Asta vară am primit de la Karinna o carte. Am avut noi o discuție despre poezie în care, probabil, i-am spus ce aș vrea să recitesc și ea s-a și executat. Așa am devenit proprietarul unui volum de versuri de Ion Minulescu. M-oi fi bucurat eu atunci când l-am primit, dar ce bucuros sunt acum după ce l-am citit.

Nu știu dacă am precizat până acum, dar când am dat BAC-ul știam cam 200-250 de strofe de poezie. În mod  surprinzator preferatul meu nu a fost Eminescu (moldovean fiind), deși din cele 200 de strofe măcar un sfert erau din poeziile lui, ci – în ordine – Ion Minulescu, George Coșbuc și George Bacovia. Un răutăcios, ca Saruman, ar putea spune: „Păi doar pe ăștia ai reușit să îi înțelegi!” Poate. Dar mi-au plăcut.

Tipul ăsta (aka Ion Minulescu) este foarte tare. Scrie o poezie racoroasă și veselă, cu gust de cidru. Am fost surprins că 95% din poezii sunt dedicate bărbaților (prieteni de-ai lui probabil), chiar dacă subiectul central este femeia. Am să public lista poeziilor pe care eu le consider foarte tari și voi tehnoredacta două – trei dintre ele, cele pe care consider că e de datoria mea să mă asigur că le citesc și alții.

Merită citite: Romanța cheii*, Romanța morții*, Romanța celor trei corăbii, Romanța fără muzică, Odeletă*, Romanța fără muzică* (același titlu, alt volum, altă poezie), Celei care minte*, De ce-ai plecat?, Romanța tinereții, Sinuciderea lui Don Juan. Lista nu e completă, dar restul le poți descoperi și singur.

(* poezii care au făcut parte din materia pentru BAC)

Revin mâine cu prima poezie – cea care mi-a plăcut cel mai mult. Cum care? E atât de simplu! (Hint: Nu e Celei care minte).