Necunoscuta care se vindea
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt –
Poetul poreclit „Fluieră-vânt” –
Şi fiindcă mă ruga stăruitor
Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioşat
Şi-n cadrul preţului fixat –
Un preţ absurd,
Ridicul
Şi meschin,
Cu care-aş fi băut un kilogram de vin –
M-am îmbătat de gura ei
Şi-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit…

Dar vai!…
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar şi altora!…
Şi-azi un ciocoi,
Iar mâine un calic
O cumpărau la fel – mai pe nimic –
Căci ea – flămândă veşnic – se grăbea
Să-şi vândă gura dulce ca la tarapana!…

Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun
Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun –
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu preţul meu…
Şi-atunci –
De teamă să n-o bat,
Sau s-o ucid
Şi s-o ascund sub pat –
Deşi-o iubeam, am renunţat la ea
Şi n-am mai vrut să ştiu cine era!…

Dar într-o zi cu ploaie şi cu vânt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Şi-a dispărut…
Şi nimeni n-a mai întrebat de ea
De când intrase, parcă, în pământ,
Cu numele-i mereu necunoscut…

Şi totuşi, Eu
Am întâlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai…
Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
În care sta de veghe cuminte,
Şi-aştepta
O zi să-mi mai aduc aminte şi de ea!…

Dar ce păcat
Că regăsirea ei m-a-ndurerat…
Şi-n loc s-o mai sărut –
Cum aş fi vrut –
Am început să plâng cu-adevărat!…

Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea –
Era doar vechea ei forografie,
Pe care mi-o dăduse numai mie!…

Şi-acum,
Cred c-aţi ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea…
Era chiar tinereţea mea!…