În unele sâmbete îmi place să îi fac un cadou lui DT. De fapt e același cadou în fiecare sâmbătă în care am ocazia să i-l ofer: jumătate de oră de somn. Cu atât îi pot influența programul dacă o duc eu la muncă, în loc să meargă cu metroul. Ieri, mai mult ca oricând vroiam să mă duc, sperând că poate răzgândesc îngerul demonizat să meargă totuși la concert. Nu a fost chip să o conving, dar am reușit să mi-o iau la temelie, din nou. Cum stăteam și așteptam, în tensiune, să-mi vină adversarul, uite că apare a mea. Cizme de vara cu toc mediu, pantaloni trei sferturi ce scoteau în evidență gamba acoperită de pereche de ciorapi deși și cu model, o cămășuță cambrată, vestă, gloss, mascara, fond de ten și, mai grav decât toate părul lăsat liber pe spate. Fața ii era încadrată de doua șuvițe, ce respectau în tocmai ecuația curbelor Bezier cubice. Strigau la mine! Le auzeam cum îmi cer sa le așez după ureche, dar nu puteam sa mă mișc. Mi-am adus aminte de sfatul bunicului pentru astfel de  momente: sa iți faci cruce cu limba. Ce să vezi? Nu funcționa. Se pare ca trucul merge la draci și nu îi influențează pe îngeri! Oarecum logic, dacă stau sa mă gândesc.

Părul lăsat liber pe spate nu putea însemna decât un singur lucru: scosese artileria! Era clar. Nu știu pe cine vroia sa atace, dar sunt convins ca se pregătise pentru lupta finală. Am simțit cum mi se scurge smartphonu’ printre degete. Îmi dau două palme, în minte, cât să mă trezesc și adopt o atitudine casual. Mi-am dat seama că am reacționat era prea târziu când mi-a spus: 

Eu îi răspunsesem la întrebare și chiar continuasem să vorbesc, dar se pare că sunetele nu răzbeau. Era o anomalie în comportamentul meu. Ca atunci când fumezi iarbă și ți se pare că vorbești foarte mult, iar prietenii îți spun la final că nu ai deschis gura. După vreo 2 minute m-am hotărât să iau o atitudine bărbătească:

Am dat-o în glume și ne-am pus pe drum, căci amândoi urma să mergem la muncă. Cred totuși că îngerul plănuise finalul zilei. Știa că avea să meargă la înfruntarea cu super diva Lara Fabian, căci altfel nu îmi închipui de ce era atât de frumușică.

 ….. 

(pe la oră 18, după ce mi-a înșirat toate combinațiile posibile de alte doamne/domnișoare cu care aș fi putut merge la concert, a acceptat în cele din urmă să mă însoțească)

 …..

Când am ajuns în zonă parcării din Piață Revoluției am nimerit într-un alai de nuntă. Am fost surprins să văd totuși că alaiul avea același traseu ca și noi, și părea a se îndreptă spre Sala Palatului. Odată ajunși acolo aveam să ne lămurim. Eu unul nu mai văzusem atâtea rochițele, pantofi cu toc de 12, coafuri aranjate la salon de atâta timp încât nici nu îmi mai amintesc. Și totuși mergeam la concert. Cumva stiulul Larei Fabian a determinat publicul să adopte o ținută extrem de elegantă (pentru un concert). Sau poate e vechea luptă (puțin știută) între Franța și România, între femeile din Franța și cele din România. E posibil că ale noastre să se fi vorbit între ele pentru a le da o replică franțuzoaicelor – femei cu reputație în privința eleganței. Mi-au venit în minte serile de teatru, unde lumea merge îmbrăcată ca la supermarket. Îmi pare rău că teatrul nu este răsplătit cu aceiași eleganță în ținută și comportament. 

Dacă ar fi să remarc ceva ce mi-a plăcut la Lara Fabian ar fi atitudinea. Nimic din aroganța cu care ne obinuiesc francezii de secole. Am admirat faptul că a chestionat publicul în privința limbii în care să i se adreseze. Deși, au existat multe voci care au solicitat o exprimare în franceză, Lara a dublat toate conversațiile în engleză. Dacă stau bine să mă gândesc, cred că a vorbit mai mult în engleză.  

Cu o echipă mică, formată din doar 3 instrumentiști – pian, chitară și tobe – Lara Fabian reușește să țină un concert elegant. Piesele sunt precedate de intro-uri în care își exprimă filosofia de viață. Îmi place să cred că textele sunt scrise de ea și reflectă experiențele prin care a trecut de-a lungul timpului. 

Prin prismă confruntării directe, situația a alternat și de o parte și de alta. Lara a purtat aseară o ținută sub forma unei mantii foarte lărgi, ceea ce ne-a permis să glumim și să credem că la aspectul fizic al copului a evitat cu eleganță înfruntarea directă cu DT. Lăsând gluma la o parte și chiar dacă eram destul de departe de scenă, Lara Fabian mi-a părut o femeie frumoasă atât fizic cât și în atitudine. Imediat, Lara și-a amintit că e divă și i-a dat-o lui DT la temelie. Una după alta Immortale și Wind beneath my wings – precedate de texte în care vorbește despre prieteni adevărați, care cred mai mult în tine decât poți crede tu însăți – au pus-o pe DT pe plâns, ba chiar a mai simțit nevoia să îmi caute mâna și să mi-o strângă la piept.

Am găsit un singur minus acestui concert: îi lipsesc ecranele de proiecție. Din acest motiv, cei care aveau locuri mai în spate (ca mine de exemplu) au văzut o Lara micuță, micuță. Am pus și acest aspect, sub forma unei glume, pe frica de înfruntare directă și i-am acordat punctele lui DT. Așa că până când Lara ne invită să luăm masă împreună și să putem face o reevaluare, o declar pe a mea învingătoare.  

Eu am avut o seară faină și am și scris despre asta. Astăzi, la 20:00 este cel de-al doilea concert Lara Fabian.  

Din înfruntarea titanilor, 

Vă salut cu respect,

Marius

PS1: ambele femei sunt fabuloase!
PS2: momentul meu preferat. Un percuționist care cântă la … un lighean cu apă.