Umblă vorba prin târg că mă însor. În ultimele zile am tot fost întrebat: Când e nunta? Când te însori? Te însori?  Nu că aș avea ceva împotriva acestei idei. Mi se pare la fel de apetisantă, precum i se pare funia unui sinucigaș. Chiar mama mă întreabă uneori: „Marius tu când ai de gând să te însori?” (n.r. a doua oară). Primește, invariabil, același răspuns: „Găsește-mi tu una care să-mi pupe mâna și să-mi spună dumneata, că acum o iau!„. Răspunsul mamei este strecurat într-un articol mai vechi.

Se pare că la originea zvonurilor stau chiar eu. Netrebnicul de mine, de dragul copiilor care ar fi putut primi un pachet de la bunici, a dat de înțeles prietenilor că plec acasă în weekend. Cum tocmai fusesem de Paști, aceștia s-au prins că e ceva dubios la mijloc. În zadar am încercat să o scald eu cum că pe moldoveni îi apucă dorul de casă, de meleagurile natale, de o ciorbă bună și un pahar de vin roșu. Iar când vine dorul, nu ai alt leac decât să te pui la drum și să mergi acasă. Am fost cât se poate de convingător, dar șacalii au simțit mirosul de femeie care avea să persiste chiar până astăzi la muncă. 

Da, este adevărat. DT a călcat la mine în bătătură pentru o întâlnire de weekend cu Moldoveanca Șefă. De unde mă așteptăm să fie un fel de Alien vs. Predator, iar eu să privesc în hohote de râs înfruntarea, i-a uite cum creaturile s-au plăcut de cum s-au văzut, deși s-au întâlnit târziu în noapte, și mai rău s-au aliat împotrivă regnului uman, reprezentat cu cinste de mine. Cu alte cuvinte mi-am dat-o singur la temelie! De unde eram o vedetă a familiei: băiatul înalt, frumușel, cu școală, cu afacere, etc., am ajuns, în doar două zile, să fiu identificat ca băiatul care o însoțește de DT – femeia frumoasă, înaltă, cu un zâmbet fermecător, cu foarte mult bun simț, veselă, etc. Iar asta nu e tot. La plecare, să îmi cadă peste picior geanta garnisită cu sticle de vin roșu când o aud pe Moldoveanca Șefă cum îi spune lui DT că i-ar plăcea să rămână în familie! Păi și eu, ipotetic vorbind (ipoteza fiind: dacă nu am fi doar buni prieteni), de la cine o cer? De la mama? A mea? Cam bizar, nu? Sau poate trebuie să mă aventurez pe teritoriul Zânei și să mă ceară Sensei? Se întoarce lume cu fundu’n sus, vă spun eu!

Și uite așa am adăugat, pe lista de altfel lungă a fanilor DT și pe mama și pe tata. Mă gândesc să le propun să ne deschidem fan club la Piatra-Neamț și să își rotunjească veniturile, tot prin evaziune fiscala, din vânzarea de tricouri, pixuri și insigne cu imaginea și/sau numele DT. Singura parte bună este ca DT a îndrăgit Moldova și chiar și pe unii moldoveni. Relansez eu turismul în țara lui Ștefan, dar cu ce preț?

În final, reiterez faptul că nu mă însor. Nu faceți economii pe seama mea. Cumpărați fără grijă dulciuri și jucării pentru copii (ambele cu moderație, da?). Timpul meu nu a sosit încă. Iar când va sosi nu veți avea nevoie decât de voie bună.