezentație de balet. Că de-ar fi știut mi-ar fi pus în desagă și hainele de duminică, să nu ne facem de râs în capitală. Nu că în ziua de azi, oamenii ar mai veni la spectacole – fie ele de teatru, balet, operă, etc. – îmbrăcați ca de duminică. 
Dacă mă mândresc, sunt mândru, nu? Bine, fie cum spui! Ei uite că mândra își dorea de mult să meargă la balet și nu a fost nevoie de mascara pe gene, căci, elefant fiind, am înțeles din prima. Când am văzut afișul prin oraș am înțeles că a sosit momentul: Lacul Lebedelor, în interpretarea teatrului de operă și balet din Kiev, pe muzică de P.I. Ceaikovski, reprezentație în patru acte (ceea ce am înțeles că se întâlnește mai rar). 
Nu sunt avizat pentru a vorbi despre balet, dar fiind singurul care publică pe acest blog, mă văd nevoit să o fac. La recomandarea Karinei am citit scenariul spectacolului dinainte. Asta s-a dovedit a fi un lucru extrem de înțelept întrucât, pentru un profan ca mine, ar fi fost greu să înțeleagă din dans și muzică detalii precum: „lebăda este vrăjită”, „iubirea este mai puternică decât blestemul”, etc.
Povestea spectacolului are la bază un basm rusesc, din care aflăm că o prințesă, pe nume Odetta, a fost transformată în lebădă de către un personaj malefic numit Robart. În alt plan, prințul Siegfried părăsește trist petrecerea dată la castel în cinstea aniversării lui. Aflându se pe malul lacului, prințul vede stolul de lebede și decide să o vâneze pe cea mai frumoasă dintre ele, mai precis pe Odetta. Ajunse la mal, lebedele se transformă în fecioare și astfel prințul află de blestemul lui Robart. Prințul jură să îndrepte acest blestem, pentru ca în secvența imediat următoare să își încalce jurământul  și să se căsătorească cu Odilia. (n.r. Dovedind astfel că este bărbat! Căci doar un bărbat ar putea jura ceva și sa facă opusul pe urmă! ) Dacă am spus mai devreme basm, atunci e clar că finalul nu poate fi decât unul fericit: iubirea este mai puternică decât vrăjile, reușește să rupă blestemul lui Robart și îi aduce împreună pe Odetta și Siegfried.
În primele secvențe eram cam debusolat. Dar pe măsură ce spectacolul s-a dezvoltat am reușit să prind tot mai multe detalii. Unele pasaje au o sincronizare pași de dans – muzică extrem de bine realizată. Muzică este foarte plăcută. Fetele astea subțiri  care stau mai mereu pe poante, fac niște minunății incredibile. Per total a fost o experiență interesantă. Eu unul voi mai merge. Am postat mai jos un clip. Nu este de la reprezentația curentă, dar te va ajuta să prinzi ideea Lacului Lebedelor.
Nu am avut cum să nu remarc faptul că sală a fost pe jumătate goală (sau plină, depinde cum vrei să vezi). Un motiv ar putea fi prețul biletelor care a fost de: 200 ron, 180 ron, 150 ron, 100 ron și 65 ron. Un fapt decisiv a fost și meciul Stelei cu Molde de pe Arena Națională, altfel fiind convins că întreagă galerie ar fi venit la balet!

O reprezentație asemănătoare va avea loc pe 2 Februarie 2013, tot la Sala Palatului, dar va fi pe gheață: Lacul Lebedelor – The Imperial Ice Stars. Dacă ești curios(oasă) cum arată, poți urmări clipul de prezentare aici.

V-aș fi scris și despre mândră care se dichisise, așa cum îi este felul, dar am primit interzis. Chipurile, eu sunt dus, nu văd bine și am exagerat în articolele precedente, în care am prezentat-o în ipostaze incompatibile cu realitatea. Așa că tac și nu spun decât că avea pantofii cu negru și galben, unii dintre preferații mei.

PS: pe cei îngrijorați îi anunț că am ajuns acasă în timp util cât să văd și meciul cu Steaua, în compania unui pahar de vin roșu (aveam și bere la dispoziție, dar am preferat vinul, că doar veneam de la balet).

Comentarii:

  • 27 octombrie 2012

    Am donat și eu anul trecut pe vremea asta 150 ron lebedelor din Kiev, dar am fost tare dezamăgită de spectacol. Și nu că mă dau mare cunoscătoare, dar aveau o Odette foarte bună și astfel am remarcat cât de împiedicate erau celelalte. Poate între timp au devenit balerine… Zic și eu, nu dau cu parul. Ce vin ai băut?:-)

    Răspunde
  • 27 octombrie 2012

    Eu am remarcat (si am uitat sa scriu in articol) ca podeaua de la Sala Palatului nu este recomandata pentru balet. Cred ca nu absoarbe sunetele de la aterizarea balerinilor. Eu am stat mai in spate si tot auzeam sunetele unor aterizari.

    Cat despre vin, as spune ca este o combinatie de feteasca neagra cu inca 1-2 soiuri. E vinul familiei, e sec si e rubiniu. Dar am sa ma interesez si data viitoare raspund concret. 😉

    Răspunde
  • 28 octombrie 2012

    Sala Palatului este cea mai mare țeapă pe care ți-o poți lua ca plătitor de bilet. În general, foarte scumpe. Aștept vești despre vinul familiei. 🙂

    Răspunde
  • 20 noiembrie 2012

    Cu scuzele de rigoare, draga Zana Buna Rau, am revenit cu rezultatul: vinul de anul trecut este o combinatie de babeasca cu merlot. Anul acesta avem feteasca neagra. Te intereseaza?

    Răspunde

Adaugă un Comentariu: