|  Viață   |  Am revenit

Am revenit

Nu știu câtă lume mă citește. Prea mulți nu sunt. Îmi dau seama de asta după numărul de comentarii. Citesc la rândul meu câteva bloguri pe care le consider reușite și observ că fiecare articol are 20-30 de comentarii. Mai am până acolo. Remarc însă că celor care mă citesc le pasă de mine. Nu am stat pe bară decât o săptămână și am primit tot felul de mesaje de genul: Ești bine? S-a întâmplat ceva? Te pot ajuta? Nu am fost surprins. Știu că sunt înconjurat de oameni cărora le pasă, dar, chiar și așa, e frumos să redescoperi grijă celor din jur.
DT a fost printre primele persoane care și-au manifestat îngrijorarea. Mi-a spus: „Uite ce e, de astăzi ne vedem zilnic. Te bag în ședință căci vreau să aflu ce se întâmplă cu tine.„. Am stat eu puțin în cumpănă, am chibzuit și pe urmă am decis că decât să o văd zilnic, mai bine mă vindec! Și uite-așa sunt proaspăt ca o legătură de leuștean stropită cu câțiva bobi de apă într-o dimineață de primăvară răcoroasă.  
Fotografie găsită pe http://weheartit.com

Dacă tot a suspectat lumea că sunt supărat, forma lor politicoasă de a spune că sunt în depresie, hai să vorbim direct despre. Eu intru în depresie cam odată la doi ani. Cel puțin așa reiese din calculele mele. Ultima pe care mi-o amintesc a fost în Decembrie 2009. Practic în orice moment se pot întâmpla două lucruri catostrofale: cutremurul de peste 7 grade pe scara Richter care ar curăța vreo 20-30% din clădirile Bucureștiului sau depresia mea. Eu aș propune să optam, împreună, pentru a doua variantă. Ca dezavantaj văd faptul că ține o săptămâna sau două în loc de câteva secunde, maxim 1 minut. Că avantaj  văd faptul că numărul persoanelor afectate este relativ mic: eu și cei din jurul meu pe care probabil îi voi enerva pe parcursul acestei perioade. 

Hai să vedem și cu ce mă ocup pe parcursul unei depresii. În loc să desenez, să pictez, să scriu eu îmi pun întrebări. Pe măsură ce nu pot răspunde sau nu îmi place ce mi-am răspuns dublez cu alte întrebări. Un Mihalca depresiv (și aici mă refer strict la mine, întrucât tata nu știu ce face, iar alt Mihalca nu mai știu) se întreabă: Cine sunt? Ce sunt? Ce reprezint? Ce am realizat în 33 de ani? Pentru cine contez? Voi mai conta peste 5 ani? Ce pot oferi? Pentru cât timp pot oferi? Când voi putea oferi ce îmi doresc să ofer? Unde vreau să ajung? Când?  Voi avea barbă? Continui să lupt? Am pentru ce lupta? Am pentru cine? Când e momentul în care perseverența se tranformă în încăpățânare care la rândul ei fermentează și se transformă în prostie? Mă dezvolt? Sunt mulțumit de mine? Pot fi mai mult de atât? Când am băut ultima bere? Parcă îmi e poftă de o bere nefiltrată. Sună telefonul….Hai că ies. Vezi? Ești băiat deștept. De asta te-ai mutat aproape de Centrul Vechi. În seară asta servim …. bere. Yupyyy! Stai! Nu ai răspuns la toate întrebările? Care întrebări? Tu nu auzi că în seara asta bem bere! Pe bune? Unde? În Centrul Vechi. Super! Tu cu te te îmbraci? 
Mai greu e până sună telefonul. 
Cu respect, am revenit.
Mihalca

Comentarii:

  • 2 aprilie 2012
    Didi the Wise

    Bine ai revenit! asta cu depresia.. hai sa zicem ca e bine ca vine odata la 2 ani 🙂 Ma bucur totusi de atitudine, e pozitiva si imi place! te mai sun si eu pentru o bere si pentru ca ziceai de bere, tare mi-a placut ultima oara cand am iesit la bere, nu stiu daca te-ar ajuta pe tine, dar sincer pentru mine esti unul dintre persoanele care ma binedispun in orice stare as fi, asa ca, iti multumesc!:)pentru depresia ta.. cicolata? fac o prajiturica super de ciocolata 😀

    Răspunde
  • 3 aprilie 2012
    Narcisa

    Bine ai revenit online:)!

