În clasa a X-a am învățat unul dintre algoritmii fundamentali ai programării ce se numește Backtracking. Pentru neinițiați este algoritmul cu ajutorul căruia se pot genera toate combinațiile posibile ale unui șir, fie el de numere sau de caractere. Știam pe de rost cele trei scheme logice, știam să folosesc algoritmul, dar nu reușisem să îl percutez complet. Ceva îmi lipsea. Nu înțelesesem de ce se fac anumite operații. Știam doar că trebuie să le fac pentru a obține rezultatul dorit.

Doi ani mai târziu, în drum spre farmacie, mi-a venit din senin explicația. M-am oprit pe mijlocul trotuarului, am privit în sus, reacție involuntară a accesării cortexului și am înțeles perfect scopul fiecărei operații și al algoritmului în general. Astăzi nu îmi mai amintesc însă ce trebuia să cumpăr de la farmacie. 

Cam același lucru simt acum după ce am citit Viața pe un peron de Octavian Paler. Trăiesc cu impresia că nu mă duce mintea suficient și că am ratat o grămadă din sensurile exprimate de autor. Trăiesc și cu speranța că într-un posibil viitor voi reuși să pătrund și sensurile care astăzi îmi scăpă. 

Una peste alta Viața pe un peron este o carte ciudățică. Aș fi curios să aflu ce crede despre ea o persoană născută după revoluție. Cartea este scrisă prin ’86, iar asta influențează mult modul în care poate fi interpretată. Îmi imaginez că nu puteai scrie o carte în clar, în care să denunți teama pe care securitatea și miliția o sădeau în sufletele oamenilor și din acest motiv Octavian Paler a apelat la un algoritm de criptare. Probabil de asta nu îl înțeleg eu prea bine. Am, din nou, probleme cu algoritmii. 

Într-un oraș, care poate fi oarecare, cineva sau ceva sparge becurile iluminatului stradal. Oamenii încep să se înspăimânte și devin reticenți la a mai ieși din case. Ca soluție găsesc achiziționarea de câini de pază și protecție. Ulterior câinii devin agresivi și oamenii încep să se teamă de câinii altora. În mod firesc apare necesitatea unei noi meserii, cea de dresor de câini. Pe rând intră în scenă câinii, dresorii, cobrele,  îmblânzitorii de cobre, mangustele imperfecte. Pe fondul acestor simboluri Octavian Paler tratează subiecte  precum Adevarul, Dreptatea, Binele, Divinitatea, Moralitatea. Acestea sunt câteva dintre cele pe care le-am percutat eu, dar sunt convins că lista e mai lungă.

Aleg să văd în Viața pe un peron un protest la adesa vremurilor în care se întâmplă acțiunea, un protest împotriva practicilor prin care securitatea îi urmărea pe oameni și le sadea frica în sân. În același timp văd un apel la luptă cu fiara din tine, de a nu te lăsa cuprins de efectele fricii și de a lupta  până în ultima clipă pentru a rămâne om. Lupta pentru valorile morale se dă în interiorul fiecăruia, iar victoria este obținută de foarte puțini dintre noi. Poate și din acest motiv ar trebui sa fim mai toleranți unul cu celălalt. În fond, fiecare a încercat în felul lui. Deși Paler mi-a rămas în minte ca un pesimist, probabil ca urmare a aparițiilor TV, în Viața pe un peron el face apologia speranței. Infinitezimalul reprezintă o șansă bună atunci când țelul este la înălțime. Iar frica de insucces este pe deplin justificată.

Pe cei care intenționează a citească această carte îi avertizez că textul este la prima vedere închis și dificil de pătruns. Dacă însă, ai răbdare să parcurgi cartea până la sfârșit, vei vedea că lucrurile încep să capete sens. Mai mult, pe parcursul lecturii vei găsi o multitudine de idei care îți vor rămâne în minte și pe care vei reuși să le pătrunzi. Cu siguranță nu este o lectură ușoară, pentru începători, dar la fel de sigur pot spune că este o lectură care contribuie la dezvoltarea personală a cititorului.

Eu am terminat cu Paler, pentru moment și trec la literatura clasică, rusă.

Această carte poate fi cumpărată de aici.