    Răspunde
  • 3 aprilie 2012

    Pff… acum imi spui ca iti place la bere cu mine! Data viitoare te pun sa platesti! =))

    Sa stii ca merge si ciocolata. Iar prajitura si mai mult… )

    Răspunde
  • 3 aprilie 2012

    Daca stiam ca asta ar aduce primul tau comentariu, plecam demult! ;))
    Ma bucura tare mult, ca ai debutat in comentarii. Le astept curios pe cele dure. 😀

    Răspunde
  • 3 aprilie 2012
    gabi

    Chiar daca nu ti-am scris , am verificat in fiecare zi daca nu cumva ai revenit .Apropo de ras si suras…
    E foarte "de bine " ca te-ai reantors atat de repede .

    Răspunde
  • 3 aprilie 2012
    Anonim

    Sefu fix acuma un an mergema in Delta..anul asta din cauze bine conturate, mai exact din pricina faptului ca in weekend trebuie sa botez un copil nu mergem…inca…Vine si pastele deci inca o saptamana nu putem merge…daca iti mai spun ca pe 15 intra si prohibitia ne-am ras la mustata.
    Oricum cred ca ti-ar prinde bine o iesire de 3-4 zile sa mai stai de vb cu natura.
    Nu stiu cum sa facem dar tu incepe sa strangi bani ca sa nu te aud iar..bai m-ai luat pe nepregatite, nu am bani, fata pisica, se marita DT….cand ajungi pe la 500 ron ma suni si vedem cum si ce facem

    Răspunde
  • 3 aprilie 2012

    Zilnic? OMG! 🙂 Atunci promit ca nu mai lipsesc decat cand plec in concediu…. peste 2-3 ani! :))

    PS: OMG = Oh My God

    Răspunde
  • 3 aprilie 2012

    Avand in vedere cat peste am prins ultima data as spune ca putem merge chiar si in plina prohibitie. 😉

    Am dat drumu' la cheta. La 500 de ron iti dau bip! =))

    Răspunde
  • 3 aprilie 2012

    bine ai revenit, desi depresiv nu cred ca te-as vedea eu vreodata;)

    Răspunde
  • 4 aprilie 2012

    Buna,

    Nu te-am mai auzit de mult. Ma bucur sa te aud. 🙂
    Orice nas isi are nasul, nu?

    Răspunde
  • 5 aprilie 2012
    Stefania

    Ma bucur ca ai revenit!pune depresia pe seama asteniei de primavara si mergi mai departe :).
    Te imbratisez cu drag.
    Stefania

    Răspunde
  • 5 aprilie 2012

    Multumesc. 🙂

    Răspunde
  • 7 aprilie 2012
    adina-popa

    Ei,da! Ce mi-a placut ca am gasit comentarii,deci… "ai inviat"!!! Si cit de tare ma bucur…
    Cind am sa vad ca lipsesti mai mult de 2 zile pot sa te sun eu si sa te invit la o bere,prajitura, cafea, zeama…opereta? ( apropos,pe la sf lunii este iar Rebecca)

    Răspunde
  • 7 aprilie 2012

    Am fost viu mereu. Dar pana si viul are mai multe forme…
    Vreau sa merg la alt spectacol, sa diversific. Cat despre invitatie, oricand cu placere!

    Răspunde

Adaugă un Comentariu: